Echipa Etiopia 2010 din Biserica Bunavestire

Imi amintesc Etiopia...

2010-11-15T00:20:00.002+02:00

Inainte ca anul sa se incheie si inainte ca amintirea unor lucruri sa inceapa sa se estompeze, am vrut sa scriu in ceva randuri, lucruri care mi-au ramas intiparite in gand, in suflet, pe retina, din saptamana aceea, de la inceputul anului, cand am mers, prin harul Domnului, acolo.

Mi-a venit in minte un verset. Spune: “Binecuvanteaza, suflete, pe Domnul, si nu uita niciuna din binefacerile Lui!” Psalmul 103:2. A fost o binecuvantare. Saptamana acolo, oamenii, faptul ca am ajuns in Africa. De multe ori, cand ma gandesc, nu imi vine sa cred ca intr-adevar mie mi s-au intamplat toate acele zile si toate acele situatii si altele, dupa aceea, desenate cu mana de Domnul meu.

Nu sunt in ordine cronologica amintirile, ci in ordinea derularii imaginilor in filmul meu, cand am inceput sa ma gandesc la asta. Imi amintesc cum Eshete spunea ca tot poporul spera intr-o schimbare si cum aceasta a fost proorocita de profeti, imi amintesc de melodiile de inchinare in amharica pe care Fre ni le-a pus sa le ascultam pe telefon in timp ce mergeam cu microbuzul spre Sendafa, imi amintesc lacrimile care mi-au venit in ochi cand am fost la ei la biserica duminica, in ultima zi acolo, cand i-am vazut inchinandu-se Aceluiasi Dumnezeu ca si mine, ca si noi, dar ei dintr-o altfel de lume si dintr-o altfel de viata decat cele obisnuite mie, gandindu-ma ca duminica trebuie sa fie o zi in care Domnul Se bucura mult, cu atatea popoare de pe tot pamantul stranse, la ore diferite, de la rasarit la apus, in numele Lui, imi amintesc de oaza de verdeata si ordine si harnicie ce am descoperit-o sambata cand am mers in vizita la ferma, imi amintesc marturia lui Michelle care la timpul devotional din dimineata aceea ne povestise cum Domnul a chemat-o la El vorbindu-i prin versetul din Apocalipsa care spune “Iata, Eu stau la usa si bat” in multe, multe ocazii, si cum in prima magazie in care am intrat la ferma era pictata sus, pe un perete, tocmai imaginea aceasta, imi amintesc cum in prima zi, la prima masa, mi-am pus in farfurie numai feluri de mancare de-ale lor, curioasa si convinsa ca voi putea manca si ca vor fi ok la gust, dar cum apoi mi-am dat seama ca nu-i chiar asa :-), imi amintesc cum ne-am rugat toti patru ca Odie sa il reintalneasca pe Tsegay si sa ii poata vorbi despre Domnul, sau ca Domnul sa faca acest baiat sa ajunga cumva, candva pe calea Lui, si cum peste doua zile s-au gasit in piata, in mod neasteptat :-), imi amintesc ca ne rugam pentru fiecare dintre noi si pentru cei dragi ai nostri si pentru ca la intoarcere, cu voia Domnului, sa facem ceva pentru El si prin El, imi amintesc de sucul in trei culori pe care l-am baut cu totii impreuna cu Tamiru la chioscul de fructe din apropierea hotelului, undeva la etaj, intr-o incapere mica, prin care treceau niste tevi mari, in semi-intuneric, imi amintesc ca am incercat sa ajungem la ambasadorul Romaniei in Etiopia, insa pana la urma nu am reusit, programul lui fiind prea incarcat, imi amintesc ca la prima vizita, in casa unei femei numita Asedu, nu am scos un cuvant, nestiind ce as putea eu sa spun, cum nici ea nu spunea prea multe, ci doar zambea timida la noi, cumva nevenindu-i sa creada ca tocmai la ea ne-am oprit, imi amintesc de Ashalew care povestea cum incerca sa spuna consatenilor lui vestea cea buna, dar de multe ori era alungat, batjocorit, scuipat, imi amintesc ca avea un caiet cu numere de telefon ale multora si isi dorea un telefon sa ii poata suna sa vorbeasca cu ei despre Domnul, imi amintesc cum atunci cand opream copiii se strangeau in jurul microbuzelor, intrebau de ciocolata si se uitau cu ochii mari la noi, iar uneori se speriau cand le intindeam mainile noastre albe si fugeau in toate partile, imi amintesc de trecerea prin cartierul prostituatelor si de povestile nespus de triste de acolo, imi amintesc ca oameni si copii veneau la noi cand ne vedeau, dar ca nu reuseam sa comunicam decat cu putini dintre ei, daca stiau cat de cat engleza sau daca un traducator din echipa PAAV era chiar atunci alaturi de noi, imi amintesc de salile de clasa cu cate 100 de elevi inghesuiti, de cele trei scoli cu uniforme stacojii, verzi sau albastre, in functie de clase, de micile afaceri cu lactate, mirodenii sau legume pornite cu ajutorul americanilor, pe care le-am vazut cand am vizitat piata, imi amintesc ca in prima zi – lumina – am vrut sa iesim din hotel sa vedem cum este si am mers 100 de metri la stanga si apoi 100 la dreapta si apoi ne-am intors fiindca nu era cine stie ce de vazut, imi amintesc cum intr-o dupa-amiaza am mers la un internet café in afara hotelului, unde tariful era mai mic, ca se lasase seara si aproape era o statie de autobuz si oamenii se stransesera si discutau si era galagie, iar noi am devenit putin agitati si ne-am grabit atunci sa ne intoarcem la hotel gandindu-ne ca mai bine safe than sorry, macar ca localnicii au fost intotdeauna pasnici si nu s-au luat de noi (e-adevarat, nici noi nu le-am dat motiv), imi amintesc de cafeaua cu lapte (sau invers) de dimineata si ca stateam mereu la masa cu altii si vorbeam de tot felul, imi amintesc de pranzurile de pe terasa de la etaj a unui restaurant din Sendafa, de Mirinda si Coca Cola baute din sticle ca cele de pe vremea parintilor nostri, de sandwich-urile cu chicken salad sau peanut butter and gem facute de Ginger la fata locului, imi amintesc de oprirea din fiecare zi, cand plecam din Sendafa, pentru un espresso, la un han si cum intr-o zi, toti, asezati asa cum eram la doua mese lungi, paralele, am cantat pe rand “My name is… / I praise the Lord / I am a member of the / Kingdom of God” :-), imi amintesc ca in fiecare dimineata ne rugam impreuna pentru ziua care incepea, si in fiecare seara fiecare povesteam cum a fost si ce a vazut si cum s-a simtit, imi amintesc de pastilele date de Andy in cazul in care am fi avut probleme serioase cu stomacul si de briefing-ul din fiecare dimineata de la ora 7 de la etajul 7 al hotelului dupa ce cantam cu toata echipa si trei dintre noi spuneau o marturie, imi amintesc ca soarele nu mi s-a parut intr-atat de puternic, fiindca era o caldura placuta, nu inabusitoare ca in Bucuresti vara, si nu m-am dat cu crema de protectie, pentru ca seara sa fiu rosie de tot :-) , imi amintesc ca aveam apa la sticle de un litru pentru baut si pentru spalat pe dinti si nu ni se recomanda sa folosim apa de la robinet, insa aveam mereu apa calda la baie si in ultima zi am gasit in fiecare camera, pe noptiera un trandafir si am lasat din dulciurile ce ne mai ramasesera menajerelor care ne faceau curat, imi amintesc ca am luat din Romania trei cadouri mici pentru trei prieteni ce aveam sa mi-i fac – echipa ce fusese inainte ne-a spus ca ar fi dragut s-avem la noi, si a fost –, de pachetelele cu cateva dulciuri pe care le-am pregatit pentru fiecare membru PAAV, imi amintesc ultima intalnire cu totii de duminica dinainte de a ne indrepta spre aeroport, intalnire la care au venit si sotiile si copiii echipei PAAV, cand am primit la randul nostru cadouri cosulete mici impletite in culorile lor nationale si cand ne-am rugat in trei limbi pentru binecuvantarea Domnului peste ei, imi amintesc cum Dr. Frew ne-a trimis o masina la hotel sa ne ia si pe noi la aeroport cand a venit echipa din State, ca sa ii intampinam cu totii si cum mi s-au parut asa multi, cum i-am ajutat cu bagajele – ale lor si cele cu materiale pentru vizite, imi amintesc cand am vizitat fantana construita de americani in afara Sendafei, unde intampinau pentru moment ceva dificultati cu autoritatile si cum acolo, pe camp, copii au alergat catre noi si faceau roata care mai de care, imi amintesc cum ne-am rugat acolo in grupuri si cum am vazut cativa oameni, mai instariti probabil, fiindca isi construiau case din bucati mari de piatra ce stateau gramezi in fata curtilor lor, pietre ce erau luate una cate una si cioplite intr-o forma ca sa poata fi asezate mai usor peste alte pietre, imi amintesc bidoanele galbene si mari in care luau apa de la cele cateva fantani din sat, cu robinet si lacat, administrate de primaria locala, imi amintesc ca oamenii din PAAV erau atat de calzi cu tine cat erai tu la randul tau de cald cu ei, parca temandu-se putin sa nu ne supere sau sa ne deranjeze cu ceva, imi amintesc ca la plecare mi s-a parut despartirea cam brusca fiindca ei nu au mai venit cu noi in aeroport deoarece trebuia platita o taxa, imi amintesc de copiii lor cu visele pe care le au, si ma gandesc cum la anul o alta echipa va merge si anul urmator altii ii vor vedea, mai mari de data asta, mai maturi putin poate, poate mai aproape de a lua viata in piept si ma rog mai aproape de Domnul… Acum inca ne mai scriem. Si ei inca isi mai amintesc de noi. Prin harul Domnului in vesnicie ne vom putea povesti in detaliu vietile de aici. Acolo nu va mai fi negru sau alb, nu va mai fi amharica sau romana sau engleza, nu vor mai fi niveluri diferite de civilizatie.

Domnul este cu fiecare dintre noi. In toate lucrurile.

Carmen

TIM step 3 & 4

2010-10-12T21:08:00.007+03:00

Patru luni, give or take, de la step 3... step 4 tocmai ce s-a incheiat... Orice cititor asteapta sa cunoasca finalul scrisului citit. Si povestile nu sunt in general lasate in aer. O incheiere au toate. Fie ca inseamna finalul subiectului, sau finalul personajului urmarit. Macar ca odata cu sfarsitul fiecarei povestiri, vine inceputul altora. Personajele din carte au fiecare povestea lui si dintr-o carte in alta am putea citi la nesfarsit.

Gata cu melancolia :-)

Pe 05 iunie, intr-o zi de sambata, am avut un picnic in parcul Tineretului cu familiile vizitate in cadrul TIM care au acceptat invitatia. Au fost o multime de copii. Si au fost si tineri si adolescenti din Bunavestire. Am avut tot felul de jocuri, am socializat, am pregatit sandwich-urile impreuna, apoi am cantat, am ascultat despre Dumnezeu, am dat cate un Nou Testament fiecarei familii si iar ne-am jucat si parca nu ne venea sa lasam ziua sa se termine...

Apoi pe 06 iunie am mers in zona Armeneasca, unde intr-o curte in care se stransesera multi copii ce stiau ca urmeaza sa venim :-) am avut din nou jocuri si cantari si Cuvant.

Peste vara am incercat sa tinem legatura cu cei mai multi dintre ei. Iar acum toamna, cand s-a apropiat inceperea scolii si fiindca ne mai ramasesera bani primiti de la biserica pentru TIM i-am vizitat din nou, ducand cate un pachet cu rechizite. Le-am amintit de noi, le-am lasat si o Biblie pentru copii si i-am invitat sa vina cu copiii la grupele de copii de la Bunavestire. Poate cei mai multi nu vor ajunge, insa poate vom reusi noi sa ii aducem pe copii. Si candva, cu harul Domnului, vor urma si parintii daca vom fi gradinari buni si vom turna din cand in cand, la timp, apa, peste semintele puse in brazda sa dea rod.

Invataminte sunt multe. Si multe amintiri, observari, lucruri ce poate le-am face altfel acum sau mai mult sau mai putin. Ii rog si pe ceilalti sa le puna in cuvinte data viitoare cand mai trec pe aici. Eu ma bucur pentru prietenii cu care am ramas. Din biserica si dintre cei pe care i-am vizitat.

