Miercurea trecuta am vizitat familia unei fetite de 12 ani ce locuieste intr-o casa in care atunci cand am intrat am zis… wow… parca asa conditii nici macar in Etiopia nu am intalnit… Un om are o curte in care a ridicat mai multe “incaperi” de cam 1,5 x 4 metri. Peretii sunt inveliti cu pagini din reviste, au doua “paturi” mici in care dorm cei doi parinti, fiica lor si cei doi fii ai lor mai mari. De cand am intrat pana ce am iesit le-am daramat sau ne-am lovit de cateva lucruri. Toaleta este comuna, in curte. Nu au chiuveta sau dus inauntru. Nici nu ar avea loc. Prin pereti se aude orice, chiar si sfaraitul mancarii prajite in tigaie de vecini… Cand am ajuns noi nu era lumina, am stat un timp cu o lumanare aprinsa intr-o cana, dar nu ardea cum trebuie, scotea mult fum si a fost stinsa, apoi am continuat sa vorbim la lumina flacarii de aragaz… Doar fiul mijlociu lucreaza. Tatal a fost diagnosticat cu o tumoare intre rinichi si ficat si nu mai poate munci, mama a fost concediata la inceputul iernii de restaurantul unde lucra, fara a i se mai plati salariul pe ultimele trei luni, fetita a avut implant de uretre cu cativa ani in urma cand inca aveau casa lor din care au fost evacuati la sfarsitul anului trecut fiindca nu au mai putut plati intretinerea... Pentru "casa" aceasta platesc 300 de lei chirie pe luna... Incercau sa para optimisti, spuneau ca trebuie sa faca ceva pentru a pleca de acolo (vecinii din aceeasi curte beau, fac scandal, vine des politia etc.) pentru ca fetita sa poata invata, sa aibe un viitor... Nu noi am pornit discutia despre Dumnezeu, biserica nu da aceste ajutoare conditionat de ceva. Dar ei spuneau ca si-au dat seama ca s-au indepartat de Dumnezeu in timp, ca poate tocmai asta a avut ca urmare situatia lor de acum, insa ceva parca ii retinea sa isi puna increderea in El...
M-am gandit ca unii oameni, cand o duc greu, se supara si isi inclesteaza pumnii contra lui Dumnezeu, intorcandu-I de tot spatele, refuzand sa recunoasca in vreun fel prezenta Lui in vietile lor. Altii constientizeaza ca au ajuns unde sunt tocmai pentru ca au cautat cu ardoare alte lucruri, indepartandu-se de El si totusi nu se incumeta acum sa se apropie inapoi... Si este trist, este foarte trist cand vezi ca oamenii nu Il cunosc pe Dumnezeu asa cum este El si se chinuie sa razbeasca prin viata singuri, cand ar putea gasi atatea resurse in El, dar totusi aleg sa apeleze doar la ale lor... Si nu ma refer aici la bogatii.
Saptamana trecuta am vazut pe LCD-urile de la metrou un citat din cineva care spunea ca zambetul este ca stergatorul de parbriz. Nu opreste ploaia, dar te ajuta sa poti merge mai departe... Insa cand viata nu iti da chiar niciun motiv sa zambesti, Dumnezeu in Sine poate constitui un motiv de bucurie. Daca Il ai cu tine... Asa cum am auzit duminica, si asa cum stiam, desi poate uneori uitam... nu exista intamplare, exista doar voia lui Dumnezeu...
Carmen
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Exprima-te si tu! E simplu :)