Alte ganduri...

Cumva cred ca ma asteptam sa facem mai mult... Sa petrecem mai mult timp cu ei, sa aflam chiar si mai mult despre ei, sa le vorbim mai mult despre noi, despre Domnul mai ales... Pentru a-i lasa cu ceva ce poate avea impact in eternitate. Nu a fost intotdeauna asa. Iar bucuria ce o capatai fiindca ii vedeai ca zambesc uitandu-se la cum arata acum casa lor, sau pentru ca reuseau sa te tina de mana parca nu era tot ce ar fi putut fi, daca am fi stiut ca am reusit sa ii atragem putin mai mult catre Hristos.
Mi-am dat seama ca de fapt tot oamenii care raman in continuare cu ei acolo pot avea cea mai mare influenta, cel mai mare aport. Mi-am dat seama ca probabil noi nu vom putea decat sa ii sustinem din afara - material si cu cat mai multa rugaciune. Iar asta va conta foarte mult pentru ei. Si poate aceasta este partea noastra din planul lui Dumnezeu pentru ei.
Mi-am dat seama ca oamenii din echipa PAAV sunt cu adevarat deosebiti, desi cand ne-au luat de la aeroport in prima zi mi-a fost putin teama sa ma urc cu ei in masina.
Mi-am dat seama ca si pentru ei - toti cei de acolo - Dumnezeu este real. Si este acelasi caruia eu ma rog pentru lucruri personale, stiute doar de mine si El. M-am gandit cat de maret este Dumnezeu de ne cunoaste pe fiecare - pe noi si pe ei - in cele mai mici detalii si stie tot ce exista in viata fiecaruia si tese in viata fiecaruia circumstante care sa ne apropie de El.
Si m-am gandit ca nu as vrea sa ne oprim aici. Ca putem gasi cai pentru a le fi aproape chiar si de la distanta. Si cine stie... poate intr-o buna zi, din nou de aproape.

Am fost foarte, foarte impresionati de primirea calduroasa din partea tinerilor din Bunavestire :-) Cu atat mai mult cu cat afara erau -20 de grade... iar drumul pana la aeroport nu este chiar scurt... Eu una, la atatia oameni chiar nu ma asteptam :-) Si cand ma gandeam ca toti dintre ei se rugasera pentru noi, si inca multi, multi altii de acasa... Intelegeam acum si Ii eram si Ii sunt recunoscatoare Domnului pentru grija purtata, pentru rugaciunile ascultate, pentru sanatate, pentru ca ne-a adus cu bine inapoi si pentru tot ce ne-a invatat acolo - prin etiopieni, prin cei din State, unii prin altii. Si ma rog ca flacara dorintei de a nu da uitarii ce am trait acolo, ci de a continua intr-un fel sau altul sa atingem vietilor acelor oameni si poate si ale altora, sa nu scada pe masura ce timpul va trece, iar amintirea acestor zile va deveni mai pala.



Cam atatea ganduri legate de saptamana trecuta... Urmeaza ganduri noi, din zilele ce vor veni... :-)

Looking forward :-)

Carmen

Ultimele zile... Duminica, 24 ianuarie

De dimineata am mers la biserica Doctorului Frew pana la urma, nu la o biserica internationala asa cum se stabilise initial. Ceea ce m-a bucurat foarte mult, fiindca chiar vroiam sa vad cum se inchina ei si cum sunt la ei serviciile de duminica dimineata. Macar ca nu intelegeam nimic, am fost foarte impresionata de muzica lor, de sentimentele ce le transmiteau impreuna cu ea, de bucuria si lumina de pe fetele lor, de entuziasmul lor, de frica sanatoasa de Dumnezeu ce parca o vedeam pe chipul unora dintre ei... Si ma gandeam ca uite, acum si la Bunavestire oamenii Ii inalta cantece lui Dumnezeu... Si in cate alte biserici de pe tot pamantul... Si m-am gandit cum trebuie sa se simta Dumnezeu cand atatia oameni, in acelasi timp, din atatea colturi ale lumii isi indreapta inima si gandurile catre El. Cred ca bucuros :-)



Apoi am predat camerele, am mers acasa la soacra Doctorului Frew unde am vazut cum prajesc si pregatesc ei cafeaua (in casa, pe un platou din tabla pus deasupra unei fel de galeti cu jar), ne-am rugat impreuna pentru cei din PAAV si pentru Etiopia, am cantat "Aceasta e ziua Domnului" in patru limbi (engleza, amharica, romana si... si... maghiara :-) ), am primit si am dat cadouri, iar apoi am plecat spre aeroport. Unde despartirea de echipa etiopiana a fost cam brusca, ei nemai-intrand pe aeroport cu noi... S-a lasat bineinteles cu lacrimi... Insa intentionam sa tinem legatura cu ei si sa nu lasam experienta aceasta sa fie doar o "vacanta" din care sa ramanem peste timp numai cu fotografiile...

Nici despartirea de echipa din State nu a fost mai usoara, avionul lor plecand cu trei ore inainte de al nostru... cum nu a fost usor nici sa ramanem treji pana la ora 3 cand decola avionul nostru... :-)

Despre PAAV

In luna aprilie 2006, biserica Living Word din Pennsylvania, Statele Unite, a “adoptat” satul etiopian Sendafa, aflat la aproximativ 40 de km nord est de capitala Addis Ababa, avand o populatie de aproximativ 15.000 de locuitori. Aceasta este in proportie de 85% ortodoxa, 10 – 15% musulmana si 2 – 3% evanghelica. La nivel local, organizatia non-guvernamentala este numita Project Adopt A Village, “PAAV”.

Sunt cinci domenii asupra carora se concentreaza acest proiect:
- ajutorarea persoanelor afectate cu HIV / SIDA cu medicamente si alimente si acordarea de educatie pentru prevenirea infectarii cu virusul HIV
- intarirea bisericilor evanghelice din Sendafa (cinci la numar)
- construirea de toalete publice, de fantani pentru apa potabila, infiintarea unei clinici medicale
- asistarea scolii elementare locale (sunt 3000 de copii, de la gradinita pana la clasa a 8-a)
- acordarea de micro-imprumuturi pentru inceperea unor mici afaceri

Living Word se implica la nivel local tot timpul anului prin sase etiopieni angajati full time care coordoneaza proiectele mentionate mai sus si prin trimiterea de trei ori pe an de echipe in misiune.

In prezent ei lucreaza cu aproximativ 400 de persoane bolnave de SIDA – majoritatea femei. Ofera lectii educationale de prevenire a infectarii cu virusul HIV in scoli, ajuta pacientii cu SIDA sa aibe acces la medicamente, incearca sa identifice persoanele suferinde de SIDA.