Misiunea inceputa de echipa Etiopia 2010 s-a cam incheiat, ca echipa. Ne despart kilometri si chemari catre alte lucrari. Insa fiecare dintre noi, cei patru, si fiecare dintre noi cei din Bunavestire, si fiecare dintre noi cei ai lui Dumnezeu purtam mai departe misiunea incredintata fiecaruia de Domnul. Si misiunea echipelor in care Domnul va binevoi sa ne aseze in viitor. Ne vom aminti peste ani cum a fost. Si ma rog ca Etiopia si TIM sa fie doar una dintre pietricelele mijlocii din borcanul nostru de sticla cu pietre mari, pietricele de parau si nisip – binecuvantari revarsate in vietile altora de catre Domnul prin noi.

Domnul este cu noi.

Carmen

TIM step 2

2010-06-02T20:46:00.033+03:00

Back on the blog :-) A trecut ceva timp de la ultima postare, dar Domnul l-a folosit din plin in lucrarea TIM.

Vom scrie in continuare cateva randuri (sau de fapt mai multe) despre aceasta a doua etapa care tocmai s-a incheiat a lucrarii TIM din Biserica Bunavestire din Bucuresti.

Dupa ce in prima etapa am vizitat familiile la care am identificat nevoi materiale cu pachete de alimente, etapa aceasta a fost despre imbracaminte. Si biserica noastra a aratat foarte multa darnicie in duminica din 25 aprilie cand s-au strans haine pentru aceste familii. Imediat dupa biserica un grup de peste 15 tineri si adolescenti au ramas si au sortat pentru 20 de familii imbracamintea daruita in functie de ce ne aminteam despre fiecare dintre membri din vizitele anterioare.

Au inceput in saptamana urmatoare vizitele la familii. Unde erau adolescenti am mers cu adolescenti si atmosfera a fost mai vesela :-) Domnul a folosit marturia adolescentilor din biserica noastra si adolescentii vizitati au raspuns invitatiei lor de a merge la Aventura Parc de 01 Mai si chiar au participat la Car Wash-ul organizat pentru strangerea de fonduri pentru tabara Ado din vara aceasta.

Dupa prima actiune de sortare au mai fost necesare altele, de mai mica amploare e-adevarat, cand am pregatit pachete cu hainute pentru alte 10 familii, pentru doua localitati din judetul Tulcea care urmau sa fie vizitate si pentru biserica Trezire Spirituala (a refugiatilor) din Bucuresti.

In zona Armeneasca este un grup de familii care locuiesc in conditii grele, parintii nu au scoala foarte multa, nici loc de munca, iar copiii, care sunt destul de multi, viseaza la o papusa a lor, la o rochita frumoasa, sau se roaga pentru o seara linistita, iar nu una de scandal, in familia lor.

Sambata, 15 mai, o echipa de 9 tineri a pornit din Bucuresti catre Tulcea. Itinerariul lor trecea prin Tichilesti - o localitate unde se afla o comunitate de leprosi vindecati, cat si un azil de batrani, Isaccea si Luncavita. Intreaga tara era sub amenintarea ploilor si a furtunilor, dar in Dobrogea codul era verde. Verde primit de la Domnul :-)

Invatamintele trase au fost multe. Cum ar fi ca felul cum traiesti tineretea - atunci cand esti in putere si esti tu cel care alege stanga sau dreapta, daca sa mergi sau sa stai, daca sa te intorci de la un rau sau sa continui sa il faci - determina zilele batranetii tale cand alternativele nu iti vor mai fi asa multe, nici asa usor de schimbat felul in care traiesti, cand vei depinde mai mult sau mai putin de altii si te vei uita in urma si nu iti va mai fi nici tie clar cum de te-ai lasat singur dus pe un drum gresit.

Cum ar fi ca oamenii sunt receptivi la Domnul, la invatatura despre El, dar de multe ori nu are cine sa ii cheme fiindca bisericile desi au cladiri incapatoare, mai au putini membri, si de obicei acestia-s oameni varstnici ce nu stiu foarte multe nici nu pot tine programe cu copii sau cu tinerii, tinerii din bisericile acelea fiind de ceva timp plecati spre orasele mari pentru a gasi o viata mai usoara, mai buna.

Peste darurile de imbracaminte, cu banii dati de frati si surori din biserica pentru aceasta lucrare s-au cumparat de la alimente, la pampers, la pensule si culori pentru un baiat talentat la pictura dar care abandonase aceasta indeletnicire, la coli de pus pe peretii unei casute din chirpici inundata de ploile torentiale ce au avut loc in Bucuresti in ultimul timp.

Mai urmeaza ceva. Dar despre asta in episodul urmator :-)

Rugaciunile sunt ascultate. Fie ca Domnul sa lucreze planul Sau in inimile oamenilor la care ajungem.

Pace!

Carmen (pentru toti)

Cateva motive de rugaciune...

2010-04-14T21:47:00.001+03:00

Hristos a inviat!

Domnul este pretutindeni si stie fiecare om si El singur poate gasi solutia cea mai potrivita pentru rezolvarea problemelor din viata fiecaruia. Pentru ca recunoastem aceste lucruri si pentru ca am vazut ceea ce El a facut in vietile noastre, vrem sa continuam sa sustinem in rugaciune familiile la care El ne-a trimis si la care a facut posibil sa ajungem in prima parte a acestei lucrari. De aceea va scriem si voua, celor care intrati pe acest blog, in randurile de mai jos cateva motive de rugaciune (si de multumire :-) ) pentru cativa dintre ei. Pentru ca si voi sa cunoasteti putin despre ei si, daca Domnul va pune pe inima, sa va rugati pentru ei. Fiindca noi ajungem la ei poate o data la cateva saptamani. Insa Domnul priveste asupra lor tot timpul.

Astfel, familia Madalinei, din zona Brancoveanu, care locuieste in prezent intr-o “casa” de 2 x 3 metri in conditii foarte dificile, a primit chiar inainte de Paste cerere de evacuare cat mai rapida din partea fiilor batranului de la care au inchiriat, deoarece acestia vor sa inceapa sa construiasca ceva in acea curte. Isi cauta acum o camera de inchiriat, la curte, sau intr-un apartament, pentru care sa plateasca maxim 400 de lei deoarece numai mama lucreaza acum, cu un salariu destul de mic, tatal avand probleme de sanatate serioase.
Ca si motiv de multumire, tot pentru ei, ar fi acela ca mama Madalinei a gasit de aproximativ o luna un loc de munca.

Marina, mama lui Andrei, cauta un loc de munca, de aproape cinci luni nemaiavand unul si traind din pensia bunicii si pensia alimentara a baiatului. Iar Andrei, are nevoie de putere si sanatate deoarece a suferit in timpul cat tatal lui a stat cu ei si inca nu s-a recuperat complet in urma traumelor de atunci.

Daria, o fetita de patru ani care locuieste cu strabunica ei avea nevoie sa fie operata pentru scoaterea unei tije ce i-a fost pusa anul trecut in picior, in urma unei fracturi. Bunica nu se incumeta sa mearga cu ea la spital, deoarece nu avea bani pentru asta, iar fetita incepuse sa se simta rau, fiindca osul avea nevoie sa creasca. Cu ajutorul catorva TIM a fost operata inainte de Paste la spitalul Grigore Alexandrescu, fara costuri mari, iar acum se simte bine, este voioasa si alearga la joaca :-)

Paula si Robert locuiesc de doi ani intr-o “baraca” improvizata langa casa nationalizata in care locuiau inainte si din care au fost evacuati, impreuna cu cei doi copii de 3 si 8 ani. Dupa doi ani de insistente la primarie, li s-a spus acum ca sunt 70% sanse ca pana la sfarsitul lunii Mai sa primeasca o locuinta sociala. Cu voia Domnului, sansele vor fi de 100% :-)

Sotul Oanei plecase de la ea si cei trei copii ai lor inainte de Craciun din cauza unor neintelegeri intre el si familia ei in al carei apartament locuiesc. S-a intors de Paste si acesta este un mare motiv de bucurie pentru ea si pentru copii. Daca si ea ar avea un loc de munca stabil, pe perioada nedeterminata, ar putea sa se mute cu chirie ei singuri.

Nicoleta, este o femeie deosebita, care, desi nu se bucura de conditii foarte bune de trai (doar sotul ei lucreaza), incearca la randul ei sa ajute cat poate o alta familie aflata intr-o situatie dificila. Are trei baieti si va mai naste in curand gemeni. Sa ne rugam ca nasterea sa ii fie usoara, copiii sanatosi, si ca Domnul sa se ingrijeasca si de toate nevoile lor materiale.

Andrei (despre care am scris si mai sus) si Daniel, care sunt acum in clasa a 8-a vor sustine in luna mai examenul de capacitate. Si au nevoie de rugaciune pentru viitorul lor, pentru ca Domnul sa le netezeasca un drum in viata.

In afara de acestea, noi toti cei implicati intr-un fel sau altul in TIM avem nevoie de sustinere in rugaciune. Pentru a gasi inimile oamenilor deschise, pentru a putea merge intotdeauna cu atitudinea si cuvintele potrivite la ei, pentru ca ei sa Il vada pe Domnul in ceea ce facem pentru ei, si pentru ca Domnul sa fie Cel care ne calauzeste, aratandu-ne cum sa ii ajutam.

Va multumim pentru ca cititi, pentru ca va rugati, pentru ca va intereseaza. Si vom incerca sa scriem aici periodic despre modul in care Il vom vedea pe Domnul ca lucreaza in vietile lor si ale celorlalte familii.

Sa aveti mult har!

TIM :-)

T.I.M., 14 Februarie - 21 Martie 2010

2010-03-23T19:23:00.006+02:00

Prin harul Domnului s-a incheiat prima faza a acestei lucrari. Ne-am bucurat de implicarea si dedicarea asa de multor tineri (de toate varstele :-) ) cu inimi mari pentru Domnul, pentru oamenii din jurul nostru aflati in nevoi.

T.I.M. este despre ei - despre tineri, despre biserica Bunavestire, despre oamenii la care ajungem prin aceasta lucrare.

Un rezumat in imagini al acestei prime faze:

Slava si lauda sunt intru totul ale Domnului!

Carmen (pentru toti)

Quiet my fears.....

2010-03-11T18:10:00.003+02:00

Este titlul unei melodii pe care am ascultat-o in ultimul timp si cu care ma identific de multe ori.
Au fost dati cand m-am simtit ca Domnul ma cheama, dar am refuzat chemarea Lui de teama ca voi esua sau ca ceea ce voi face nu va fi destul de bun pentru Dumnezeu. Au fost momente si sunt constienta ca vor fi, cand si eu si tu vom fi chemati la o lucrare pentru care ne simtim prea mici si prea neinsemnati.....dar ma gandesc ca daca Dumnezeu ne-a ales pe mine si pe tine pentru o lucrare asa mareata inseamna ca a vazut ceva in noi..poate...DORINTA, poate...POTENTIAL....poate....DRAGOSTE, poate....O INIMA DISPONIBILA...sau, de ce nu, toate la un loc.
Luand parte si vazand cum incepe sa prinda contur slujirea TIM ( Tineri cu Inimi Mari) , mi-am dat seama ca noi, ca si oameni suntem imbogatiti ajuntandu-i pe altii.
Ca si Carmen si Alina, am mers la familii, am vazut multa saracie, si totusi multa speranta. Ultima oara cand am mers in vizita, am vizitat o familie cu 3 baieti a caror mama este insarcinata cu gemeni. :) Locuiesc in 2 camere si au o bucatarie foarte mica si o baie in care nu poti sa iti faci baie. Tavanul este aproape mucegait pentru ca le-a plouat in casa si in baie este igrasie tot timpul. Se incalzesc cu ajutorul unei sobe care functioneaza cu gaz natural. Soba este intr-o camera, in cealalta camera nu au incalzire.
Pare o descriere destul de trista pentru Bucuresti. Multi dintre cei care au mers in vizite au vazut mai rau de atat, insa , am hotarat sa vorbesc despre ei pentru ca...intr-un fel mi-au intrat la inima.

Am intitulat postarea asta asa...pentru ca teama este un sentiment cu care si eu si tu ne confruntam in fiecare moment, mai mult sau mai putin. Oamenii pe care i-am vizitat se tem de ziua de maine, ca nu vor avea ce sa manance sau cu ce sa isi imbrace copiii la scoala, se tem ca nu au bani cu care sa isi plateasca facturile, se tem de ziua de maine....
Insa, Dumnezeu este in controlul tuturor lucrurilor. Daca este El pentru noi, de partea noastra....cine poate sa ne stea impotriva? NIMENI!!!
Pentru ca Dumnezeu este asa bun si mare, vrem sa il aratam si celor care nu il cunosc inca....

