Imi amintesc Etiopia...

Inainte ca anul sa se incheie si inainte ca amintirea unor lucruri sa inceapa sa se estompeze, am vrut sa scriu in ceva randuri, lucruri care mi-au ramas intiparite in gand, in suflet, pe retina, din saptamana aceea, de la inceputul anului, cand am mers, prin harul Domnului, acolo.

Mi-a venit in minte un verset. Spune: “Binecuvanteaza, suflete, pe Domnul, si nu uita niciuna din binefacerile Lui!” Psalmul 103:2. A fost o binecuvantare. Saptamana acolo, oamenii, faptul ca am ajuns in Africa. De multe ori, cand ma gandesc, nu imi vine sa cred ca intr-adevar mie mi s-au intamplat toate acele zile si toate acele situatii si altele, dupa aceea, desenate cu mana de Domnul meu.

Nu sunt in ordine cronologica amintirile, ci in ordinea derularii imaginilor in filmul meu, cand am inceput sa ma gandesc la asta. Imi amintesc cum Eshete spunea ca tot poporul spera intr-o schimbare si cum aceasta a fost proorocita de profeti, imi amintesc de melodiile de inchinare in amharica pe care Fre ni le-a pus sa le ascultam pe telefon in timp ce mergeam cu microbuzul spre Sendafa, imi amintesc lacrimile care mi-au venit in ochi cand am fost la ei la biserica duminica, in ultima zi acolo, cand i-am vazut inchinandu-se Aceluiasi Dumnezeu ca si mine, ca si noi, dar ei dintr-o altfel de lume si dintr-o altfel de viata decat cele obisnuite mie, gandindu-ma ca duminica trebuie sa fie o zi in care Domnul Se bucura mult, cu atatea popoare de pe tot pamantul stranse, la ore diferite, de la rasarit la apus, in numele Lui, imi amintesc de oaza de verdeata si ordine si harnicie ce am descoperit-o sambata cand am mers in vizita la ferma, imi amintesc marturia lui Michelle care la timpul devotional din dimineata aceea ne povestise cum Domnul a chemat-o la El vorbindu-i prin versetul din Apocalipsa care spune “Iata, Eu stau la usa si bat” in multe, multe ocazii, si cum in prima magazie in care am intrat la ferma era pictata sus, pe un perete, tocmai imaginea aceasta, imi amintesc cum in prima zi, la prima masa, mi-am pus in farfurie numai feluri de mancare de-ale lor, curioasa si convinsa ca voi putea manca si ca vor fi ok la gust, dar cum apoi mi-am dat seama ca nu-i chiar asa :-), imi amintesc cum ne-am rugat toti patru ca Odie sa il reintalneasca pe Tsegay si sa ii poata vorbi despre Domnul, sau ca Domnul sa faca acest baiat sa ajunga cumva, candva pe calea Lui, si cum peste doua zile s-au gasit in piata, in mod neasteptat :-), imi amintesc ca ne rugam pentru fiecare dintre noi si pentru cei dragi ai nostri si pentru ca la intoarcere, cu voia Domnului, sa facem ceva pentru El si prin El, imi amintesc de sucul in trei culori pe care l-am baut cu totii impreuna cu Tamiru la chioscul de fructe din apropierea hotelului, undeva la etaj, intr-o incapere mica, prin care treceau niste tevi mari, in semi-intuneric, imi amintesc ca am incercat sa ajungem la ambasadorul Romaniei in Etiopia, insa pana la urma nu am reusit, programul lui fiind prea incarcat, imi amintesc ca la prima vizita, in casa unei femei numita Asedu, nu am scos un cuvant, nestiind ce as putea eu sa spun, cum nici ea nu spunea prea multe, ci doar zambea timida la noi, cumva nevenindu-i sa creada ca tocmai la ea ne-am oprit, imi amintesc de Ashalew care povestea cum incerca sa spuna consatenilor lui vestea cea buna, dar de multe ori era alungat, batjocorit, scuipat, imi amintesc ca avea un caiet cu numere de telefon ale multora si isi dorea un telefon sa ii poata suna sa vorbeasca cu ei despre Domnul, imi amintesc cum atunci cand opream copiii se strangeau in jurul microbuzelor, intrebau de ciocolata si se uitau cu ochii mari la noi, iar uneori se speriau cand le intindeam mainile noastre albe si fugeau in toate partile, imi amintesc de trecerea prin cartierul prostituatelor si de povestile nespus de triste de acolo, imi amintesc ca oameni si copii veneau la noi cand ne vedeau, dar ca nu reuseam sa comunicam decat cu putini dintre ei, daca stiau cat de cat engleza sau daca un traducator din echipa PAAV era chiar atunci alaturi de noi, imi amintesc de salile de clasa cu cate 100 de elevi inghesuiti, de cele trei scoli cu uniforme stacojii, verzi sau albastre, in functie de clase, de micile afaceri cu lactate, mirodenii sau legume pornite cu ajutorul americanilor, pe care le-am vazut cand am vizitat piata, imi amintesc ca in prima zi – lumina – am vrut sa iesim din hotel sa vedem cum este si am mers 100 de metri la stanga si apoi 100 la