Problema sanatatii publice este majora. In fiecare vara are loc o vizita a unei echipe medicale din State. La prima vizita au estimat ca pana la 90% dintre cei consultati nu mai fusesera niciodata la medic, desi Sendafa se afla la numai 40 de km distanta de capitala. Problemele cu ochii sunt foarte comune si nu exista aproape nicio posibilitate de a consulta un medic oftalmolog. Pentru pana la 50% dintre cazurile tratate cauzele sunt apa si alimentele contaminate.



Scoala are foarte putine resurse. Au fost construite toalete si s-a instalat o pompa de apa. S-au cumparat carti si banci si s-au acordat banii necesari pentru construirea unei noi cladiri.



Pana in prezent s-au dat aproximativ 40 de micro-imprumuturi (intre 200 si 450 USD), rambursabile pe o perioada de 4 ani. Imprumuturile nu poarta dobanda, insa fiecare rata saptamanala contine o componenta de economii, astfel ca la terminarea rambursarii imprumutului persoana imprumutata primeste inapoi o suma considerabila. Cele mai multe afaceri sunt mici magazine in piata locala.



Viziunea americanilor este de a ajuta oamenii sa se ridice din saracie si sa devina independenti financiar. Nu vor ca oamenii sa devina dependenti de ajutorul lor. De aceea nu organizeaza un program de oferire de ajutoare in masa. Totusi, ei dau vitamine si sare la peste 120 de copii prescolari, iar Dr. Frew distribuie in fiecare luna un pachet cu alimente de baza pacientilor HIV care nu au nicio alta modalitate de a-si asigura hrana.
Incepand cu cea de a doua vizita, americanii au inceput sa devina credibili in Sendafa. Oamenii se minunau ca s-au intors fiindca numeroase grupuri trecusera pe la ei, promitand ajutor, insa nici unii nu mai revenisera a doua oara.

Ultimele zile... Sambata, 23 ianuarie

Am mers de dimineata la o ferma (Genesis) infiintata de americani (altii din cate am inteles). Era o ferma de animale, dar si de culturi, intinsa pe o suprafata foarte mare. Multe locuri de munca fusesera create. Un american casatorit recent cu o etiopianca vroia sa mai infiinteze inca o astfel de ferma langa Sendafa. Pentru a crea locuri de munca pentru oamenii de acolo. Apoi la masa la clubul aviatorilor, pe marginea unui lac. Cu siguranta nu ai fi crezut ca in Africa este unde te afli. Apoi la cumparaturi... Cumva am reusit de am ramas ultima si Dr. Frew a mers cu mine la ultimul magazin de unde am cumparat ceva, apoi m-a dus la microbuz... Mi s-a parut ca vad o privire trista pe fata lui... Cred ca se gandea cat de mult am putut noi cheltui pe niste cadouri, cand la ei atata lume nu are un birr cu care sa traiasca de pe o zi pe alta.

Seara am mers la un restaurant cu specific etiopian... Cel putin noi, care fuseseram avertizati despre gorsha (cand iau ei mancare si iti dau in gura sa mananci) cred ca ne simteam putin ca un purcel dus la taiere :-)) Insa am observat chiar o bucurie reala pe fata lor cand au vazut ca mancam singuri :-) Well, cel putin eu si Anita... :-) Baietii nu cred ca mai vor prea curand mancare etiopiana :-)

Noi am stat la o terasa acoperita. In restaurant erau mese si o orchestra si patru dansatori. Toti eram curiosi sa vedem cum danseaza ei. Si danseaza... diferit... :-) Foarte... sa zic... zbuciumat. De parca le-ar lipsi cateva oase cel putin... :-) A fost interesant de privit pret de cateva minute... Dar apoi m-am gandit la ei, la starea lor, cum probabil se mandresc ca ii admira atata lume, cum probabil se bucura si se falesc in inimile lor, insa cat de pierduti sunt, ce viitor ii asteapta si cum Dumnezeu este probabil cel mai indepartat gand al lor...

Carmen

no comment.

(in paranteza)

cum se face cafeau adevarata? cu mult timp... cu unelte interesante... ceea ce este ce mai impresionat in legatura cu cafeau nu este gustul sau modul de preparare ci faptul ca etiopienii sunt farte "mandrii" de cafeaua lor;in multe case cafeaua este cel mai pretios cu care ne-au putut servi.chiar.stiind asta nu am vrut multe ori sa beau "comoara", dar prin simplu fapt ca am acceptat ceea ce au putut sa-mi dea ... erau nedescris de bucurosi. nu prea beau cafea dar timpul petrecut la cafea in etiopia, privirile "mandre", bucuroase, multumitoare imi ramane emintire de viata.(nu stiu cu o sa pot eu sa multumesc oamenilor... e mai pretios ceea ce am primit eu decat "comoara" lor)

"work hard"

in case ca si asta, lucram ... pentru noi nu a fost greu si ma gandeam ca nu e mare lucru sa schimbam ziarele de pe perete cu niste materiale sa punem jos vinilin si sa reparam acoperisul tot cu vinilin. dar cand ma uitam la femeia cum plange, nestiind cum sa ne rasplateasca... am dat seama ca e mare lucru ceea ce facem. nu pentru noi ci pentru ei. si deaceea si pentru noi. si pentru mine.

poze, ganduri... (by Odie)

oameni viitori ai etiopiei. pentru multi nu am reusit sa zicem despre Dumnezeu (erau fricosi, multi dintre ei nu vorbeu engleza). dar trebuie sa ne rugam pentru ei si trebuie sa facem tot ce putem sa facem pentru ei mai ales pentru ca sunt atenti si vor sa invete...

in orice condiitii.m-a surprins ca foarte multi stiu ca doar onvatand ajung sa fiu cineva.