Anita:)

Bucuresti, zona Brancoveanu

2010-03-08T21:19:00.000+02:00

Miercurea trecuta am vizitat familia unei fetite de 12 ani ce locuieste intr-o casa in care atunci cand am intrat am zis… wow… parca asa conditii nici macar in Etiopia nu am intalnit… Un om are o curte in care a ridicat mai multe “incaperi” de cam 1,5 x 4 metri. Peretii sunt inveliti cu pagini din reviste, au doua “paturi” mici in care dorm cei doi parinti, fiica lor si cei doi fii ai lor mai mari. De cand am intrat pana ce am iesit le-am daramat sau ne-am lovit de cateva lucruri. Toaleta este comuna, in curte. Nu au chiuveta sau dus inauntru. Nici nu ar avea loc. Prin pereti se aude orice, chiar si sfaraitul mancarii prajite in tigaie de vecini… Cand am ajuns noi nu era lumina, am stat un timp cu o lumanare aprinsa intr-o cana, dar nu ardea cum trebuie, scotea mult fum si a fost stinsa, apoi am continuat sa vorbim la lumina flacarii de aragaz… Doar fiul mijlociu lucreaza. Tatal a fost diagnosticat cu o tumoare intre rinichi si ficat si nu mai poate munci, mama a fost concediata la inceputul iernii de restaurantul unde lucra, fara a i se mai plati salariul pe ultimele trei luni, fetita a avut implant de uretre cu cativa ani in urma cand inca aveau casa lor din care au fost evacuati la sfarsitul anului trecut fiindca nu au mai putut plati intretinerea... Pentru "casa" aceasta platesc 300 de lei chirie pe luna... Incercau sa para optimisti, spuneau ca trebuie sa faca ceva pentru a pleca de acolo (vecinii din aceeasi curte beau, fac scandal, vine des politia etc.) pentru ca fetita sa poata invata, sa aibe un viitor... Nu noi am pornit discutia despre Dumnezeu, biserica nu da aceste ajutoare conditionat de ceva. Dar ei spuneau ca si-au dat seama ca s-au indepartat de Dumnezeu in timp, ca poate tocmai asta a avut ca urmare situatia lor de acum, insa ceva parca ii retinea sa isi puna increderea in El...
M-am gandit ca unii oameni, cand o duc greu, se supara si isi inclesteaza pumnii contra lui Dumnezeu, intorcandu-I de tot spatele, refuzand sa recunoasca in vreun fel prezenta Lui in vietile lor. Altii constientizeaza ca au ajuns unde sunt tocmai pentru ca au cautat cu ardoare alte lucruri, indepartandu-se de El si totusi nu se incumeta acum sa se apropie inapoi... Si este trist, este foarte trist cand vezi ca oamenii nu Il cunosc pe Dumnezeu asa cum este El si se chinuie sa razbeasca prin viata singuri, cand ar putea gasi atatea resurse in El, dar totusi aleg sa apeleze doar la ale lor... Si nu ma refer aici la bogatii.
Saptamana trecuta am vazut pe LCD-urile de la metrou un citat din cineva care spunea ca zambetul este ca stergatorul de parbriz. Nu opreste ploaia, dar te ajuta sa poti merge mai departe... Insa cand viata nu iti da chiar niciun motiv sa zambesti, Dumnezeu in Sine poate constitui un motiv de bucurie. Daca Il ai cu tine... Asa cum am auzit duminica, si asa cum stiam, desi poate uneori uitam... nu exista intamplare, exista doar voia lui Dumnezeu...

Carmen

Despre slujirea TIM (Tineri cu Inimi Mari)

2010-03-05T12:50:00.002+02:00

Buna,

Dupa cum poate ati auzit s-a inceput deja slujirea printre oamenii cu nevoi. Sambata a fost prima zi de vizite, ne-am intalnim de dimineata la Liberty Center Rahova de unde am plecat sa vizitam cat mai multe familii. Pana la urma in patru ore am ajuns sa vedem 4 familii, Dumnezeu ne-a dat un timp fain si oamenii au fost deschisi sa vorbeasca cu noi. Un mare plus a fost ca ne-a insotit Sora Margareta, ea fiind profesoara lor de matematica, stia copiii si a fost puntea de legatura intre noi si ei.

Una dintre familiile pe care le-am cunoscut sambata, a fost o familie cu doi copii, fata in clasa a IV-a, baiatul clasa a VIII-a. Locuiesc in "casa" construita de tatal lor (el fiind lucrator in constructii- practic el a construit casa dar se vede ca din lipsa de resurse financiare nu a reusit sa construiasca o casa decenta pentru o famile) , avand amenajata cat de cat doar o camera si bucataria, nici macar acestea nu sunt amenajate asa cum trebuie. Mama lucreaza (de aceea nu era acasa cand am fost acolo), tatal cauta un loc de munca dar din cauza crizei financiare pe care toti o resimtim, nu-si gaseste un loc de munca pentru a-si putea intretine mai bine familia. Cand am ajuns la ei, stateau in jurul unui resou, imbracati bine, acesta fiind singura sursa de caldura, nici nu vreau sa ma gandesc prin ce au trecut in aceasta iarna cand au fost temperaturi foarte scazute. Fetita se vedea ca era cuminte, constiincioasa la scoala. Tatal copiilor, care era prezent cand i-am vizitat, am vazut ca vrea sa munceasca si sa faca orice pentru familie, copii. Am stat la ei c-am 30 de min, si se vedea ca sunt oameni simpli,cu speranta in suflet ca se poate mai bine.

Dupa ce am plecat, am discutat despre situatia lor, nevoile lor si cum am putea sa-i ajutam, am ajuns la concluzia ca pe ei ii putem ajuta cu orice, pentru ca au nevoi mari.

Pentru noi a fost o experienta faina, am avut emotii, fiind primul pas in acesta lucrare, dar am fost incurajati sa vedem ca sunt oameni in jurul nostru pe care noi ii putem ajuta cu ceea ce avem si putinul nostru, conteaza foarte mult pentru ei. Deocamdata putem sa dam putin dar speram ca in viitor sa le putem da mai departe cel mai mare dar pe care il avem si noi, acesta fiind, Dumnezeu.

Aceasta este una dintre multele familii in nevoie din Bucuresti. Dumnezeu ne incurajeaza sa-i cautam si sa-i ajutam; intotdeauna toate lucrurile sunt mai usoare, impreuna.

[by Alina Ilies]

Sliding through memories

2010-02-25T23:01:00.002+02:00

Oportunitate de slujire

2010-02-21T22:24:00.008+02:00

Oameni buni cu inimi mari :)
A fost si este o bucurie pentru noi sa putem impartasi cu voi experienta noastra in Etiopia. Eu, personal, m-am intors imbogatita si dorind sa fac mai mult pentru Domnul si pentru cei din jurul meu. Si sunt sigura ca nu sunt singura....:)
Unul dintre lucrurile care m-au marcat extrem de mult in Etiopia au fost nevoile oamenilor si nu ma refer aici doar la nevoia spirituala, ma refer la nevoia de prieteni, de imbracaminte,....de hrana, etc.
Asadar, vrem sa va invitam sa va implicati alaturi de noi intr-o activitate de slujire,aici, in Bucuresti.
Despre ce este vorba? Ajutorarea familiilor / persoanelor aflate intr-o situatie materiala dificila. Sunt persoane pe care poate fiecare dintre noi le cunoastem sau despre care putem afla.

Cine este invitat? Oricine este dornic sa slujeasca si sa se implice in aceasta activitate este binevenit. Probabil stiti ca aceasta activitate se desfasoara sub autoritatea si sustinerea Bisericii Bunavestire din Bucuresti. Insa, daca nu faci parte din aceasta biserica si totusi doresti sa te implici, esti binevenit.

Perioada desfasurarii: 21 Februarie- 23 Mai 2010

Cum ma pot implica?
1. Rugaciune ( 1 Tesaloniceni 5:17 :" Rugati-va neincetat!"

2. De asemenea, sunteti bineventiti sa va implicati concret. ( informatii despre familii/ persoane , donatii, participare).
In cazul in care doriti mai multe informatii:
- puteti lasa un comment la acest post
- ne puteti contacta pe e-mail la adresa: misiune@bunavestire.ro

Deci, daca are cineva pe inima sa ajute....este binevenit!

Pana data viitoare multe binecuvantari si Domnul sa fie aproape de inima voastra, a fiecaruia.

Anita:)

Dar de la Dumnezeu: omul - unul pentru celalalt.

2010-02-20T23:36:00.002+02:00

Pretious memories.Ei, cei din Etiopia, asa simpli cum sunt ei, au fost pentru noi, pentru mine binecuvantari, daruri extraordinari!Nici nu pot sa va descriu.Nu ca eu nu am cuvinte, dar pentru asa ceva nu exista cuvinte.
Oare eu pentru cine sunt, as putea sa fiu dar, ajutor de la Dumnezeu.Oare noi...?

Ethiopia....I miss you!

2010-02-20T15:49:00.011+02:00

Inainte de a pleca in Etiopia ma gandeam cum o sa ma intorc. Ma gandeam cat voi putea sa dau din mine ( timp, energie, dragoste....etc) si da....ne-am intors de mai bine de 3 saptamani. :)
Dumnezeu mi-a aratat si m-a invatat ca atunci cand esti gata sa dai din tine pentru lucrarea Lui , nu numai ca esti foarte bucuros sa o faci...dar primesti si foarte mult inapoi.

Etiopia este asa departe, si....totusi asa aproape de inima noastra. De fiecare data cand arat poze de acolo, cand povestesc experiente sau despre oamenii de acolo, imi e dor de ei. Imi e dor de simplitatea lor, de zambetele lor sincere si de acceptarea cu care traiesc printre ei, de credinta lor, de speranta cu care traiesc in Dumnezeu.
Pentru mine personal este o provocare. O provocare sa imi numar binecuvantarile si sa le indrept si catre ceilalti. Nu e greu, cere doar putina practica, sensibilizare si atentie. :)

Anita:)

Flashbacks

2010-02-17T23:36:00.000+02:00

Addis Ababa, Despre prostitutie, Din prim plan

2010-02-05T20:20:00.003+02:00

Dr. Frew a fost invitat acum ceva timp de un coleg de breasla la o conferinta pentru tineri pe tema prevenirii raspandirii virusului HIV, insa nimeni nu s-a prezentat la acea conferinta… Colegul lui i-a spus ca daca intr-adevar il intereseaza subiectul si doreste sa faca ceva pentru a ajuta ii poate arata unde. Si a fost astfel condus intr-unul din cartierele de prostituate din Addis Ababa. Starea fara speranta a acelor femei, situatia fara iesire a copiilor lor, conditiile mizere in care traiau si lucrau au facut ca dorinta de a face ceva pentru a scoate acele femei din cercul vicios in care se aflau prinse sa se lipeasca de inima lui si sa incerce sa le dea sansa la o viata normala. Acum povesteste ca este cunoscut printre ele ca Dr. Jesus… Deoarece le vorbeste despre Dumnezeu, despre viata mai buna pe care o pot gasi in El. Insa atata timp cat acele femei nu au educatia, abilitatile, cunostintele sau posibilitatile de a-si gasi un alt loc de munca care sa le asigure traiul lor si celorlalte persoane ce sunt dependente de ele, viata lor interioara nu poate fi decat sufocata de circumstantele dificile si extrem de nefavorabile ale vietii lor exterioare.

Proiectul “Love Never Fails” (“Dragostea Nu Cade Niciodata”) demarat de Dr. Frew impreuna cu alti cativa sustinatori din bisericile unde are prieteni se adreseaza zonei Kirkos din Addis Ababa, ariile Katanga si Cherkos, una dintre zonele cele mai afectate de saracie din capitala Etiopiei.

Aceasta actiune se concentreaza pe scoaterea femeilor din prostitutie. Cele mai multe dintre ele locuiesc in mici camere inchiriate. Fiecare camera are un pat sau o saltea, un raft pentru bauturi alcoolice, un cufar pentru haine ce serveste ca scaun ziua si ca pat pentru copil noaptea. Daca femeia are un copil (si cele mai multe au cel putin un copil) atunci acesta locuieste in aceeasi camera. Camerele sunt inchiriate pentru sume intre 180 – 450 birr / luna.

Studiile efectuate arata ca majoritatea prostituatelor (54%) locuiesc acolo unde si lucreaza.