dreapta si apoi ne-am intors fiindca nu era cine stie ce de vazut, imi amintesc cum intr-o dupa-amiaza am mers la un internet café in afara hotelului, unde tariful era mai mic, ca se lasase seara si aproape era o statie de autobuz si oamenii se stransesera si discutau si era galagie, iar noi am devenit putin agitati si ne-am grabit atunci sa ne intoarcem la hotel gandindu-ne ca mai bine safe than sorry, macar ca localnicii au fost intotdeauna pasnici si nu s-au luat de noi (e-adevarat, nici noi nu le-am dat motiv), imi amintesc de cafeaua cu lapte (sau invers) de dimineata si ca stateam mereu la masa cu altii si vorbeam de tot felul, imi amintesc de pranzurile de pe terasa de la etaj a unui restaurant din Sendafa, de Mirinda si Coca Cola baute din sticle ca cele de pe vremea parintilor nostri, de sandwich-urile cu chicken salad sau peanut butter and gem facute de Ginger la fata locului, imi amintesc de oprirea din fiecare zi, cand plecam din Sendafa, pentru un espresso, la un han si cum intr-o zi, toti, asezati asa cum eram la doua mese lungi, paralele, am cantat pe rand “My name is… / I praise the Lord / I am a member of the / Kingdom of God” :-), imi amintesc ca in fiecare dimineata ne rugam impreuna pentru ziua care incepea, si in fiecare seara fiecare povesteam cum a fost si ce a vazut si cum s-a simtit, imi amintesc de pastilele date de Andy in cazul in care am fi avut probleme serioase cu stomacul si de briefing-ul din fiecare dimineata de la ora 7 de la etajul 7 al hotelului dupa ce cantam cu toata echipa si trei dintre noi spuneau o marturie, imi amintesc ca soarele nu mi s-a parut intr-atat de puternic, fiindca era o caldura placuta, nu inabusitoare ca in Bucuresti vara, si nu m-am dat cu crema de protectie, pentru ca seara sa fiu rosie de tot :-) , imi amintesc ca aveam apa la sticle de un litru pentru baut si pentru spalat pe dinti si nu ni se recomanda sa folosim apa de la robinet, insa aveam mereu apa calda la baie si in ultima zi am gasit in fiecare camera, pe noptiera un trandafir si am lasat din dulciurile ce ne mai ramasesera menajerelor care ne faceau curat, imi amintesc ca am luat din Romania trei cadouri mici pentru trei prieteni ce aveam sa mi-i fac – echipa ce fusese inainte ne-a spus ca ar fi dragut s-avem la noi, si a fost –, de pachetelele cu cateva dulciuri pe care le-am pregatit pentru fiecare membru PAAV, imi amintesc ultima intalnire cu totii de duminica dinainte de a ne indrepta spre aeroport, intalnire la care au venit si sotiile si copiii echipei PAAV, cand am primit la randul nostru cadouri cosulete mici impletite in culorile lor nationale si cand ne-am rugat in trei limbi pentru binecuvantarea Domnului peste ei, imi amintesc cum Dr. Frew ne-a trimis o masina la hotel sa ne ia si pe noi la aeroport cand a venit echipa din State, ca sa ii intampinam cu totii si cum mi s-au parut asa multi, cum i-am ajutat cu bagajele – ale lor si cele cu materiale pentru vizite, imi amintesc cand am vizitat fantana construita de americani in afara Sendafei, unde intampinau pentru moment ceva dificultati cu autoritatile si cum acolo, pe camp, copii au alergat catre noi si faceau roata care mai de care, imi amintesc cum ne-am rugat acolo in grupuri si cum am vazut cativa oameni, mai instariti probabil, fiindca isi construiau case din bucati mari de piatra ce stateau gramezi in fata curtilor lor, pietre ce erau luate una cate una si cioplite intr-o forma ca sa poata fi asezate mai usor peste alte pietre, imi amintesc bidoanele galbene si mari in care luau apa de la cele cateva fantani din sat, cu robinet si lacat, administrate de primaria locala, imi amintesc ca oamenii din PAAV erau atat de calzi cu tine cat erai tu la randul tau de cald cu ei, parca temandu-se putin sa nu ne supere sau sa ne deranjeze cu ceva, imi amintesc ca la plecare mi s-a parut despartirea cam brusca fiindca ei nu au mai venit cu noi in aeroport deoarece trebuia platita o taxa, imi amintesc de copiii lor cu visele pe care le au, si ma gandesc cum la anul o alta echipa va merge si anul urmator altii ii vor vedea, mai mari de data asta, mai maturi putin poate, poate mai aproape de a lua viata in piept si ma rog mai aproape de Domnul… Acum inca ne mai scriem. Si ei inca isi mai amintesc de noi. Prin harul Domnului in vesnicie ne vom putea povesti in detaliu vietile de aici. Acolo nu va mai fi negru sau alb, nu va mai fi amharica sau romana sau engleza, nu vor mai fi niveluri diferite de civilizatie.