Real, simple and true

suntem in Romania de 2 zile si parca inca visez...nu imi vine sa cred ca ne-am intors. timpul parca a zburaytt si a stat in loc in acelasi timp.
Ethiopia este experienta vietii mele. Serios, vorbind despre oamenii de acolo, locurile de acolo, invataturile de acolo......ma simt ca o parte din inima mea a ramas in Sendafa.
Un om intelept spunea ca investitia cea mai buna este cea in relatiile umane.In timpul petrecut acolo asta mi-a aratat Dumnezeu. Investitia in oameni este una pentru vesnicie.:)
Si eu, si tu suntem copii de Dumnezeu acum pentru ca cineva a investit in noi, a petrecut timp cu noi, ne-a aratat dragoste si ni l-a prezentat pe Dumnezeu.
In penultima zi in Sendafa,am mers in casa unei femei care avea HIV. Saracia, conditiile precare in care traieste...toate acestea sunt un lucru pe care il intalnesti la fiecare om aproape. Ce m-a impresionat a fost sinceritatea ei.
Din cat am inteles, cei care sunt infestati cu HIV sunt etichetati si dati la o parte din societatea sendafei, de aceea, sunt foarte multi oameni bolnavi de Sida care nu merg sa ceara ajutorul doctorului din cauza ca le este teama ca vor fi dati la o parte.Nestiind sa vorbesc amharica, i-am cerut traducatorului nostru sa o roage sa ne povesteasca viata ei......nu ma asteptam sa ne zica prea multe, dar, femeia a inceput sa isi spuna povestea. S-a casatorit cand avea 20 de ani, dupa ce a facut 2 copii cu sotul ei, acesta a parasit-o si dupa catva timp s-a intors acasa. dupa ceva vreme atat ea cat si sotul ei si-au facut teste si amandoi au descoperit ca sunt HIV pozitiv.
Slava Domnului ca copiii lor nu sunt infestati.
Auzind o poveste ca asta, uneori ti se face pielea de gaina si te uimesti cum pot oamenii supravietui, cum pot ei merge mai departe avand speranta pentru o zi mai buna maine si pentru un viitor mai bun?
ei nu se bazeaza pe lucrurile materiale, nu se incred in ele pentru ca pentru ei azi sunt, maine e posibil sa nu mai fie.......nimic nu este statornic si nimic nu le confera siguranta in afara de Dumnezeu. Si in simplitatea lor, ei inteleg asta mai repede decat noi.
Oamenii din Etiopia sunt simpli, iubesc fara "limita" si stiu sa aprecieze orice gest de afectiune.
Vreau sa cred si ma rog ca Domnul sa puna in inima noastra simplitate si dorinta de a fi cum vrea El sa fim, de a ne increde in el in fiecare zi a vietii nostre.

Cu drag,
Anita:)

ps: intr-una din poze draga mea prietena m-a invatat sa impletesc cosuri. Dansa le facea si mergea cu ele la piata sa le vanda. Era foarte fericita ca vreau sa invat si a fost gata sa ma invete tot ce stia. Se amuza de stangacia mea, dar eu eram fericita sa vad un zambet pe fata ei. It was worth all of it.

Ultimele zile... vazute din tara...

Mi-am notat azi ultimele zile despre care nu reusisem sa scriu nimic... Am vrut sa fac asta cat mai repede, fiindca stiam ca odata ce voi incepe sa intru in problemele ce trebuie rezolvate la serviciu si acasa cumva acestea imi vor acapara memoria recenta, iar amintirea a ce am trait zilele trecute va incepe incet - incet sa se dilueze. So... e cam mult... asa ca voi imparti pe zile.

Vineri, 22 ianuarie 2010


Am mers o echipa de cinci la casa unei femei de la periferia Sendafei. Avea o gradina, macar ca nu era imprejmuita, insa cel putin casele acolo nu mai erau inghesuite una intr-alta. Casa era construita din pamant. In camera ce servea de bucatarie si dormitor nu exista un pat. Initial am crezut ca nu am fost eu atenta, ca il scosesera afara fara sa vad eu. Dar gatea pe jos si dormea pe jos, iar pamantul din pereti avea atatea crapaturi incat atunci cand bateam materialele ce le adusesem vantul le sufla de pe perete... I-am lasat si o saltea pe care sa doarma impreuna cu fiica ei ce a plecat la scoala la scurt timp dupa ce am ajuns noi. Din camera aceasta unde gatea si dormea, se intra intr-alta camera unde tinea legati un vitel si o oita... Iar intre cele doua camere nu era un perete intreg, ci doar cam trei sferturi perete, iar apoi gol... Ne-a muls lapte intr-o cana si ne-a dat sa bem... Se stransesera ca intotdeauna cateva mame cu copii mici si cativa copii mai marisori... Josh si Madison s-au asezat pe jos, iar la un moment dat, fiindca se stransesera in jurul lor, Josh s-a facut ca ii sperie, iar ei au fugit tipand si razand in toate partile, unii si impiedicandu-se de gard in fuga lor :-) Mi-am dat seama ca pentru multi dintre ei, faptul ca te iau de mana este o dovada de curaj... Probabil curiozitatea invinge. Probabil vor sa se convinga ca esti si tu tot om, iar nu vreo fiinta superioara venita de pe alta planeta... Un copilas de vreo doi ani a plans cand i-am intins mana sa il iau de a lui si s-a ascuns dupa fusta mamei lui...

Carmen

Suntem bine (by Florin)

Suntem in Istanbul.Din cauza conditiilor meteo nefavorabile a intarziat avionul din Addis catre Istambul.Asa ca am plecat cu intarziere dar am schimbat biletele.
Nu mai trecem prin Atena.
Cu ajutorul Domnului sosim astazi la Otopeni cu Turkish Airlines,
zbor de la Istambul la 6,30pm.
Rugati-va pentru noi.
Echipa

ps.Aduceti si niste slana cu ceapa la aeroport :)

Alti ochi...(by Carmen)

„Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” Mica 6:8
Mă întreb dacă această călătorie ne-a schimbat în vreun fel părerea despre Dumnezeu. Văzând ţara aceasta... participând la această misiune... odată transpuse în realitate filmele vizionate... Oare vedem mai mult acum din măreţia Domnului, odată orizonturile lărgite? Odată ce I-am văzut puterea la lucru într-un mediu care pe noi încă ne şochează? Odată ce ne-am dat seama câtă diversitate există pe planeta aceasta şi totuşi toată creată de acelaşi Dumnezeu? De acelaşi Dumnezeu căruia eu Îi voi mulţumi azi pentru mântuire, pentru Fiul Său, pentru sănătate, pentru familie şi prieteni, pentru mesele din fiecare zi, pentru că mi-a adus aminte de ceva important ce uitasem să fac şi pentru că nu ne-am rătăcit în aeroporturi, acelaşi Dumnezeu de blândeţea căruia eu mă bucur, acelaşi căruia eu îi voi cere lucruri ştiute doar de noi doi?
Oare voi avea acum mai multă grijă când voi formula rugăminţi şi voi îndrăzni să I le aduc înainte, oare mă voi închina mai adânc cu mulţumire pentru apa curată, pentru anotimpuri, pentru situaţia materială, pentru ce pot să fac în timpul liber ştiind că doar El a ales să ne naştem în ţara în care ne-am născut şi să creştem în familia în care am crescut, şi că El ne-a deschis drumul pe care mergem acum în viaţă? Oare vom avea ochii mai deschişi, oare vom observa mai clar şi ne va răsuna mai adânc în suflet recunoştinţa pentru toate lucrurile mici dar totodată minunat de mari ce Domnul ni le-a dat nouă cu o mână aşa de largă?
Oare ne-am învăţat suficient să privim mai adânc de suprafaţă la oameni cât să vedem mai uşor cu ce le putem fi de ajutor, oare ne dăm seama că odată întorşi în ţară nu paharul cu apă curată, farfuria cu mâncare sau hainele noi e nevoie să lipsească oamenilor pentru a merita şi pentru a primi atenţia şi mila noastră, oare am reţinut că dacă eşuăm să-L prezentăm oamenilor pe Dumnezeu intrăm în viaţa lor degeaba?
Oare am înţeles că nu suntem cu nimic mai presus decât cel mai sărac om din Africa şi că nu am făcut nimic care să ne fi câştigat tot ceea ce avem, ci totul L-am primit doar pentru că Dumnezeul nostru este prea bun şi într-un mod pe care nu-l vom reuşi vreodată pricepe a ales să ne copleşească pe noi cu atâtea daruri? Oare recunoscând îndurarea Lui şi dragostea dovedită nouă într-atâtea minunate feluri, cu câtă hotărâre în plus vom căuta acum să Îl ascultăm, să supunem voia noastră voii Lui, să trăim într-un fel mai mult plăcut înaintea Lui, să tăiem din rădăcină orice urmă de egoism care ne strigă drepturile ce credeam nu demult că le avem?
Noi ne bucurăm de bunătatea Domnului. De bogăţiile Lui. Ne dăm seama de asta acum poate mai bine decât niciodată. Dar aş vrea să nu rămânem aici. Nu doar cu atât. Ci tocmai pentru că am descoperit care era de fapt mărimea harului Lui pentru noi, să încercăm de-acum să facem bucuria Lui pentru noi cu tot atât mai mare.