Sunt cel putin 3000 de prostituate in zona tinta. Acestea primesc intre 1 si 5 birr de la clientii lor pentru sex protejat, sau 10 – 30 birr pentru sex neprotejat. Multe prostituate prefera sa nu foloseasca prezervativ deoarece astfel sunt platite mai mult. O prostituata poate avea chiar si 15 clienti intr-o zi. Daca ar fi sa calculam pentru numai patru clienti pe zi, ajungem la 120 de clienti intr-o luna, sau 1440 intr-un an. Ceea ce inseamna ca numai 100 din cele 3000 de prostituate au pana la 144.000 de parteneri intr-un an. Adica 144.000 de ocazii de a transmite mai departe sau de a primi virusul HIV ori alte boli cu transmitere sexuala.

Cele mai multe dintre aceste femei s-au nascut si au crescut in aceasta zona. Altele au venit din zone rurale. Cele nascute aici au avut mame prostituate, probabil nascute tot din mame prostituate. Fiicele prostituatelor de astazi au toate sansele sa continue aceasta munca. Mame si fiice lucreaza de foarte multe ori impreuna.

Femeile care practica prostitutia nu pot iesi din aceasta “meserie” deoarece nu au alta sursa de venit care sa le asigure supravietuirea. Singura modalitate pentru a se putea lasa de prostitutie este prin gasirea unei alte surse de venit stabile.

Pentru a obtine o sursa de venit stabila pentru ca aceste femei sa inceteze prostitutia, LNF a gasit catorva (deocamdata 14 la numar) locuri de munca in centre de telefonie, mici magazine sau in salubritate, organizandu-le in grupuri mici. LNF nu doar creaza locuri de munca generatoare de venit pentru aceste femei, ci le si incurajeaza si ajuta sa urmeze o scoala la seral. Iar acest proiect nu aduce beneficii numai femeilor respective, ci si copiilor lor care au astfel sansa de a merge la scoala, LNF contribuind la plata taxelor de scolarizare pentru 30 de copii.
Insa locuri de munca sunt in general dificil de gasit in Addis Ababa, cu atat mai mult cand lipseste chiar si educatia elementara. Pentru fiecare loc de munca nou se duce o lupta, se fac mari eforturi, se consuma mult timp si se investeste multa energie.

(Urmeaza: Pasi pentru viitor)

More photos :-)

2010-02-05T19:30:00.007+02:00

Pentru ca s-au cerut... :-) si pentru ca zambetele lor aduc putina lumina... :-)

Addis Ababa, Despre prostitutie, Vedere de ansamblu

2010-02-03T23:09:00.002+02:00

Un subiect delicat… Si totusi am ales sa scriem despre el deoarece constituie un proiect ce consuma foarte mult din gandurile Doctorului Frew (coordonatorul local al PAAV), pe langa satul Sendafa… Iar in acest proiect nu beneficiaza de sustinere din afara.

Conform estimarilor, in Addis Ababa sunt peste 300.000 de femei prostituate (numarul total de locuitori este de aprox. 3,3 milioane). Factorii majori care conduc la prostitutie sunt dependenta economica a femeilor de barbati, saracia, slaba scolarizare, migrarea catre oras a femeilor din zonele rurale afectate de seceta, foamete sau razboi, posibilitatea de a urma o scoala la oras, cresterea numarului de hoteluri, baruri, cluburi de noapte etc., slaba dezvoltare a micilor afaceri potrivite femeilor, casatorirea minorelor cu barbati in varsta, cresterea rapida a numarului de barbati si femei care actioneaza ca si agenti in recrutarea fetelor ce vin din zonele rurale in capitala asteptandu-le in statiile de autobuz, presiunea din partea familiilor – a parintilor ori a sotilor – care isi incurajeaza fetele / sotiile sa practice prostitutia pentru a face rost de bani etc.

Cea mai frecvent intalnita forma de prostitutie (35%)este cea cu cota fixa cand casa apartine altor persoane – de obicei femei mai in varsta care primesc o parte fixa din plata lucratoarelor. Acestea asteapta clienti in picioare, in fata camerelor lor, iar plata medie variaza intre 5 si 20 birr desi in multe dintre cazuri femeile accepta si mai putin de atat. 40% dintre aceste femei provin din zone rurale, 17% sunt fete sub 15 ani, iar 66% au intre 16 si 20 de ani. 43% nu au mers niciodata la scoala, 50% au abandonat cursurile din scoala primara. Majoritatea spun ca au ajuns sa lucreze ca prostituate ca urmare a manipularii din partea altor persoane. 40% dintre ele au fost aduse pentru a face menaj in casele femeilor pentru care au ajuns ulterior sa lucreze ca prostituate, 22% au urmat exemplul unei prietene, iar 28% au inceput sa se prostitueze deoarece nu au putut gasi un alt loc de munca.
46% dintre ele au copii, dintre acestea, 26% dinainte de a incepe aceasta munca. 31% au persoane total dependente de castigurile lor – copii in cele mai multe cazuri, frati sau parinti.

Prostituatele de strada reprezinta urmatoarea categorie ca si raspandire – 25% din total – acestea detinand colturi sau parti de strada de unde sunt luate de clienti, urmata de cea a prostituatelor independente ce lucreaza acasa (12%) si de cele ce lucreaza in hoteluri si baruri (11%). Studiile arata ca aproape fiecare femeie angajata ca si chelnerita lucreaza totodata si ca prostituata, cele mai multe hoteluri / baruri avand in curtea din spate camere ce pot fi inchiriate de clienti in acest scop.

Un raport privind gradul de raspandire a virusului HIV intre prostituate mentiona o incidenta de sub 1% in 1985. Procentul a crescut la 74% pana in 1998.

(urmeaza: Despre prostitutie - Prim plan)

Alte ganduri...

2010-01-30T23:09:00.003+02:00

Cumva cred ca ma asteptam sa facem mai mult... Sa petrecem mai mult timp cu ei, sa aflam chiar si mai mult despre ei, sa le vorbim mai mult despre noi, despre Domnul mai ales... Pentru a-i lasa cu ceva ce poate avea impact in eternitate. Nu a fost intotdeauna asa. Iar bucuria ce o capatai fiindca ii vedeai ca zambesc uitandu-se la cum arata acum casa lor, sau pentru ca reuseau sa te tina de mana parca nu era tot ce ar fi putut fi, daca am fi stiut ca am reusit sa ii atragem putin mai mult catre Hristos.
Mi-am dat seama ca de fapt tot oamenii care raman in continuare cu ei acolo pot avea cea mai mare influenta, cel mai mare aport. Mi-am dat seama ca probabil noi nu vom putea decat sa ii sustinem din afara - material si cu cat mai multa rugaciune. Iar asta va conta foarte mult pentru ei. Si poate aceasta este partea noastra din planul lui Dumnezeu pentru ei.
Mi-am dat seama ca oamenii din echipa PAAV sunt cu adevarat deosebiti, desi cand ne-au luat de la aeroport in prima zi mi-a fost putin teama sa ma urc cu ei in masina.
Mi-am dat seama ca si pentru ei - toti cei de acolo - Dumnezeu este real. Si este acelasi caruia eu ma rog pentru lucruri personale, stiute doar de mine si El. M-am gandit cat de maret este Dumnezeu de ne cunoaste pe fiecare - pe noi si pe ei - in cele mai mici detalii si stie tot ce exista in viata fiecaruia si tese in viata fiecaruia circumstante care sa ne apropie de El.
Si m-am gandit ca nu as vrea sa ne oprim aici. Ca putem gasi cai pentru a le fi aproape chiar si de la distanta. Si cine stie... poate intr-o buna zi, din nou de aproape.

Am fost foarte, foarte impresionati de primirea calduroasa din partea tinerilor din Bunavestire :-) Cu atat mai mult cu cat afara erau -20 de grade... iar drumul pana la aeroport nu este chiar scurt... Eu una, la atatia oameni chiar nu ma asteptam :-) Si cand ma gandeam ca toti dintre ei se rugasera pentru noi, si inca multi, multi altii de acasa... Intelegeam acum si Ii eram si Ii sunt recunoscatoare Domnului pentru grija purtata, pentru rugaciunile ascultate, pentru sanatate, pentru ca ne-a adus cu bine inapoi si pentru tot ce ne-a invatat acolo - prin etiopieni, prin cei din State, unii prin altii. Si ma rog ca flacara dorintei de a nu da uitarii ce am trait acolo, ci de a continua intr-un fel sau altul sa atingem vietilor acelor oameni si poate si ale altora, sa nu scada pe masura ce timpul va trece, iar amintirea acestor zile va deveni mai pala.

Cam atatea ganduri legate de saptamana trecuta... Urmeaza ganduri noi, din zilele ce vor veni... :-)

Looking forward :-)

Carmen

Ultimele zile... Duminica, 24 ianuarie

2010-01-29T19:52:00.003+02:00

De dimineata am mers la biserica Doctorului Frew pana la urma, nu la o biserica internationala asa cum se stabilise initial. Ceea ce m-a bucurat foarte mult, fiindca chiar vroiam sa vad cum se inchina ei si cum sunt la ei serviciile de duminica dimineata. Macar ca nu intelegeam nimic, am fost foarte impresionata de muzica lor, de sentimentele ce le transmiteau impreuna cu ea, de bucuria si lumina de pe fetele lor, de entuziasmul lor, de frica sanatoasa de Dumnezeu ce parca o vedeam pe chipul unora dintre ei... Si ma gandeam ca uite, acum si la Bunavestire oamenii Ii inalta cantece lui Dumnezeu... Si in cate alte biserici de pe tot pamantul... Si m-am gandit cum trebuie sa se simta Dumnezeu cand atatia oameni, in acelasi timp, din atatea colturi ale lumii isi indreapta inima si gandurile catre El. Cred ca bucuros :-)

Apoi am predat camerele, am mers acasa la soacra Doctorului Frew unde am vazut cum prajesc si pregatesc ei cafeaua (in casa, pe un platou din tabla pus deasupra unei fel de galeti cu jar), ne-am rugat impreuna pentru cei din PAAV si pentru Etiopia, am cantat "Aceasta e ziua Domnului" in patru limbi (engleza, amharica, romana si... si... maghiara :-) ), am primit si am dat cadouri, iar apoi am plecat spre aeroport. Unde despartirea de echipa etiopiana a fost cam brusca, ei nemai-intrand pe aeroport cu noi... S-a lasat bineinteles cu lacrimi... Insa intentionam sa tinem legatura cu ei si sa nu lasam experienta aceasta sa fie doar o "vacanta" din care sa ramanem peste timp numai cu fotografiile...

Nici despartirea de echipa din State nu a fost mai usoara, avionul lor plecand cu trei ore inainte de al nostru... cum nu a fost usor nici sa ramanem treji pana la ora 3 cand decola avionul nostru... :-)

Despre PAAV

2010-01-28T20:11:00.000+02:00

In luna aprilie 2006, biserica Living Word din Pennsylvania, Statele Unite, a “adoptat” satul etiopian Sendafa, aflat la aproximativ 40 de km nord est de capitala Addis Ababa, avand o populatie de aproximativ 15.000 de locuitori. Aceasta este in proportie de 85% ortodoxa, 10 – 15% musulmana si 2 – 3% evanghelica. La nivel local, organizatia non-guvernamentala este numita Project Adopt A Village, “PAAV”.

Sunt cinci domenii asupra carora se concentreaza acest proiect:
- ajutorarea persoanelor afectate cu HIV / SIDA cu medicamente si alimente si acordarea de educatie pentru prevenirea infectarii cu virusul HIV
- intarirea bisericilor evanghelice din Sendafa (cinci la numar)
- construirea de toalete publice, de fantani pentru apa potabila, infiintarea unei clinici medicale
- asistarea scolii elementare locale (sunt 3000 de copii, de la gradinita pana la clasa a 8-a)
- acordarea de micro-imprumuturi pentru inceperea unor mici afaceri

Living Word se implica la nivel local tot timpul anului prin sase etiopieni angajati full time care coordoneaza proiectele mentionate mai sus si prin trimiterea de trei ori pe an de echipe in misiune.

In prezent ei lucreaza cu aproximativ 400 de persoane bolnave de SIDA – majoritatea femei. Ofera lectii educationale de prevenire a infectarii cu virusul HIV in scoli, ajuta pacientii cu SIDA sa aibe acces la medicamente, incearca sa identifice persoanele suferinde de SIDA.

Problema sanatatii publice este majora. In fiecare vara are loc o vizita a unei echipe medicale din State. La prima vizita au estimat ca pana la 90% dintre cei consultati nu mai fusesera niciodata la medic, desi Sendafa se afla la numai 40 de km distanta de capitala. Problemele cu ochii sunt foarte comune si nu exista aproape nicio posibilitate de a consulta un medic oftalmolog. Pentru pana la 50% dintre cazurile tratate cauzele sunt apa si alimentele contaminate.

