Mi, Joi (de la Carmen)

Miercuri, 20 ianuarie, 2010


Astazi a fost ziua mea de vizitat “micro-intreprinderile” ce au primit imprumuturi de la PAAV. Povestile de succes… Pentru ca miercurea si sambata sunt zilele in care piata din Sendafa este deschisa, Eshete, membru PAAV si traducatorul nostru, ne-a dus acolo. Din pacate persoanele vizitate erau ocupate sa cumpere marfa pe care pana seara o vindeau in Addis Ababa, astfel incat nu am reusit sa stam foarte mult de vorba cu ei. Am aflat ca un kilogram de branza costa 8 - 10 birr, un ou cam 1 birr, iar o paine cam 1.5 birr… Transportul intre Addis Ababa si Sendafa, 8 birr. Femeile acestea – pentru ca este vorba de niste femei, nu au ajutoare, ci singure cumpara si singure vand. In fiecare zi a saptamanii merg pe rand in localitatile din apropierea satului Sendafa, dupa cum are fiecare deschisa piata, iar dupa-amiaza duc produsele in capitala si le vand la hotelurile sau restaurantele ce le-au devenit clienti fideli de-a lungul timpului.
In piata este oarecum haos, deoarece fiecare isi intinde pe jos ceea ce are de vanzare, nu exista intotdeauna alei intre ei, trebuia sa fii atent sa nu calci pe marfa cuiva, insa asta vedem uneori si langa pietele Bucurestene, unde taranii care nu vor sau nu pot sa inchirieze o taraba vand produse home-made direct din galeata / sticla / sacosa etc.

Pentru ca ne mai ramasese timp, am mers la una dintre ele acasa, pentru a-i vedea gradina si oborul de animale. Etiopienii cresc cu preponderenta oi, dar, spre surprinderea americanilor deloc pentru lana, ci doar pentru carne pe care o vand de sarbatori. Pe drumul spre aceasta gradina ne-au insotit doi baieti. Unul se intorcea atunci de la scoala, avea caietele cu el. Mi-a rupt o frunza de cactus si mi-a dat-o iar vazand ca ma chinuiam sa-i indepartez spinii a rupt o foaie din caietul lui si mi-a dat-o ca sa o acopar… Asta considerand ca rechizitele sunt un lucru asa de pretuit pentru ei, si ca sunt studenti (nu elevi) care nu au cu ce sa scrie…

Seara, la intoarcerea de la cina la care am mers cu echipa din State si cu cei din PAAV, am trecut prin cartierul prostituatelor… Da… exista un cartier… Eschete povestea cum chiria pentru o camaruta in care nu incape mai mult de un pat este de 400 de birr pe luna, cum sunt dati cand pentru un client o prostituata primeste doar 50 de centi (de birr…), cum multe au copii, iar acestia de multe ori sunt in patul de deasupra in timp ce mamele lor “lucreaza”, cum ei incearca sa le gaseasca un loc de munca pentru a le scoate din mediul in care traiesc, deschizandu-le un mic magazin sau un job simplu pe care ele l-ar putea face.

Am avut si o dezbatere pe tema alegerii pe care o fac, sau poate de fapt nu o au de facut femeile acestea… Cand probabil chiar mama ta te pune sa faci asta de la cel mult 12 – 13 ani, ma intreb in ce masura au de ales de fapt aceste fete si ce sanse au sa scape din acest cerc vicios fara interventie din afara, fara cineva care sa le arate ca poate exista si o altfel de viata…


Joi, 21 ianuarie, 2010

De dimineata ne-am oprit la un liceu si apoi la o scoala din Sendafa… Fiecare clasa are cam 100 de elevi… In 25 de banci… asezati cate patru… PAAV a construit pentru scoala doua cladiri noi, cele vechi aratand cam ca fermele de animale abandonate de pe vremea comunismului…
Trebuia sa vizitam doua familii ale caror copii beneficiaza de vitamine prin programul PAAV… Insa cumva s-a intamplat de s-au incurcat valizele cu materiale pe care le folosim pentru “decorat” – material textil si linoleum si a trebuit sa mergem doua echipe, impreuna la doua case. Aglomeratie… Copiii iesisera de la scoala, s-au strans la portile caselor in care am intrat, iar unii din noi am iesit sa vorbim putin cu ei. Unii stiu ceva engleza… Insa nu suficient cat sa porti o conversatie cat de cat coerenta sau pe teme mai ample decat numele, varsta, clasa, materia preferata la scoala… Aveam la noi si le-am dat unora un fel de leaflet cu un verset din Biblie scris in engleza, etiopiana si romana… Au citit, dar reactii la el, n-au prea avut… Etiopia este o tara majoritar ortodoxa… Ca si in alte parti, oamenii acestia se considera crestini…

Prima femeie vizitata avea patru copii, doi baieti si doua fete. Sotul ei murise de SIDA in urma cu doi ani. Fetele le trimisese atunci la unchiul lor si pastrase cu ea doar baietii. Nu i-ar fi putut intretine pe toti si era mai riscant sa isi tina cu ea si fetele…

Cea de a doua femeie era tot vaduva si avea o fetita… Nu avea niciun fel de venit propriu, vindea putina mazare ce o crestea in gradina, insa banii erau mult prea putini ca sa faca fata cheltuielilor dintr-un an. Se gandea sa nu isi mai trimita copilul la scoala fiindca nu mai avea cu ce… Si se temea ca va fi data afara din casa in care locuiau fiindca nu mai putuse plati impozitul… A fost recent adusa in atentia celor de la PAAV.

Nu stiu de ce traiam cu impresia ca biserica din State (Living Word) sponsorizeaza prin PAAV numai crestini… Nu e deloc asa. Ci ei incearca sa sustina satul cu totul (multi sunt ortodocsi si multi sunt musulmani). Si pe parcurs, scotand oamenii din mizerie, sa le faca cunoscut si mesajul evangheliei lui Hristos…

Ma gandeam ca este dificil cand nu ai mai mancat de ceva zile nici tu nici copiii tai sa te concentrezi pe Dumnezeu… Si ma gandeam ca nici Domnul nu a oferit nimanui bogatii pamantesti, desi era in puterea Lui sa faca acest lucru. Cat a fost pe pamant, schimbarea situatiei financiare a cuiva nu s-a numarat printre minunile Lui. El doar a insanatosit pentru a reda demnitatea acelor oameni, pentru a le da sansa la o viata normala, una in care sa poata lucra singuri pentru a se intretine. El doar a oferit masa pentru o zi pentru ca oamenii sa aiba un ragaz in care sa se poata concentra pe mesajul tocmai transmis de El, iar nu sa se ingrijoreze cu privire la ce vor manca… Nu va putea nimeni niciodata sa trimita atatia bani in tara aceasta pentru a acoperi toate nevoile care exista… Rezolvarea trebuie sa vina dinauntru. Si oamenii trebuie invatati sa se ridice singuri. Cu un imbold de inceput…