CE MARE EŞTI, O, DOAMNE! (by Carmen)

„Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc!” Psalmul 24:1
O populaţie de 79 de milioane de locuitori... O întindere de peste un milion de Km2... Şi totuşi doar o altă ţară între sutele de pe pământ. Doar un alt popor între cele şase miliarde de oameni. Fiecare cu gândurile lui, cu trăirile lui, cu dorinţele lui, cu rugăciunile lui, cu speranţele lui, cu încercările lui de a-şi croi un drum în viaţă, fiecare cu relaţiile lui, cu un venit mai mic sau mai mare şi cu lista lui de cumpărături, fiecare cu talentele lui, cu străduinţele de a şi le îmbunătăţi, fiecare cu grija pentru familie sau pentru un prieten drag, cu încercările proprii de a-şi asigura o zi de mâine mai bună. Fiecare zonă cu relieful ei, cu clima, fauna, flora proprie...
Oare câte rugăciuni se îndreaptă astăzi către Dumnezeu, câţi îşi predau azi viaţa în mâinile Domnului, sau câţi aleg azi să nu Îl asculte pe El, câţi tineri au azi emoţii fiindcă dau examen auto, câte femei sunt începând de azi mame, oare câţi trec prin disperare azi aflând că şi-au pierdut locul de muncă, câţi primesc eliberarea dintr-o situaţie ce li s-a părut atâta timp fără ieşire, câţi se despart azi de cineva drag, câţi pleacă în călătorie neştiind la ce să se aştepte la sosire, câţi recunosc azi perechea potrivită în cineva aflat lângă ei, câţi copilaşi învaţă azi să spună prima rugăciune de la bunicii lor şi câţi oameni aleg să închidă ochii la nevoile celor de lângă ei? Şi oare câte recolte îşi primesc azi stropii de ploaie la timp, câte miliarde de stele îşi continuă traiectoria şi nu pică din cer, câte inimi continuă să bată, câţi nori se adună şi câţi se disipă, câţi fulgi de zăpadă cad, şi unde găseşte azi un urs polar hrană pentru pui?
Mă întrebam uneori cum poate să Îi pese lui Dumnezeu de fiecare om din cei şase miliarde, ca şi cum ar fi unicul om. Ca şi cum altul nu ar mai fi. El ştie că are atâtea alternative, şi totuşi te VREA pe tine. Mă vrea pe mine. Îl vrea pe americanul din New York care face tranzacţii la bursă, îl vrea pe chinezul care încearcă să împartă un bol de orez la întreaga familie, îl vrea pe etiopianul care încropeşte o pâine dintr-un pumn de cereale. Cu tot dinadinsul. Şi are timp, înţelepciune şi putere pentru a crea în viaţa fiecăruia circumstanţe, pentru a face să se întâmple „coincidenţe” astfel încât planul Său cu fiecare om în parte să îşi urmeze cursul. Astfel încât fiecare să aibă ocazia de a ajunge să-L cunoască. Avem un Dumnezeu măreţ. Ocupat cu sori, vânt, iarbă, vrăbii, râuri, hotarul mărilor. Dar mai ales cu noi.
De cele mai multe ori nu ne gândim la toată complexitatea universului şi la miliardele de amănunte pe care le cuprinde, toate aflate sub supravegherea şi coordonarea Dumnezeului nostru, ci ne limităm imaginaţia la micro-cosmosul din imediata noastră apropiere. Când ne dăm seama cât de mici suntem în comparaţie cu universul şi totuşi, câtă atenţie ni se dă şi cât a făcut pentru fiecare din noi Cel Ce le ţine pe toate, oare cu ce gânduri mergem înaintea Dumnezeului Slavei?
„Când privesc cerurile – lucrarea mâinilor Tale – luna şi stelele pe care le-ai făcut, / îmi zic: „Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului ca să-l bagi în seamă?” Psalmul 8:3-4

Muzicale

...Odie canta la un Djembei facut dintr-un butoi......este BOMBA!!!:)
Ne-a zis ca nu suna asa tare...dar...el e este multumitor pentru orice...

Salutari tuturor din partea noastra.
God is so GOOOD!!!!
Echipa

L-am gasit! (Odie)

Pace tuturor. Scriam de cateva zile mai devreme ca m-am intalnit cu un baiat care era foarte diferit de ceilalti, fiindca era interest de ce ii ziceam si nu de “chocolate” si “money”. La prima intalnire nu am reusit sa vorbesc cu el despre ce credeam si cred ca este cel mai important pentru el: despre viata lui din perspective lui Dumnezeu. Si ieri, dupa multe gandire despre oare cum am putea sa-l gasesc, odata a fost langa mine, zimbind, bucuros ca iarasi ma vede. Nu stiu cat de mult era bucuros el dar eu!.. nu-mi venea sac red. Eram inconjurati de mai multe zeci de mici si mari, eu povesteam pentru el ca am vrut sa-l mai gasesc pentru ca sa zic ceva important si sa-l dau ceva important. Fiindca aveam iarasi putina timp, noi trebuia sa plecam, era mare aglomeratie nu am reusit sa-I zic (sa-l explic cu engleza mea) evanghelia, dar am zis de ce cred ca e important sa citeasca Biblia care l-am dat-o si am stability ca ne mai intalnim azi (care pana la urma nu a reusit dar sper ca mine o sa ne intalnim si mai putem vorbi.) Orisicum, a fost experienta foarte …de folos din care am invatat. Situatiile nu depend doar de noi dar e responsabilitatea noastra este sa ne rugam pentru ocazii, pentru oamei, si sa fim gata sa le zicem oamenilor evanghelia. Nu mai stiu exactcine a zis, dar cred ca careva dintre pastorii mai in varsta (la care eu ma uit cu multa respect si curiositate) ca, “nu vreau sa petrec 15 minute cu cineva care nu stie evanghelia fara sa-I zic lui evanghelia”. Am auzit multe ori si ma si va reamintesc si eu : Dumnezeu lucreaza, noi sa nu dormim (doar cand e timpul: intre 23.00 si 07.00:)!