Scoala are foarte putine resurse. Au fost construite toalete si s-a instalat o pompa de apa. S-au cumparat carti si banci si s-au acordat banii necesari pentru construirea unei noi cladiri.

Pana in prezent s-au dat aproximativ 40 de micro-imprumuturi (intre 200 si 450 USD), rambursabile pe o perioada de 4 ani. Imprumuturile nu poarta dobanda, insa fiecare rata saptamanala contine o componenta de economii, astfel ca la terminarea rambursarii imprumutului persoana imprumutata primeste inapoi o suma considerabila. Cele mai multe afaceri sunt mici magazine in piata locala.

Viziunea americanilor este de a ajuta oamenii sa se ridice din saracie si sa devina independenti financiar. Nu vor ca oamenii sa devina dependenti de ajutorul lor. De aceea nu organizeaza un program de oferire de ajutoare in masa. Totusi, ei dau vitamine si sare la peste 120 de copii prescolari, iar Dr. Frew distribuie in fiecare luna un pachet cu alimente de baza pacientilor HIV care nu au nicio alta modalitate de a-si asigura hrana.
Incepand cu cea de a doua vizita, americanii au inceput sa devina credibili in Sendafa. Oamenii se minunau ca s-au intors fiindca numeroase grupuri trecusera pe la ei, promitand ajutor, insa nici unii nu mai revenisera a doua oara.

Ultimele zile... Sambata, 23 ianuarie

2010-01-28T00:02:00.000+02:00

Am mers de dimineata la o ferma (Genesis) infiintata de americani (altii din cate am inteles). Era o ferma de animale, dar si de culturi, intinsa pe o suprafata foarte mare. Multe locuri de munca fusesera create. Un american casatorit recent cu o etiopianca vroia sa mai infiinteze inca o astfel de ferma langa Sendafa. Pentru a crea locuri de munca pentru oamenii de acolo. Apoi la masa la clubul aviatorilor, pe marginea unui lac. Cu siguranta nu ai fi crezut ca in Africa este unde te afli. Apoi la cumparaturi... Cumva am reusit de am ramas ultima si Dr. Frew a mers cu mine la ultimul magazin de unde am cumparat ceva, apoi m-a dus la microbuz... Mi s-a parut ca vad o privire trista pe fata lui... Cred ca se gandea cat de mult am putut noi cheltui pe niste cadouri, cand la ei atata lume nu are un birr cu care sa traiasca de pe o zi pe alta.

Seara am mers la un restaurant cu specific etiopian... Cel putin noi, care fuseseram avertizati despre gorsha (cand iau ei mancare si iti dau in gura sa mananci) cred ca ne simteam putin ca un purcel dus la taiere :-)) Insa am observat chiar o bucurie reala pe fata lor cand au vazut ca mancam singuri :-) Well, cel putin eu si Anita... :-) Baietii nu cred ca mai vor prea curand mancare etiopiana :-)

Noi am stat la o terasa acoperita. In restaurant erau mese si o orchestra si patru dansatori. Toti eram curiosi sa vedem cum danseaza ei. Si danseaza... diferit... :-) Foarte... sa zic... zbuciumat. De parca le-ar lipsi cateva oase cel putin... :-) A fost interesant de privit pret de cateva minute... Dar apoi m-am gandit la ei, la starea lor, cum probabil se mandresc ca ii admira atata lume, cum probabil se bucura si se falesc in inimile lor, insa cat de pierduti sunt, ce viitor ii asteapta si cum Dumnezeu este probabil cel mai indepartat gand al lor...

Carmen

no comment.

2010-01-27T17:56:00.000+02:00

(in paranteza)

2010-01-27T17:33:00.000+02:00

cum se face cafeau adevarata? cu mult timp... cu unelte interesante... ceea ce este ce mai impresionat in legatura cu cafeau nu este gustul sau modul de preparare ci faptul ca etiopienii sunt farte "mandrii" de cafeaua lor;in multe case cafeaua este cel mai pretios cu care ne-au putut servi.chiar.stiind asta nu am vrut multe ori sa beau "comoara", dar prin simplu fapt ca am acceptat ceea ce au putut sa-mi dea ... erau nedescris de bucurosi. nu prea beau cafea dar timpul petrecut la cafea in etiopia, privirile "mandre", bucuroase, multumitoare imi ramane emintire de viata.(nu stiu cu o sa pot eu sa multumesc oamenilor... e mai pretios ceea ce am primit eu decat "comoara" lor)

"work hard"

2010-01-27T17:04:00.000+02:00

in case ca si asta, lucram ... pentru noi nu a fost greu si ma gandeam ca nu e mare lucru sa schimbam ziarele de pe perete cu niste materiale sa punem jos vinilin si sa reparam acoperisul tot cu vinilin. dar cand ma uitam la femeia cum plange, nestiind cum sa ne rasplateasca... am dat seama ca e mare lucru ceea ce facem. nu pentru noi ci pentru ei. si deaceea si pentru noi. si pentru mine.

poze, ganduri... (by Odie)

2010-01-27T16:45:00.001+02:00

oameni viitori ai etiopiei. pentru multi nu am reusit sa zicem despre Dumnezeu (erau fricosi, multi dintre ei nu vorbeu engleza). dar trebuie sa ne rugam pentru ei si trebuie sa facem tot ce putem sa facem pentru ei mai ales pentru ca sunt atenti si vor sa invete...

in orice condiitii.m-a surprins ca foarte multi stiu ca doar onvatand ajung sa fiu cineva.

Real, simple and true

2010-01-27T10:04:00.000+02:00

suntem in Romania de 2 zile si parca inca visez...nu imi vine sa cred ca ne-am intors. timpul parca a zburaytt si a stat in loc in acelasi timp.
Ethiopia este experienta vietii mele. Serios, vorbind despre oamenii de acolo, locurile de acolo, invataturile de acolo......ma simt ca o parte din inima mea a ramas in Sendafa.
Un om intelept spunea ca investitia cea mai buna este cea in relatiile umane.In timpul petrecut acolo asta mi-a aratat Dumnezeu. Investitia in oameni este una pentru vesnicie.:)
Si eu, si tu suntem copii de Dumnezeu acum pentru ca cineva a investit in noi, a petrecut timp cu noi, ne-a aratat dragoste si ni l-a prezentat pe Dumnezeu.
In penultima zi in Sendafa,am mers in casa unei femei care avea HIV. Saracia, conditiile precare in care traieste...toate acestea sunt un lucru pe care il intalnesti la fiecare om aproape. Ce m-a impresionat a fost sinceritatea ei.
Din cat am inteles, cei care sunt infestati cu HIV sunt etichetati si dati la o parte din societatea sendafei, de aceea, sunt foarte multi oameni bolnavi de Sida care nu merg sa ceara ajutorul doctorului din cauza ca le este teama ca vor fi dati la o parte.Nestiind sa vorbesc amharica, i-am cerut traducatorului nostru sa o roage sa ne povesteasca viata ei......nu ma asteptam sa ne zica prea multe, dar, femeia a inceput sa isi spuna povestea. S-a casatorit cand avea 20 de ani, dupa ce a facut 2 copii cu sotul ei, acesta a parasit-o si dupa catva timp s-a intors acasa. dupa ceva vreme atat ea cat si sotul ei si-au facut teste si amandoi au descoperit ca sunt HIV pozitiv.
Slava Domnului ca copiii lor nu sunt infestati.
Auzind o poveste ca asta, uneori ti se face pielea de gaina si te uimesti cum pot oamenii supravietui, cum pot ei merge mai departe avand speranta pentru o zi mai buna maine si pentru un viitor mai bun?
ei nu se bazeaza pe lucrurile materiale, nu se incred in ele pentru ca pentru ei azi sunt, maine e posibil sa nu mai fie.......nimic nu este statornic si nimic nu le confera siguranta in afara de Dumnezeu. Si in simplitatea lor, ei inteleg asta mai repede decat noi.
Oamenii din Etiopia sunt simpli, iubesc fara "limita" si stiu sa aprecieze orice gest de afectiune.
Vreau sa cred si ma rog ca Domnul sa puna in inima noastra simplitate si dorinta de a fi cum vrea El sa fim, de a ne increde in el in fiecare zi a vietii nostre.

Cu drag,
Anita:)

ps: intr-una din poze draga mea prietena m-a invatat sa impletesc cosuri. Dansa le facea si mergea cu ele la piata sa le vanda. Era foarte fericita ca vreau sa invat si a fost gata sa ma invete tot ce stia. Se amuza de stangacia mea, dar eu eram fericita sa vad un zambet pe fata ei. It was worth all of it.

Ultimele zile... vazute din tara...

2010-01-26T22:38:00.000+02:00

Mi-am notat azi ultimele zile despre care nu reusisem sa scriu nimic... Am vrut sa fac asta cat mai repede, fiindca stiam ca odata ce voi incepe sa intru in problemele ce trebuie rezolvate la serviciu si acasa cumva acestea imi vor acapara memoria recenta, iar amintirea a ce am trait zilele trecute va incepe incet - incet sa se dilueze. So... e cam mult... asa ca voi imparti pe zile.

Vineri, 22 ianuarie 2010

Am mers o echipa de cinci la casa unei femei de la periferia Sendafei. Avea o gradina, macar ca nu era imprejmuita, insa cel putin casele acolo nu mai erau inghesuite una intr-alta. Casa era construita din pamant. In camera ce servea de bucatarie si dormitor nu exista un pat. Initial am crezut ca nu am fost eu atenta, ca il scosesera afara fara sa vad eu. Dar gatea pe jos si dormea pe jos, iar pamantul din pereti avea atatea crapaturi incat atunci cand bateam materialele ce le adusesem vantul le sufla de pe perete... I-am lasat si o saltea pe care sa doarma impreuna cu fiica ei ce a plecat la scoala la scurt timp dupa ce am ajuns noi. Din camera aceasta unde gatea si dormea, se intra intr-alta camera unde tinea legati un vitel si o oita... Iar intre cele doua camere nu era un perete intreg, ci doar cam trei sferturi perete, iar apoi gol... Ne-a muls lapte intr-o cana si ne-a dat sa bem... Se stransesera ca intotdeauna cateva mame cu copii mici si cativa copii mai marisori... Josh si Madison s-au asezat pe jos, iar la un moment dat, fiindca se stransesera in jurul lor, Josh s-a facut ca ii sperie, iar ei au fugit tipand si razand in toate partile, unii si impiedicandu-se de gard in fuga lor :-) Mi-am dat seama ca pentru multi dintre ei, faptul ca te iau de mana este o dovada de curaj... Probabil curiozitatea invinge. Probabil vor sa se convinga ca esti si tu tot om, iar nu vreo fiinta superioara venita de pe alta planeta... Un copilas de vreo doi ani a plans cand i-am intins mana sa il iau de a lui si s-a ascuns dupa fusta mamei lui...

Carmen

Suntem bine (by Florin)

2010-01-25T11:07:00.000+02:00

Suntem in Istanbul.Din cauza conditiilor meteo nefavorabile a intarziat avionul din Addis catre Istambul.Asa ca am plecat cu intarziere dar am schimbat biletele.
Nu mai trecem prin Atena.
Cu ajutorul Domnului sosim astazi la Otopeni cu Turkish Airlines,
zbor de la Istambul la 6,30pm.
Rugati-va pentru noi.
Echipa

ps.Aduceti si niste slana cu ceapa la aeroport :)

Alti ochi...(by Carmen)

2010-01-24T14:21:00.000+02:00

„Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” Mica 6:8
Mă întreb dacă această călătorie ne-a schimbat în vreun fel părerea despre Dumnezeu. Văzând ţara aceasta... participând la această misiune... odată transpuse în realitate filmele vizionate... Oare vedem mai mult acum din măreţia Domnului, odată orizonturile lărgite? Odată ce I-am văzut puterea la lucru într-un mediu care pe noi încă ne şochează? Odată ce ne-am dat seama câtă diversitate există pe planeta aceasta şi totuşi toată creată de acelaşi Dumnezeu? De acelaşi Dumnezeu căruia eu Îi voi mulţumi azi pentru mântuire, pentru Fiul Său, pentru sănătate, pentru familie şi prieteni, pentru mesele din fiecare zi, pentru că mi-a adus aminte de ceva important ce uitasem să fac şi pentru că nu ne-am rătăcit în aeroporturi, acelaşi Dumnezeu de blândeţea căruia eu mă bucur, acelaşi căruia eu îi voi cere lucruri ştiute doar de noi doi?
Oare voi avea acum mai multă grijă când voi formula rugăminţi şi voi îndrăzni să I le aduc înainte, oare mă voi închina mai adânc cu mulţumire pentru apa curată, pentru anotimpuri, pentru situaţia materială, pentru ce pot să fac în timpul liber ştiind că doar El a ales să ne naştem în ţara în care ne-am născut şi să creştem în familia în care am crescut, şi că El ne-a deschis drumul pe care mergem acum în viaţă? Oare vom avea ochii mai deschişi, oare vom observa mai clar şi ne va răsuna mai adânc în suflet recunoştinţa pentru toate lucrurile mici dar totodată minunat de mari ce Domnul ni le-a dat nouă cu o mână aşa de largă?
Oare ne-am învăţat suficient să privim mai adânc de suprafaţă la oameni cât să vedem mai uşor cu ce le putem fi de ajutor, oare ne dăm seama că odată întorşi în ţară nu paharul cu apă curată, farfuria cu mâncare sau hainele noi e nevoie să lipsească oamenilor pentru a merita şi pentru a primi atenţia şi mila noastră, oare am reţinut că dacă eşuăm să-L prezentăm oamenilor pe Dumnezeu intrăm în viaţa lor degeaba?
Oare am înţeles că nu suntem cu nimic mai presus decât cel mai sărac om din Africa şi că nu am făcut nimic care să ne fi câştigat tot ceea ce avem, ci totul L-am primit doar pentru că Dumnezeul nostru este prea bun şi într-un mod pe care nu-l vom reuşi vreodată pricepe a ales să ne copleşească pe noi cu atâtea daruri? Oare recunoscând îndurarea Lui şi dragostea dovedită nouă într-atâtea minunate feluri, cu câtă hotărâre în plus vom căuta acum să Îl ascultăm, să supunem voia noastră voii Lui, să trăim într-un fel mai mult plăcut înaintea Lui, să tăiem din rădăcină orice urmă de egoism care ne strigă drepturile ce credeam nu demult că le avem?
Noi ne bucurăm de bunătatea Domnului. De bogăţiile Lui. Ne dăm seama de asta acum poate mai bine decât niciodată. Dar aş vrea să nu rămânem aici. Nu doar cu atât. Ci tocmai pentru că am descoperit care era de fapt mărimea harului Lui pentru noi, să încercăm de-acum să facem bucuria Lui pentru noi cu tot atât mai mare.

CE MARE EŞTI, O, DOAMNE! (by Carmen)

2010-01-24T00:50:00.000+02:00

„Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc!” Psalmul 24:1
O populaţie de 79 de milioane de locuitori... O întindere de peste un milion de Km2... Şi totuşi doar o altă ţară între sutele de pe pământ. Doar un alt popor între cele şase miliarde de oameni. Fiecare cu gândurile lui, cu trăirile lui, cu dorinţele lui, cu rugăciunile lui, cu speranţele lui, cu încercările lui de a-şi croi un drum în viaţă, fiecare cu relaţiile lui, cu un venit mai mic sau mai mare şi cu lista lui de cumpărături, fiecare cu talentele lui, cu străduinţele de a şi le îmbunătăţi, fiecare cu grija pentru familie sau pentru un prieten drag, cu încercările proprii de a-şi asigura o zi de mâine mai bună. Fiecare zonă cu relieful ei, cu clima, fauna, flora proprie...
Oare câte rugăciuni se îndreaptă astăzi către Dumnezeu, câţi îşi predau azi viaţa în mâinile Domnului, sau câţi aleg azi să nu Îl asculte pe El, câţi tineri au azi emoţii fiindcă dau examen auto, câte femei sunt începând de azi mame, oare câţi trec prin disperare azi aflând că şi-au pierdut locul de muncă, câţi primesc eliberarea dintr-o situaţie ce li s-a părut atâta timp fără ieşire, câţi se despart azi de cineva drag, câţi pleacă în călătorie neştiind la ce să se aştepte la sosire, câţi recunosc azi perechea potrivită în cineva aflat lângă ei, câţi copilaşi învaţă azi să spună prima rugăciune de la bunicii lor şi câţi oameni aleg să închidă ochii la nevoile celor de lângă ei? Şi oare câte recolte îşi primesc azi stropii de ploaie la timp, câte miliarde de stele îşi continuă traiectoria şi nu pică din cer, câte inimi continuă să bată, câţi nori se adună şi câţi se disipă, câţi fulgi de zăpadă cad, şi unde găseşte azi un urs polar hrană pentru pui?
Mă întrebam uneori cum poate să Îi pese lui Dumnezeu de fiecare om din cei şase miliarde, ca şi cum ar fi unicul om. Ca şi cum altul nu ar mai fi. El ştie că are atâtea alternative, şi totuşi te VREA pe tine. Mă vrea pe mine. Îl vrea pe americanul din New York care face tranzacţii la bursă, îl vrea pe chinezul care încearcă să împartă un bol de orez la întreaga familie, îl vrea pe etiopianul care încropeşte o pâine dintr-un pumn de cereale. Cu tot dinadinsul. Şi are timp, înţelepciune şi putere pentru a crea în viaţa fiecăruia circumstanţe, pentru a face să se întâmple „coincidenţe” astfel încât planul Său cu fiecare om în parte să îşi urmeze cursul. Astfel încât fiecare să aibă ocazia de a ajunge să-L cunoască. Avem un Dumnezeu măreţ. Ocupat cu sori, vânt, iarbă, vrăbii, râuri, hotarul mărilor. Dar mai ales cu noi.
De cele mai multe ori nu ne gândim la toată complexitatea universului şi la miliardele de amănunte pe care le cuprinde, toate aflate sub supravegherea şi coordonarea Dumnezeului nostru, ci ne limităm imaginaţia la micro-cosmosul din imediata noastră apropiere. Când ne dăm seama cât de mici suntem în comparaţie cu universul şi totuşi, câtă atenţie ni se dă şi cât a făcut pentru fiecare din noi Cel Ce le ţine pe toate, oare cu ce gânduri mergem înaintea Dumnezeului Slavei?
„Când privesc cerurile – lucrarea mâinilor Tale – luna şi stelele pe care le-ai făcut, / îmi zic: „Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului ca să-l bagi în seamă?” Psalmul 8:3-4

Muzicale

2010-01-22T21:59:00.000+02:00

...Odie canta la un Djembei facut dintr-un butoi......este BOMBA!!!:)
Ne-a zis ca nu suna asa tare...dar...el e este multumitor pentru orice...

Salutari tuturor din partea noastra.
God is so GOOOD!!!!
Echipa

L-am gasit! (Odie)

2010-01-21T23:17:00.000+02:00

Pace tuturor. Scriam de cateva zile mai devreme ca m-am intalnit cu un baiat care era foarte diferit de ceilalti, fiindca era interest de ce ii ziceam si nu de “chocolate” si “money”. La prima intalnire nu am reusit sa vorbesc cu el despre ce credeam si cred ca este cel mai important pentru el: despre viata lui din perspective lui Dumnezeu. Si ieri, dupa multe gandire despre oare cum am putea sa-l gasesc, odata a fost langa mine, zimbind, bucuros ca iarasi ma vede. Nu stiu cat de mult era bucuros el dar eu!.. nu-mi venea sac red. Eram inconjurati de mai multe zeci de mici si mari, eu povesteam pentru el ca am vrut sa-l mai gasesc pentru ca sa zic ceva important si sa-l dau ceva important. Fiindca aveam iarasi putina timp, noi trebuia sa plecam, era mare aglomeratie nu am reusit sa-I zic (sa-l explic cu engleza mea) evanghelia, dar am zis de ce cred ca e important sa citeasca Biblia care l-am dat-o si am stability ca ne mai intalnim azi (care pana la urma nu a reusit dar sper ca mine o sa ne intalnim si mai putem vorbi.) Orisicum, a fost experienta foarte …de folos din care am invatat. Situatiile nu depend doar de noi dar e responsabilitatea noastra este sa ne rugam pentru ocazii, pentru oamei, si sa fim gata sa le zicem oamenilor evanghelia. Nu mai stiu exactcine a zis, dar cred ca careva dintre pastorii mai in varsta (la care eu ma uit cu multa respect si curiositate) ca, “nu vreau sa petrec 15 minute cu cineva care nu stie evanghelia fara sa-I zic lui evanghelia”. Am auzit multe ori si ma si va reamintesc si eu : Dumnezeu lucreaza, noi sa nu dormim (doar cand e timpul: intre 23.00 si 07.00:)!

O idee doar inlinni mari, ca nu as vrea doar sa vorbesc despre dormitul "randuit" si sa nu fac. Oare daca noi am avea doar atata cat au cei din etiopia, am mai fii multumitori lui Dumnezeu? am mai sluji pe Dumnezeu? am mai fii crestini? Intre ei sunt crestini!adevarati!autentici!in oricer imprejurare. Azi dimineata a mi-a fost de folos gandul, intrebarea asta. Poate sa ne gandim la asta... sa nu iutam :Dumnezeu ne-a dat cel mai mult in Isus Hristos. Chiar daca nu avem nimic putem avea pe Hristos! Ioan 3:17

Pace si har.
Odie

Ganduri amestecate:) (Anita)

2010-01-21T23:13:00.000+02:00

Este deja joi si nu imi vine sa cred cat de repede zboara timpul.
Astazi am mers in vizita la o doamna care este bolnava de HIV.
In fiecare zi suntem pusi in echipe cu persoane diferite si mergem sa vizitam familiile implicate in proiectul PAAV. Deci, in fiecare zi am facut ceva diferit si am fost in echipa cu persoane diferite.
fiecare zi are cate un highlight...ceea ce este fain...
Azi de dimineata am pregatit timpul de devotiune....chiar nu stiam despre ce sa vorbesc. Fiind aici, in Etiopia, mai ales in Sendafa....am realizat ca oamenii se uita la mine si ma vad undeva "sus", vad un privilegiu in faptul ca ii vizitam si se bucura asa mult.
Ideea cu care am ramas este ca eu ma simt ca nu merit harul pe care mi l-a dat Dumnezeu de a fi aici, de a merge in casele lor , de a auzi povestile lor ..... Despre asta am vorbit in dimineata aceasta.....despre faptul ca poate oamenii din Sendafa se simt binecuvantati prin noi ( si sunt) dar Dumnezeu lucreaza mult mai mult decat putem vedea noi.....si El ne binecuvanteaza si pe noi cu mult.
Am mers la familia aceea de crestini despre care v-am mai spus, am invatat mult despre cum este sa te inchini cand nu ai nimic si cand te bazezi pe Dumnezeu in fiecare zi a vietii tale.
Am mers pe strada si ....ghici ce? Aici, cand zambesti ti se zambeste. :) Imi place asta.

Dupa ce am terminat vizita de astazi erau asa multi copii adunati langa casa.....si noi inca mai aveam putin timp.
Am zis: SUPER!!! Hai sa ii invatam un joc. M-am gandit la "Rata, rata, gasca!!!" Stiu ca e funny pentru voi, dar....ei au fost foarte incantati...mai ales ca am jucat si noi impreuna cu ei.
Dupa aceea i-am invatat " Red light,green light!" si dupa ce am terminat a trebuit sa plecam..le-am zis sa joace singuri..si incepusera sa se joace. A fost o imagine foarte frumoasa....m-am simtit tare binecuvantata sa ii vad fericiti pe acesti copilasi. :)
Am multe sa va povestesc, dar....acum nu mai am timp.....poate maine inca putin.
Multumim mult pentru rugaciunile voastre....le simtim aproape:)

Cu drag,
Anita:)

Experientze...by Florin

2010-01-21T23:09:00.000+02:00

Salutare , miercuri si azi au fost zi foarte frumoase pentru mine, ieri am vizitat 2 familii cu greutati si femeile erau bolnave, multi copii se trangeau in jurul nostru sa ne atinga si sa ii tinem de mana, e ceva incredibil de placut cand vezi ca alearga spre tine multi copii sa te atinga si sa te tina de un deget macar, imi place foarte Am fost si la piata, a fost interesant, eram singuri albii de pe acolo si toata lumea se holba la noi, nu imi place, ei cred ca suntem bogati si ne cer tot timpul banii, dar le spunem ca nu avem si incercam sa le explicam de ce am venit la ei in tara( sa invatam despre cultura lor si sa le spunem despre Dumnezeu).
Azi am vazut ca Anita si Odie au o culoare normala la fata si am baut o halba( aici nu au pahare) de suc foarte bun si ne-am plimbat prin oras cu cativa din echipa americana cu care am inceput sa legam prietenii, Tot azi am vizitata un liceu si o scoala generala, acum stiu cum e sa fi vedeta, toata lumea venea sa te atinga, sa te salute si sa te ciupeasca.
Va mulumesc ca va rugati pentru noi. Va iubesc si imi este dor de voi. O seara buna!
Florin .