O idee doar inlinni mari, ca nu as vrea doar sa vorbesc despre dormitul "randuit" si sa nu fac. Oare daca noi am avea doar atata cat au cei din etiopia, am mai fii multumitori lui Dumnezeu? am mai sluji pe Dumnezeu? am mai fii crestini? Intre ei sunt crestini!adevarati!autentici!in oricer imprejurare. Azi dimineata a mi-a fost de folos gandul, intrebarea asta. Poate sa ne gandim la asta... sa nu iutam :Dumnezeu ne-a dat cel mai mult in Isus Hristos. Chiar daca nu avem nimic putem avea pe Hristos! Ioan 3:17

Pace si har.
Odie

Ganduri amestecate:) (Anita)

Este deja joi si nu imi vine sa cred cat de repede zboara timpul.
Astazi am mers in vizita la o doamna care este bolnava de HIV.
In fiecare zi suntem pusi in echipe cu persoane diferite si mergem sa vizitam familiile implicate in proiectul PAAV. Deci, in fiecare zi am facut ceva diferit si am fost in echipa cu persoane diferite.
fiecare zi are cate un highlight...ceea ce este fain...
Azi de dimineata am pregatit timpul de devotiune....chiar nu stiam despre ce sa vorbesc. Fiind aici, in Etiopia, mai ales in Sendafa....am realizat ca oamenii se uita la mine si ma vad undeva "sus", vad un privilegiu in faptul ca ii vizitam si se bucura asa mult.
Ideea cu care am ramas este ca eu ma simt ca nu merit harul pe care mi l-a dat Dumnezeu de a fi aici, de a merge in casele lor , de a auzi povestile lor ..... Despre asta am vorbit in dimineata aceasta.....despre faptul ca poate oamenii din Sendafa se simt binecuvantati prin noi ( si sunt) dar Dumnezeu lucreaza mult mai mult decat putem vedea noi.....si El ne binecuvanteaza si pe noi cu mult.
Am mers la familia aceea de crestini despre care v-am mai spus, am invatat mult despre cum este sa te inchini cand nu ai nimic si cand te bazezi pe Dumnezeu in fiecare zi a vietii tale.
Am mers pe strada si ....ghici ce? Aici, cand zambesti ti se zambeste. :) Imi place asta.


Dupa ce am terminat vizita de astazi erau asa multi copii adunati langa casa.....si noi inca mai aveam putin timp.
Am zis: SUPER!!! Hai sa ii invatam un joc. M-am gandit la "Rata, rata, gasca!!!" Stiu ca e funny pentru voi, dar....ei au fost foarte incantati...mai ales ca am jucat si noi impreuna cu ei.
Dupa aceea i-am invatat " Red light,green light!" si dupa ce am terminat a trebuit sa plecam..le-am zis sa joace singuri..si incepusera sa se joace. A fost o imagine foarte frumoasa....m-am simtit tare binecuvantata sa ii vad fericiti pe acesti copilasi. :)
Am multe sa va povestesc, dar....acum nu mai am timp.....poate maine inca putin.
Multumim mult pentru rugaciunile voastre....le simtim aproape:)

Cu drag,
Anita:)

Experientze...by Florin

Salutare , miercuri si azi au fost zi foarte frumoase pentru mine, ieri am vizitat 2 familii cu greutati si femeile erau bolnave, multi copii se trangeau in jurul nostru sa ne atinga si sa ii tinem de mana, e ceva incredibil de placut cand vezi ca alearga spre tine multi copii sa te atinga si sa te tina de un deget macar, imi place foarte Am fost si la piata, a fost interesant, eram singuri albii de pe acolo si toata lumea se holba la noi, nu imi place, ei cred ca suntem bogati si ne cer tot timpul banii, dar le spunem ca nu avem si incercam sa le explicam de ce am venit la ei in tara( sa invatam despre cultura lor si sa le spunem despre Dumnezeu).
Azi am vazut ca Anita si Odie au o culoare normala la fata si am baut o halba( aici nu au pahare) de suc foarte bun si ne-am plimbat prin oras cu cativa din echipa americana cu care am inceput sa legam prietenii, Tot azi am vizitata un liceu si o scoala generala, acum stiu cum e sa fi vedeta, toata lumea venea sa te atinga, sa te salute si sa te ciupeasca.
Va mulumesc ca va rugati pentru noi. Va iubesc si imi este dor de voi. O seara buna!
Florin .

Mi, Joi (de la Carmen)

Miercuri, 20 ianuarie, 2010


Astazi a fost ziua mea de vizitat “micro-intreprinderile” ce au primit imprumuturi de la PAAV. Povestile de succes… Pentru ca miercurea si sambata sunt zilele in care piata din Sendafa este deschisa, Eshete, membru PAAV si traducatorul nostru, ne-a dus acolo. Din pacate persoanele vizitate erau ocupate sa cumpere marfa pe care pana seara o vindeau in Addis Ababa, astfel incat nu am reusit sa stam foarte mult de vorba cu ei. Am aflat ca un kilogram de branza costa 8 - 10 birr, un ou cam 1 birr, iar o paine cam 1.5 birr… Transportul intre Addis Ababa si Sendafa, 8 birr. Femeile acestea – pentru ca este vorba de niste femei, nu au ajutoare, ci singure cumpara si singure vand. In fiecare zi a saptamanii merg pe rand in localitatile din apropierea satului Sendafa, dupa cum are fiecare deschisa piata, iar dupa-amiaza duc produsele in capitala si le vand la hotelurile sau restaurantele ce le-au devenit clienti fideli de-a lungul timpului.
In piata este oarecum haos, deoarece fiecare isi intinde pe jos ceea ce are de vanzare, nu exista intotdeauna alei intre ei, trebuia sa fii atent sa nu calci pe marfa cuiva, insa asta vedem uneori si langa pietele Bucurestene, unde taranii care nu vor sau nu pot sa inchirieze o taraba vand produse home-made direct din galeata / sticla / sacosa etc.