Mi, Joi (de la Carmen)

2010-01-21T23:03:00.000+02:00

Miercuri, 20 ianuarie, 2010

Astazi a fost ziua mea de vizitat “micro-intreprinderile” ce au primit imprumuturi de la PAAV. Povestile de succes… Pentru ca miercurea si sambata sunt zilele in care piata din Sendafa este deschisa, Eshete, membru PAAV si traducatorul nostru, ne-a dus acolo. Din pacate persoanele vizitate erau ocupate sa cumpere marfa pe care pana seara o vindeau in Addis Ababa, astfel incat nu am reusit sa stam foarte mult de vorba cu ei. Am aflat ca un kilogram de branza costa 8 - 10 birr, un ou cam 1 birr, iar o paine cam 1.5 birr… Transportul intre Addis Ababa si Sendafa, 8 birr. Femeile acestea – pentru ca este vorba de niste femei, nu au ajutoare, ci singure cumpara si singure vand. In fiecare zi a saptamanii merg pe rand in localitatile din apropierea satului Sendafa, dupa cum are fiecare deschisa piata, iar dupa-amiaza duc produsele in capitala si le vand la hotelurile sau restaurantele ce le-au devenit clienti fideli de-a lungul timpului.
In piata este oarecum haos, deoarece fiecare isi intinde pe jos ceea ce are de vanzare, nu exista intotdeauna alei intre ei, trebuia sa fii atent sa nu calci pe marfa cuiva, insa asta vedem uneori si langa pietele Bucurestene, unde taranii care nu vor sau nu pot sa inchirieze o taraba vand produse home-made direct din galeata / sticla / sacosa etc.

Pentru ca ne mai ramasese timp, am mers la una dintre ele acasa, pentru a-i vedea gradina si oborul de animale. Etiopienii cresc cu preponderenta oi, dar, spre surprinderea americanilor deloc pentru lana, ci doar pentru carne pe care o vand de sarbatori. Pe drumul spre aceasta gradina ne-au insotit doi baieti. Unul se intorcea atunci de la scoala, avea caietele cu el. Mi-a rupt o frunza de cactus si mi-a dat-o iar vazand ca ma chinuiam sa-i indepartez spinii a rupt o foaie din caietul lui si mi-a dat-o ca sa o acopar… Asta considerand ca rechizitele sunt un lucru asa de pretuit pentru ei, si ca sunt studenti (nu elevi) care nu au cu ce sa scrie…

Seara, la intoarcerea de la cina la care am mers cu echipa din State si cu cei din PAAV, am trecut prin cartierul prostituatelor… Da… exista un cartier… Eschete povestea cum chiria pentru o camaruta in care nu incape mai mult de un pat este de 400 de birr pe luna, cum sunt dati cand pentru un client o prostituata primeste doar 50 de centi (de birr…), cum multe au copii, iar acestia de multe ori sunt in patul de deasupra in timp ce mamele lor “lucreaza”, cum ei incearca sa le gaseasca un loc de munca pentru a le scoate din mediul in care traiesc, deschizandu-le un mic magazin sau un job simplu pe care ele l-ar putea face.

Am avut si o dezbatere pe tema alegerii pe care o fac, sau poate de fapt nu o au de facut femeile acestea… Cand probabil chiar mama ta te pune sa faci asta de la cel mult 12 – 13 ani, ma intreb in ce masura au de ales de fapt aceste fete si ce sanse au sa scape din acest cerc vicios fara interventie din afara, fara cineva care sa le arate ca poate exista si o altfel de viata…

Joi, 21 ianuarie, 2010

De dimineata ne-am oprit la un liceu si apoi la o scoala din Sendafa… Fiecare clasa are cam 100 de elevi… In 25 de banci… asezati cate patru… PAAV a construit pentru scoala doua cladiri noi, cele vechi aratand cam ca fermele de animale abandonate de pe vremea comunismului…
Trebuia sa vizitam doua familii ale caror copii beneficiaza de vitamine prin programul PAAV… Insa cumva s-a intamplat de s-au incurcat valizele cu materiale pe care le folosim pentru “decorat” – material textil si linoleum si a trebuit sa mergem doua echipe, impreuna la doua case. Aglomeratie… Copiii iesisera de la scoala, s-au strans la portile caselor in care am intrat, iar unii din noi am iesit sa vorbim putin cu ei. Unii stiu ceva engleza… Insa nu suficient cat sa porti o conversatie cat de cat coerenta sau pe teme mai ample decat numele, varsta, clasa, materia preferata la scoala… Aveam la noi si le-am dat unora un fel de leaflet cu un verset din Biblie scris in engleza, etiopiana si romana… Au citit, dar reactii la el, n-au prea avut… Etiopia este o tara majoritar ortodoxa… Ca si in alte parti, oamenii acestia se considera crestini…

Prima femeie vizitata avea patru copii, doi baieti si doua fete. Sotul ei murise de SIDA in urma cu doi ani. Fetele le trimisese atunci la unchiul lor si pastrase cu ea doar baietii. Nu i-ar fi putut intretine pe toti si era mai riscant sa isi tina cu ea si fetele…

Cea de a doua femeie era tot vaduva si avea o fetita… Nu avea niciun fel de venit propriu, vindea putina mazare ce o crestea in gradina, insa banii erau mult prea putini ca sa faca fata cheltuielilor dintr-un an. Se gandea sa nu isi mai trimita copilul la scoala fiindca nu mai avea cu ce… Si se temea ca va fi data afara din casa in care locuiau fiindca nu mai putuse plati impozitul… A fost recent adusa in atentia celor de la PAAV.

Nu stiu de ce traiam cu impresia ca biserica din State (Living Word) sponsorizeaza prin PAAV numai crestini… Nu e deloc asa. Ci ei incearca sa sustina satul cu totul (multi sunt ortodocsi si multi sunt musulmani). Si pe parcurs, scotand oamenii din mizerie, sa le faca cunoscut si mesajul evangheliei lui Hristos…

Ma gandeam ca este dificil cand nu ai mai mancat de ceva zile nici tu nici copiii tai sa te concentrezi pe Dumnezeu… Si ma gandeam ca nici Domnul nu a oferit nimanui bogatii pamantesti, desi era in puterea Lui sa faca acest lucru. Cat a fost pe pamant, schimbarea situatiei financiare a cuiva nu s-a numarat printre minunile Lui. El doar a insanatosit pentru a reda demnitatea acelor oameni, pentru a le da sansa la o viata normala, una in care sa poata lucra singuri pentru a se intretine. El doar a oferit masa pentru o zi pentru ca oamenii sa aiba un ragaz in care sa se poata concentra pe mesajul tocmai transmis de El, iar nu sa se ingrijoreze cu privire la ce vor manca… Nu va putea nimeni niciodata sa trimita atatia bani in tara aceasta pentru a acoperi toate nevoile care exista… Rezolvarea trebuie sa vina dinauntru. Si oamenii trebuie invatati sa se ridice singuri. Cu un imbold de inceput…

Salamniciu...adica Pace pentru toti!

2010-01-19T22:15:00.000+02:00

...Am auzit ca acasa ninge. (nu-mi vine sa cred). In acelas timp eu ma feresc de soare pentru ca ieri soarele mi-a facut fata rosu-rosu. Dimineata la 2 (dupa ora etiopiana) la rasaritul soarelui noi ne rugam, la inceput noi patru dupa ce au venit si ceilalti. Azi m-am ferit de soarele; am fost cu inca trei persoane la o familie cu doi copii: o fata si un baiat. Barbatul a fost general in armata si asta se vedea si pe casa lor fiindca a fost intr-o stare mult mai buna decat celelalte case. Desi sunt ortodox coptici, vorbeau foarte deschis despre orice de ce neam intrebat in timp ce lucram la casa lor. Am renovat, am decorat cat am putut si pentru lucruri mici care le-am facut ei nu stiau cum sa multumeasca. Langa faptul ca oamenii astea se bucura foarte mult pentru putin ajutor, ce ma impresionat a fost faptul ca fata,despre care am vazut poze unde era foarte frumoasa acuma era in pat, bolnav de HIV. M-am gandit cat de usor trece viata. Cat de mult trebuie sa avem grija cum traim. Ea, care a trait poate mult mai bine decat celelelalte fete din generatia ei, acuma e intr-o stare foarte grea. Cat deimportante sunt deciziile care luam. Am vorbit si cu ea despre Dumnezeu. Nu stiu exact daca ea crede sau nu sau in ce masura in Dumnezeu, dar ne-am rugat si ma rog pentru ea. Si
multumesc lui Dumnezeu ca ma ocrotit de mult lucruri. Multumesc deasemenea ca ma invata prin orice intamplare, experienta daca eu caut sa invat.
Concluzie: fara Dumnezeu viata nu este Viata, nici cand omul e bogat nici cand este in stare foarte greu; deciziile care ne luam sunt importante cand suntem in stare sa alegem, si deasemenea si cind nu mai putem alege dintre multe lucruri (in cazul Hanna-ei, fata bolnava, alegerea este intre Dumnezeu si viata, viata vesnica fara Dumnezeu. ) Pentru a lua decizii (decizii bune) unii au foarte putina timp. De fapt nu prea se stie cine cat timp are. Vrea sa invat din acest vzita la Sendaffa, la aceasta familie sa iau decizii bune, in timpul potrivit: cat mai repede.
Ceva, sau mai bine zis cineva care ma impresionat la fel foarte mult a fost Tsagay, un tanar de varstea mea, cu care am vorbit. E deosebit. Nu cere bani, mancare americana daor informatii. E una dintre foarte putine care desi este foarte necajit vrea sa schimba viata, si pentru asta invata orice ce poate (e de notat ca vorbeste mai bine engleza decat mine!:) Vorbind ieri cu el un scurt timp, despre viata, despre Dumnezeu, am vrut sa cer adresa lui ca sa mai pot sa scriu scrisoare pentru el, sa tinem legatursa... el mi- a scris adresa: Sendaffa.Doar atat...nu are adresa, nu are nume strada in care sta; dar are vointa de care nu prea am vazut in viata mea. Ma rog, si va rog sa va rugati ca sa mai gasesc pana cand sunt aici sa pot sa vorbesc mai mult cu despre viata traita ca Viata. Am avut nevoie ca Dumnezeu sa ne caute, avem nevoie ca Dumnezeu sa fie cu noi, si deasemenea el, Tsagay, are nevoie de Dumnezeu. Sa-l mai gasesc. Ma rog. Doar Dumnezeu poate sa faca sa se intampla asta intr-un haos foarte mare, intr-un "sat" de 20.000 de locuitori.
IMMANUEL! -DUMNEZEU ESTE CU NOI. AVEM PENTRU CE SA FIM MULTUMITI SI AVEM PENTRU CE, CINE SA NE RUGAM: PENTRU NOI,VIETIILE NOSTRE, DECIZIILE NOSTRE SI PENTRU ALTII, DECIZIILE SI VIETIILE LOR.
Pace si har.

Multumim ca va rugati pentru noi. Amasaginelo (cca.:)
Odie

De la Florin...