Pentru ca ne mai ramasese timp, am mers la una dintre ele acasa, pentru a-i vedea gradina si oborul de animale. Etiopienii cresc cu preponderenta oi, dar, spre surprinderea americanilor deloc pentru lana, ci doar pentru carne pe care o vand de sarbatori. Pe drumul spre aceasta gradina ne-au insotit doi baieti. Unul se intorcea atunci de la scoala, avea caietele cu el. Mi-a rupt o frunza de cactus si mi-a dat-o iar vazand ca ma chinuiam sa-i indepartez spinii a rupt o foaie din caietul lui si mi-a dat-o ca sa o acopar… Asta considerand ca rechizitele sunt un lucru asa de pretuit pentru ei, si ca sunt studenti (nu elevi) care nu au cu ce sa scrie…

Seara, la intoarcerea de la cina la care am mers cu echipa din State si cu cei din PAAV, am trecut prin cartierul prostituatelor… Da… exista un cartier… Eschete povestea cum chiria pentru o camaruta in care nu incape mai mult de un pat este de 400 de birr pe luna, cum sunt dati cand pentru un client o prostituata primeste doar 50 de centi (de birr…), cum multe au copii, iar acestia de multe ori sunt in patul de deasupra in timp ce mamele lor “lucreaza”, cum ei incearca sa le gaseasca un loc de munca pentru a le scoate din mediul in care traiesc, deschizandu-le un mic magazin sau un job simplu pe care ele l-ar putea face.

Am avut si o dezbatere pe tema alegerii pe care o fac, sau poate de fapt nu o au de facut femeile acestea… Cand probabil chiar mama ta te pune sa faci asta de la cel mult 12 – 13 ani, ma intreb in ce masura au de ales de fapt aceste fete si ce sanse au sa scape din acest cerc vicios fara interventie din afara, fara cineva care sa le arate ca poate exista si o altfel de viata…


Joi, 21 ianuarie, 2010

De dimineata ne-am oprit la un liceu si apoi la o scoala din Sendafa… Fiecare clasa are cam 100 de elevi… In 25 de banci… asezati cate patru… PAAV a construit pentru scoala doua cladiri noi, cele vechi aratand cam ca fermele de animale abandonate de pe vremea comunismului…
Trebuia sa vizitam doua familii ale caror copii beneficiaza de vitamine prin programul PAAV… Insa cumva s-a intamplat de s-au incurcat valizele cu materiale pe care le folosim pentru “decorat” – material textil si linoleum si a trebuit sa mergem doua echipe, impreuna la doua case. Aglomeratie… Copiii iesisera de la scoala, s-au strans la portile caselor in care am intrat, iar unii din noi am iesit sa vorbim putin cu ei. Unii stiu ceva engleza… Insa nu suficient cat sa porti o conversatie cat de cat coerenta sau pe teme mai ample decat numele, varsta, clasa, materia preferata la scoala… Aveam la noi si le-am dat unora un fel de leaflet cu un verset din Biblie scris in engleza, etiopiana si romana… Au citit, dar reactii la el, n-au prea avut… Etiopia este o tara majoritar ortodoxa… Ca si in alte parti, oamenii acestia se considera crestini…

Prima femeie vizitata avea patru copii, doi baieti si doua fete. Sotul ei murise de SIDA in urma cu doi ani. Fetele le trimisese atunci la unchiul lor si pastrase cu ea doar baietii. Nu i-ar fi putut intretine pe toti si era mai riscant sa isi tina cu ea si fetele…

Cea de a doua femeie era tot vaduva si avea o fetita… Nu avea niciun fel de venit propriu, vindea putina mazare ce o crestea in gradina, insa banii erau mult prea putini ca sa faca fata cheltuielilor dintr-un an. Se gandea sa nu isi mai trimita copilul la scoala fiindca nu mai avea cu ce… Si se temea ca va fi data afara din casa in care locuiau fiindca nu mai putuse plati impozitul… A fost recent adusa in atentia celor de la PAAV.

Nu stiu de ce traiam cu impresia ca biserica din State (Living Word) sponsorizeaza prin PAAV numai crestini… Nu e deloc asa. Ci ei incearca sa sustina satul cu totul (multi sunt ortodocsi si multi sunt musulmani). Si pe parcurs, scotand oamenii din mizerie, sa le faca cunoscut si mesajul evangheliei lui Hristos…

Ma gandeam ca este dificil cand nu ai mai mancat de ceva zile nici tu nici copiii tai sa te concentrezi pe Dumnezeu… Si ma gandeam ca nici Domnul nu a oferit nimanui bogatii pamantesti, desi era in puterea Lui sa faca acest lucru. Cat a fost pe pamant, schimbarea situatiei financiare a cuiva nu s-a numarat printre minunile Lui. El doar a insanatosit pentru a reda demnitatea acelor oameni, pentru a le da sansa la o viata normala, una in care sa poata lucra singuri pentru a se intretine. El doar a oferit masa pentru o zi pentru ca oamenii sa aiba un ragaz in care sa se poata concentra pe mesajul tocmai transmis de El, iar nu sa se ingrijoreze cu privire la ce vor manca… Nu va putea nimeni niciodata sa trimita atatia bani in tara aceasta pentru a acoperi toate nevoile care exista… Rezolvarea trebuie sa vina dinauntru. Si oamenii trebuie invatati sa se ridice singuri. Cu un imbold de inceput…

Salamniciu...adica Pace pentru toti!

...Am auzit ca acasa ninge. (nu-mi vine sa cred). In acelas timp eu ma feresc de soare pentru ca ieri soarele mi-a facut fata rosu-rosu. Dimineata la 2 (dupa ora etiopiana) la rasaritul soarelui noi ne rugam, la inceput noi patru dupa ce au venit si ceilalti. Azi m-am ferit de soarele; am fost cu inca trei persoane la o familie cu doi copii: o fata si un baiat. Barbatul a fost general in armata si asta se vedea si pe casa lor fiindca a fost intr-o stare mult mai buna decat celelalte case. Desi sunt ortodox coptici, vorbeau foarte deschis despre orice de ce neam intrebat in timp ce lucram la casa lor. Am renovat, am decorat cat am putut si pentru lucruri mici care le-am facut ei nu stiau cum sa multumeasca. Langa faptul ca oamenii astea se bucura foarte mult pentru putin ajutor, ce ma impresionat a fost faptul ca fata,despre care am vazut poze unde era foarte frumoasa acuma era in pat, bolnav de HIV. M-am gandit cat de usor trece viata. Cat de mult trebuie sa avem grija cum traim. Ea, care a trait poate mult mai bine decat celelelalte fete din generatia ei, acuma e intr-o stare foarte grea. Cat deimportante sunt deciziile care luam. Am vorbit si cu ea despre Dumnezeu. Nu stiu exact daca ea crede sau nu sau in ce masura in Dumnezeu, dar ne-am rugat si ma rog pentru ea. Si
multumesc lui Dumnezeu ca ma ocrotit de mult lucruri. Multumesc deasemenea ca ma invata prin orice intamplare, experienta daca eu caut sa invat.
Concluzie: fara Dumnezeu viata nu este Viata, nici cand omul e bogat nici cand este in stare foarte greu; deciziile care ne luam sunt importante cand suntem in stare sa alegem, si deasemenea si cind nu mai putem alege dintre multe lucruri (in cazul Hanna-ei, fata bolnava, alegerea este intre Dumnezeu si viata, viata vesnica fara Dumnezeu. ) Pentru a lua decizii (decizii bune) unii au foarte putina timp. De fapt nu prea se stie cine cat timp are. Vrea sa invat din acest vzita la Sendaffa, la aceasta familie sa iau decizii bune, in timpul potrivit: cat mai repede.
Ceva, sau mai bine zis cineva care ma impresionat la fel foarte mult a fost Tsagay, un tanar de varstea mea, cu care am vorbit. E deosebit. Nu cere bani, mancare americana daor informatii. E una dintre foarte putine care desi este foarte necajit vrea sa schimba viata, si pentru asta invata orice ce poate (e de notat ca vorbeste mai bine engleza decat mine!:) Vorbind ieri cu el un scurt timp, despre viata, despre Dumnezeu, am vrut sa cer adresa lui ca sa mai pot sa scriu scrisoare pentru el, sa tinem legatursa... el mi- a scris adresa: Sendaffa.Doar atat...nu are adresa, nu are nume strada in care sta; dar are vointa de care nu prea am vazut in viata mea. Ma rog, si va rog sa va rugati ca sa mai gasesc pana cand sunt aici sa pot sa vorbesc mai mult cu despre viata traita ca Viata. Am avut nevoie ca Dumnezeu sa ne caute, avem nevoie ca Dumnezeu sa fie cu noi, si deasemenea el, Tsagay, are nevoie de Dumnezeu. Sa-l mai gasesc. Ma rog. Doar Dumnezeu poate sa faca sa se intampla asta intr-un haos foarte mare, intr-un "sat" de 20.000 de locuitori.
IMMANUEL! -DUMNEZEU ESTE CU NOI. AVEM PENTRU CE SA FIM MULTUMITI SI AVEM PENTRU CE, CINE SA NE RUGAM: PENTRU NOI,VIETIILE NOSTRE, DECIZIILE NOSTRE SI PENTRU ALTII, DECIZIILE SI VIETIILE LOR.
Pace si har.

Multumim ca va rugati pentru noi. Amasaginelo (cca.:)
Odie

De la Florin...

Azi a fost o zi f frumosa eu si cu 3 americani am fost in vizita la o femeie bolnava de sida. ea are 2 copii cel mic este si el infectat cu hiv.Misiunea ptr grupul meu a fost sa inveselim casa acestei femei adica sa punem linoleum pe jos si panza colorata pe peretii. Cand am pus panza pe pereti a trebuit sa bat cue si atunci cand am batuyt primul cui am crezut ca o sa cada peretele, casa ei este din pamant si avea un hol si 1 camera unde dormeau.pe hol era o banca si o ridicatura de pamant acoperita cu piei de animale, care servea drept canapea. Baiatul cel mare ne-a ajutat sa prindem panza pe perete batand cateva cuie in locul nostru.
Dupa ce am terminat de treaba ea a pregatit ptr noi ceai cu paine. Am intrebat-o cum isi castiga banii ca sa poata supravietui; ea a spus ca e singura si ca totul ei a murit in razboi acum 7 ani si ca nu mai are pe nimeni, sora si parintii ei au murit. A mai spus ca face paime si o vinde in sat mai ales in zilele de miercuri si sambata cand lumea se duce la piata si trebuie sa manance.
Dupa ce ne-a povestit cum se intretine ne-am rugat impreuna ptr ea, am facut poze si ne-am luat la revedere imbratisandu-ne.
In jur de ora 14 am plecat spre locul unde luam pranzul, pe jos, prin sat. Pe drum am intalnit o multime de oameni majoritatea imbracati in alb deaorece azi este o sarbatoare importata boboteaza si toat lumea a petrecut zilele astea. Aaa acum am realizat si eu de ce nu m-am putut odihni, camera mea are ditamai geamul cu vedre spre strada si e galagie tot timpul, dimineata pe la 4 am impresia ca astia se dau cu avioanele pe strada asa de tare se aud masinile.
Acum pe seara am iesit la o plimbare prin oras cu echipa si Odie cu Anita au baut un suc natural din fructe, daca pana maine nu se inverzesc la fata, o sa imi iau si eu :).
In concluzie aceasta zi a fost perfecta pentru mine, si maine vreau sa fac mai multe si sa ma implic mai mult in relatiile cu oamenii in special copiii care au nevoie de afectiun si dragoste, daca ma ganmdesc mai bine si eu am nevoie sa simt ca sunt iubit.
Pana data viitoare va pup si va rog sa va rugati ptr noi. Amasaganalo=multumesc in etiopiana...
Made to love You!

REAL Worship

Azi am facut prima vizita in casa unui locuitor din Sendafa. De fapt am ajuns la 2 case.
I am speechless........ Imi este un pic greu cu numele lor, o sa incerc sa le notez ca sa le spun pe nume.dar....oamenii astia sunt cu adevarat deosebiti.
In prma vizita, am cunoscut-o pe Abarash; mama a doi copii.Cu toate ca are o casa modesta, cum am intrat la dansa ne-a invitat la cafea si ne-a dat sa mancam niste boabe de mazare coapte ( nu situ exact daca este mazare) care aveau un gust foarte bun.
Am avut privilegiul sa vad intregul ritual de preparare a cafelei ( prajirea boabelor, zdrobirea lor si in sfarsit fierberea cafelei). Foarte interesant pentru mine.
Am avut putin vinilin pe care l-am pus pe jos ...i s-a luminat fata. Era pentru ea cel mai frumos loc din casa.:)
La a doua casa, am intalnit o familie crestina. Mama( sorry dar nu ii mai stiu numele) are 6 copii, 5 baieti si 1 fata. Ne-a povestit ca merg intr-o biserica evanghelica si ca sunt implicati in biserica.
Am avut si chitara cu mine, si....am cantat, dar...baiatul cel mare al acestei femei este lider de tineret. L-am intrebat daca stie sa cante la chitara mi-a zis ca da. impreuna cu mama si cu inca 3 frati de-ai lui au cantat un cantec in amharica.
Wow.....asta da inchinare!! Daca i-ati fi vazut pe acesti oameni, care traiesc in conditii grele si nu stiu ce la ca aduce ziua de maine, ar fi fost imposibil sa nu fiti miscati. Eu am inceput sa plang. Nu am vrut sa plang...chiar de dimineata m-am rugat sa nu plang.....dar nu am rezistat.
Asa ca.....am mai invatat inca ceva despre oamenii din Sendafa, un lucru pe care il admir la ei.....oamenii crestini se inchina cu toata inima; se incred in Domnul cu tot ce au si cu tot ce sunt ei. Spera la o viata mai buna si vor sa faca voia lui Dumnezeu.
Este un privilegiu pentru mine sa fiu aici si o binecuvantare.....si ma rog si va rog si pe voi sa va rugati...ca Domnul sa ne faca pe toti binecuvantari pentru ei.