2010-01-19T22:07:00.000+02:00

Azi a fost o zi f frumosa eu si cu 3 americani am fost in vizita la o femeie bolnava de sida. ea are 2 copii cel mic este si el infectat cu hiv.Misiunea ptr grupul meu a fost sa inveselim casa acestei femei adica sa punem linoleum pe jos si panza colorata pe peretii. Cand am pus panza pe pereti a trebuit sa bat cue si atunci cand am batuyt primul cui am crezut ca o sa cada peretele, casa ei este din pamant si avea un hol si 1 camera unde dormeau.pe hol era o banca si o ridicatura de pamant acoperita cu piei de animale, care servea drept canapea. Baiatul cel mare ne-a ajutat sa prindem panza pe perete batand cateva cuie in locul nostru.
Dupa ce am terminat de treaba ea a pregatit ptr noi ceai cu paine. Am intrebat-o cum isi castiga banii ca sa poata supravietui; ea a spus ca e singura si ca totul ei a murit in razboi acum 7 ani si ca nu mai are pe nimeni, sora si parintii ei au murit. A mai spus ca face paime si o vinde in sat mai ales in zilele de miercuri si sambata cand lumea se duce la piata si trebuie sa manance.
Dupa ce ne-a povestit cum se intretine ne-am rugat impreuna ptr ea, am facut poze si ne-am luat la revedere imbratisandu-ne.
In jur de ora 14 am plecat spre locul unde luam pranzul, pe jos, prin sat. Pe drum am intalnit o multime de oameni majoritatea imbracati in alb deaorece azi este o sarbatoare importata boboteaza si toat lumea a petrecut zilele astea. Aaa acum am realizat si eu de ce nu m-am putut odihni, camera mea are ditamai geamul cu vedre spre strada si e galagie tot timpul, dimineata pe la 4 am impresia ca astia se dau cu avioanele pe strada asa de tare se aud masinile.
Acum pe seara am iesit la o plimbare prin oras cu echipa si Odie cu Anita au baut un suc natural din fructe, daca pana maine nu se inverzesc la fata, o sa imi iau si eu :).
In concluzie aceasta zi a fost perfecta pentru mine, si maine vreau sa fac mai multe si sa ma implic mai mult in relatiile cu oamenii in special copiii care au nevoie de afectiun si dragoste, daca ma ganmdesc mai bine si eu am nevoie sa simt ca sunt iubit.
Pana data viitoare va pup si va rog sa va rugati ptr noi. Amasaganalo=multumesc in etiopiana...
Made to love You!

REAL Worship

2010-01-19T18:07:00.000+02:00

Azi am facut prima vizita in casa unui locuitor din Sendafa. De fapt am ajuns la 2 case.
I am speechless........ Imi este un pic greu cu numele lor, o sa incerc sa le notez ca sa le spun pe nume.dar....oamenii astia sunt cu adevarat deosebiti.
In prma vizita, am cunoscut-o pe Abarash; mama a doi copii.Cu toate ca are o casa modesta, cum am intrat la dansa ne-a invitat la cafea si ne-a dat sa mancam niste boabe de mazare coapte ( nu situ exact daca este mazare) care aveau un gust foarte bun.
Am avut privilegiul sa vad intregul ritual de preparare a cafelei ( prajirea boabelor, zdrobirea lor si in sfarsit fierberea cafelei). Foarte interesant pentru mine.
Am avut putin vinilin pe care l-am pus pe jos ...i s-a luminat fata. Era pentru ea cel mai frumos loc din casa.:)
La a doua casa, am intalnit o familie crestina. Mama( sorry dar nu ii mai stiu numele) are 6 copii, 5 baieti si 1 fata. Ne-a povestit ca merg intr-o biserica evanghelica si ca sunt implicati in biserica.
Am avut si chitara cu mine, si....am cantat, dar...baiatul cel mare al acestei femei este lider de tineret. L-am intrebat daca stie sa cante la chitara mi-a zis ca da. impreuna cu mama si cu inca 3 frati de-ai lui au cantat un cantec in amharica.
Wow.....asta da inchinare!! Daca i-ati fi vazut pe acesti oameni, care traiesc in conditii grele si nu stiu ce la ca aduce ziua de maine, ar fi fost imposibil sa nu fiti miscati. Eu am inceput sa plang. Nu am vrut sa plang...chiar de dimineata m-am rugat sa nu plang.....dar nu am rezistat.
Asa ca.....am mai invatat inca ceva despre oamenii din Sendafa, un lucru pe care il admir la ei.....oamenii crestini se inchina cu toata inima; se incred in Domnul cu tot ce au si cu tot ce sunt ei. Spera la o viata mai buna si vor sa faca voia lui Dumnezeu.
Este un privilegiu pentru mine sa fiu aici si o binecuvantare.....si ma rog si va rog si pe voi sa va rugati...ca Domnul sa ne faca pe toti binecuvantari pentru ei.

Cu drag,
Anita:)

OPEN THE EYES OF OUR HEARTS

2010-01-19T00:17:00.000+02:00

Suntem in Africa!!! Wow....inca nu imi vine sa cred ca suntem aici.
In avion, spre Africa si inainte de asta, m-am gandit mult: Doamne, care este scopul tau? Cum vrei sa ma folosesti? Cum pot fi de ajutor?
Multe intrebari si ganduri alergau in mintea mea....
Azi dimineata am avut partasie cu echipa din State. Am cantat cateva cantece, printre care si "Open the eyes of my heart, Lord" .
Ne-am rugat si inca ne rugam ca Domnul sa ne deschida ochii, sa ne sensibilizeze inimile si sa ne foloseasca spre slava lui.
In rugaciunea mea insa....au fost cateva intrebari......Doamne, cum pot face eu diferenta cand sunt atatea bariere intre noi? Au o cultura diferita, nu stiu nimic din limba lor....si totusi eu iti cer sa ma ajuti sa fac o diferenta.....
Si am primit raspunsul....IUBESTE-I !!!!
Cum? un zambet, o mangaierie, o imbratisare, o strangere de mana..... nu sunt greu de oferit, dar....noi le-am cam uitat valoarea, ei insa, stiu sa aprecieze.
Rugati0va pentru noi sa avem ochii larg deschisi!!!

Cu mult drag,

Anita:)

Incepe...

2010-01-19T00:13:00.000+02:00

God is good! All the time!

Unde sa incep?La inceput: desi inceputul multor lucruri in Etiopia e diferit decat in Romania... se numara altfel orele, zile, lunii anului (in Etiopia anul incepe in septembrie iar acuma suntem in luna "TRRR" -asa suna), anotimpurile, dar chiar si viata:) Pana cand am aflat ca viata e foarte diferit in Etiopia, am aflat ca e altfel si in Grecia si in Istanbul. Fiindca asa a fost cel mai potrivit sa ajungem in Africa, am petrecut cateva ore binecuvintate in Athena. Am intalnit cu frate Nelu (varul Cameliei Bruda) care ne-a condus prin multe locuri interesante cu "avionul" lui fara aripa (era o masina obisnuita dar el conducea neobisnuit de bine si rapid). A fost o zi binecuvintata si fr Nelu a facut parte din binecuvantarea.
In Istanbul neam petrecut cam 6 ore, dupa ce (slava Domnului ca) am aterizat (si slava Domnului ca la aeroport, nu in alta parte) in Addis Ababa.
Trecand prin porti si porti, iesind sin aeroport, dupa prima impresie buna ca ne asteptau cu drag, cu zimbet mare (si foarte alb) frati pana atunici necunoscute pentru noi, ne-am dat seama, si am dat seama ca viata este foarte diferita de cea obisnuita (obisnuita pentru mine). In cuvinte cheie : oamenii dormind pe jos pe ciment, pe asfalt, circulind altfel cu tot feluri de asemanari de masini, dupa reguli necunoscute si neintelese de catre noi (poate si de catre ei), "casute" peste tot (chiar in mijlocul intersectiei), ... mult de vazut si mai mult de rugat.
Catvia dintre noi, am ajuns la o concluzie. Desi suntem la inceputul timpului petrecut intre oamenii de aici, desi inca nu stim foarte mult despre ei putem observa ca ei au multe probleme si au multe nevoi. Probleme mult mai mari si nevoi mult mai mari decat noi. INSA CEL MAI MARE PROBLEMA A LOR ESTE STAREA LOR FARA DUMNEZEU si NEVOIA LOR CEA MAI MARE ESTE DUMNEZEU.
Ne rugam sa putem fi unelte, instrumente in mana lui Dumnezeu in rezolvarea problemei lor cea mai mare si in indeplinirea nevoii lor cea mai mare.
Cred ca este un motiv de rugaciune pentru noi toti. Multumim foarte mult ca va rugati pentru noi, chiar. Deasemenea, ma incurajez si va incurajez sa ne rugam pentru ei, pentru vietiile lor.
Inchei pentru astazi cu idea, foarte adevarata si impresionanta care a formulat Carmen intro dimineata: Ei au nevoie de Dumnezeu, de ceea ce Dumnezeu poate sa le da prin noi, iar noi avem nevoie de Dumnezeu, de ceea ce Dumnezeu ne poate da prin ei.

Pace si Har.!
Odie

Cateva poze (ziua 1)

2010-01-19T00:02:00.001+02:00

In drum spre Sendafa

2010-01-18T11:16:00.000+02:00

...Suntem in drum spre Sendafa, can't wait! Avem O ECHIPA SUPER! Diseara o sa scriem pe blog si poate pe grup.God is so good, isn't He? Please pray for us.
Anita :)

Echipa din SUA

2010-01-17T23:25:00.001+02:00

„Înţelepţi-te-voi şi te voi îndrepta, pe calea aceasta, pe care vei merge; aţinti-voi spre tine ochii Mei.” Psalmul 32:8

...Ne-am intalnit la aeroport cu echipa din SUA .Baietzii au ajutat cu carucioarele pentru bagaje.Au fost bucurosi sa ne vada!Ulterior cu totzii am mers la pizza unde am socializat.Apoi,la hotel i-am ajutat la bagaje etc :) Maine ne intalnim la 8am si mergem la Sendafa.De acolo mai multe povestiri si impresii vor apare pe blog :)
Duminica, 17 Jan ora 10,58pm

Noapte buna!
Echipa

Hello Africa! Am ajuns cu bine!

2010-01-17T02:43:00.000+02:00

„Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face.” Iosua 1:9

...Ne-am intalnit cu Dr.F*, suntem ok :)...

Duminica, 17.01.2010, ora 02.28 am, Addis-Ababa,Ethiopia.
*=gazda noastra de aici;

...Further details :) Ne-am cazat la Semien pe la ora 4 dimineata iar pe la ora 5 ne-am culcat.Dr.F. a zis ca azi e rest day.Ne trimite diseara o masina ca sa mergem si noi la aeroport sa asteptam echipa din State.Ei voi ajunge pe la ora 7 seara.Deci, azi vom repeta cantarile si poate vom scrie ceva...:) Duminica placuta!

Echipa :)

Spre Addis-Ababa,Ethiopia

2010-01-16T20:48:00.001+02:00

Drumul nostru spre Ethiopia trece prin Atena, Istanbul si apoi Addis-Ababa.In Atena am avut 24 de ore pana la zborul spre Istanbul.Astfel am avut ocazia sa vizitam Atena (Acropole,Marea Mediterana etc).Dumnezeu ne-a purtat de grija intr-un mod minunat prin fr.Yanny-un crestin devotat, sincer si autentic.Un om extraodinar!
Urmatoarea oprire:Istanbul.Acolo avem 6 ore pana la imbarcarea in avionul catre Addis-Ababa,Ethiopia.Cu ajutorul Lui Dumnezeu vom ajunge in Ethiopia sambata 16 Januarie la ora 2 noaptea.Va rog sa ne purtati in rugaciuni.
Vom reveni cu detalii.

Echipa:Odie, Anita, Carmen, Florin

2010-01-16T20:35:00.000+02:00

"Doamne, Tu esti stanca mea, cetatuia mea, izbavitorul meu! Dumnezeule, Tu esti stanca mea, in care ma ascund, scutul meu, taria care ma scapa, si intaritura mea!"
Psalmul 18:2

Inceputul...

2010-01-15T03:06:00.000+02:00

Pace si Har.

Cu ajutorul Domnului, in acest jurnal on-line va fi scris ceea ce se intampla cu noi, echipa trimisa in Etiopia de catre Biserica Bunavestire. Vom incerca in mod regulat (noi o sa incercam sa fie cat mai regulat) si natural (adica neoficial), cu mult drag stiind ca multi se roaga pentru noi.

O sa ne bucuram daca vom avea ocazia si in Etiopia sa postam intamplariile, pozele,deocamdata nu stim sigur daca o sa avem internet, si cum o sa avem acces la el. Dar asta poate sa fie o tema de rugaciune poate marunta dar importanta.

Psalmul 121 Imi ridic ochii spre munti… De unde-mi va veni ajutorul?
2. Ajutorul imi vine de la Domnul, care a facut cerurile si pamantul.
3. Da, El nu va ingadui sa ti se clatine piciorul; Cel ce te pazeste nu va dormita.
4. Iata ca nu dormiteaza, nici nu doarme Cel ce pazeste pe Israel.
5. Domnul este pazitorul tau, Domnul este umbra ta pe mana ta cea dreapta.
6. De aceea nu te va bate soarele ziua, nici luna noaptea.
7. Domnul te va pazi de orice rau, iti va pazi sufletul.
8. Domnul te va pazi la plecare si la venire, de acum si pana in veac.

Carmen, Anita, Florin, Odie;

pentru greseli gramaticale imi cer scuze. eu, inca scriu gresit dar cu mult drag.Odie :)