Cu drag,
Anita:)

OPEN THE EYES OF OUR HEARTS

Suntem in Africa!!! Wow....inca nu imi vine sa cred ca suntem aici.
In avion, spre Africa si inainte de asta, m-am gandit mult: Doamne, care este scopul tau? Cum vrei sa ma folosesti? Cum pot fi de ajutor?
Multe intrebari si ganduri alergau in mintea mea....
Azi dimineata am avut partasie cu echipa din State. Am cantat cateva cantece, printre care si "Open the eyes of my heart, Lord" .
Ne-am rugat si inca ne rugam ca Domnul sa ne deschida ochii, sa ne sensibilizeze inimile si sa ne foloseasca spre slava lui.
In rugaciunea mea insa....au fost cateva intrebari......Doamne, cum pot face eu diferenta cand sunt atatea bariere intre noi? Au o cultura diferita, nu stiu nimic din limba lor....si totusi eu iti cer sa ma ajuti sa fac o diferenta.....
Si am primit raspunsul....IUBESTE-I !!!!
Cum? un zambet, o mangaierie, o imbratisare, o strangere de mana..... nu sunt greu de oferit, dar....noi le-am cam uitat valoarea, ei insa, stiu sa aprecieze.
Rugati0va pentru noi sa avem ochii larg deschisi!!!

Cu mult drag,

Anita:)

Incepe...

God is good! All the time!

Unde sa incep?La inceput: desi inceputul multor lucruri in Etiopia e diferit decat in Romania... se numara altfel orele, zile, lunii anului (in Etiopia anul incepe in septembrie iar acuma suntem in luna "TRRR" -asa suna), anotimpurile, dar chiar si viata:) Pana cand am aflat ca viata e foarte diferit in Etiopia, am aflat ca e altfel si in Grecia si in Istanbul. Fiindca asa a fost cel mai potrivit sa ajungem in Africa, am petrecut cateva ore binecuvintate in Athena. Am intalnit cu frate Nelu (varul Cameliei Bruda) care ne-a condus prin multe locuri interesante cu "avionul" lui fara aripa (era o masina obisnuita dar el conducea neobisnuit de bine si rapid). A fost o zi binecuvintata si fr Nelu a facut parte din binecuvantarea.
In Istanbul neam petrecut cam 6 ore, dupa ce (slava Domnului ca) am aterizat (si slava Domnului ca la aeroport, nu in alta parte) in Addis Ababa.
Trecand prin porti si porti, iesind sin aeroport, dupa prima impresie buna ca ne asteptau cu drag, cu zimbet mare (si foarte alb) frati pana atunici necunoscute pentru noi, ne-am dat seama, si am dat seama ca viata este foarte diferita de cea obisnuita (obisnuita pentru mine). In cuvinte cheie : oamenii dormind pe jos pe ciment, pe asfalt, circulind altfel cu tot feluri de asemanari de masini, dupa reguli necunoscute si neintelese de catre noi (poate si de catre ei), "casute" peste tot (chiar in mijlocul intersectiei), ... mult de vazut si mai mult de rugat.
Catvia dintre noi, am ajuns la o concluzie. Desi suntem la inceputul timpului petrecut intre oamenii de aici, desi inca nu stim foarte mult despre ei putem observa ca ei au multe probleme si au multe nevoi. Probleme mult mai mari si nevoi mult mai mari decat noi. INSA CEL MAI MARE PROBLEMA A LOR ESTE STAREA LOR FARA DUMNEZEU si NEVOIA LOR CEA MAI MARE ESTE DUMNEZEU.
Ne rugam sa putem fi unelte, instrumente in mana lui Dumnezeu in rezolvarea problemei lor cea mai mare si in indeplinirea nevoii lor cea mai mare.
Cred ca este un motiv de rugaciune pentru noi toti. Multumim foarte mult ca va rugati pentru noi, chiar. Deasemenea, ma incurajez si va incurajez sa ne rugam pentru ei, pentru vietiile lor.
Inchei pentru astazi cu idea, foarte adevarata si impresionanta care a formulat Carmen intro dimineata: Ei au nevoie de Dumnezeu, de ceea ce Dumnezeu poate sa le da prin noi, iar noi avem nevoie de Dumnezeu, de ceea ce Dumnezeu ne poate da prin ei.

Pace si Har.!
Odie

Cateva poze (ziua 1)

In drum spre Sendafa

...Suntem in drum spre Sendafa, can't wait! Avem O ECHIPA SUPER! Diseara o sa scriem pe blog si poate pe grup.God is so good, isn't He? Please pray for us.
Anita :)

Echipa din SUA

„Înţelepţi-te-voi şi te voi îndrepta, pe calea aceasta, pe care vei merge; aţinti-voi spre tine ochii Mei.” Psalmul 32:8

...Ne-am intalnit la aeroport cu echipa din SUA .Baietzii au ajutat cu carucioarele pentru bagaje.Au fost bucurosi sa ne vada!Ulterior cu totzii am mers la pizza unde am socializat.Apoi,la hotel i-am ajutat la bagaje etc :) Maine ne intalnim la 8am si mergem la Sendafa.De acolo mai multe povestiri si impresii vor apare pe blog :)
Duminica, 17 Jan ora 10,58pm

Noapte buna!
Echipa

Hello Africa! Am ajuns cu bine!

„Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face.” Iosua 1:9

...Ne-am intalnit cu Dr.F*, suntem ok :)...

Duminica, 17.01.2010, ora 02.28 am, Addis-Ababa,Ethiopia.
*=gazda noastra de aici;

...Further details :) Ne-am cazat la Semien pe la ora 4 dimineata iar pe la ora 5 ne-am culcat.Dr.F. a zis ca azi e rest day.Ne trimite diseara o masina ca sa mergem si noi la aeroport sa asteptam echipa din State.Ei voi ajunge pe la ora 7 seara.Deci, azi vom repeta cantarile si poate vom scrie ceva...:) Duminica placuta!

Echipa :)