Domnul este cu fiecare dintre noi. In toate lucrurile.

Carmen

TIM step 3 & 4

Patru luni, give or take, de la step 3... step 4 tocmai ce s-a incheiat... Orice cititor asteapta sa cunoasca finalul scrisului citit. Si povestile nu sunt in general lasate in aer. O incheiere au toate. Fie ca inseamna finalul subiectului, sau finalul personajului urmarit. Macar ca odata cu sfarsitul fiecarei povestiri, vine inceputul altora. Personajele din carte au fiecare povestea lui si dintr-o carte in alta am putea citi la nesfarsit.

Gata cu melancolia :-)

Pe 05 iunie, intr-o zi de sambata, am avut un picnic in parcul Tineretului cu familiile vizitate in cadrul TIM care au acceptat invitatia. Au fost o multime de copii. Si au fost si tineri si adolescenti din Bunavestire. Am avut tot felul de jocuri, am socializat, am pregatit sandwich-urile impreuna, apoi am cantat, am ascultat despre Dumnezeu, am dat cate un Nou Testament fiecarei familii si iar ne-am jucat si parca nu ne venea sa lasam ziua sa se termine...

Apoi pe 06 iunie am mers in zona Armeneasca, unde intr-o curte in care se stransesera multi copii ce stiau ca urmeaza sa venim :-) am avut din nou jocuri si cantari si Cuvant.





Peste vara am incercat sa tinem legatura cu cei mai multi dintre ei. Iar acum toamna, cand s-a apropiat inceperea scolii si fiindca ne mai ramasesera bani primiti de la biserica pentru TIM i-am vizitat din nou, ducand cate un pachet cu rechizite. Le-am amintit de noi, le-am lasat si o Biblie pentru copii si i-am invitat sa vina cu copiii la grupele de copii de la Bunavestire. Poate cei mai multi nu vor ajunge, insa poate vom reusi noi sa ii aducem pe copii. Si candva, cu harul Domnului, vor urma si parintii daca vom fi gradinari buni si vom turna din cand in cand, la timp, apa, peste semintele puse in brazda sa dea rod.

Invataminte sunt multe. Si multe amintiri, observari, lucruri ce poate le-am face altfel acum sau mai mult sau mai putin. Ii rog si pe ceilalti sa le puna in cuvinte data viitoare cand mai trec pe aici. Eu ma bucur pentru prietenii cu care am ramas. Din biserica si dintre cei pe care i-am vizitat.

Misiunea inceputa de echipa Etiopia 2010 s-a cam incheiat, ca echipa. Ne despart kilometri si chemari catre alte lucrari. Insa fiecare dintre noi, cei patru, si fiecare dintre noi cei din Bunavestire, si fiecare dintre noi cei ai lui Dumnezeu purtam mai departe misiunea incredintata fiecaruia de Domnul. Si misiunea echipelor in care Domnul va binevoi sa ne aseze in viitor. Ne vom aminti peste ani cum a fost. Si ma rog ca Etiopia si TIM sa fie doar una dintre pietricelele mijlocii din borcanul nostru de sticla cu pietre mari, pietricele de parau si nisip – binecuvantari revarsate in vietile altora de catre Domnul prin noi.

Domnul este cu noi.

Carmen

TIM step 2

Back on the blog :-) A trecut ceva timp de la ultima postare, dar Domnul l-a folosit din plin in lucrarea TIM.

Vom scrie in continuare cateva randuri (sau de fapt mai multe) despre aceasta a doua etapa care tocmai s-a incheiat a lucrarii TIM din Biserica Bunavestire din Bucuresti.

Dupa ce in prima etapa am vizitat familiile la care am identificat nevoi materiale cu pachete de alimente, etapa aceasta a fost despre imbracaminte. Si biserica noastra a aratat foarte multa darnicie in duminica din 25 aprilie cand s-au strans haine pentru aceste familii. Imediat dupa biserica un grup de peste 15 tineri si adolescenti au ramas si au sortat pentru 20 de familii imbracamintea daruita in functie de ce ne aminteam despre fiecare dintre membri din vizitele anterioare.















Au inceput in saptamana urmatoare vizitele la familii. Unde erau adolescenti am mers cu adolescenti si atmosfera a fost mai vesela :-) Domnul a folosit marturia adolescentilor din biserica noastra si adolescentii vizitati au raspuns invitatiei lor de a merge la Aventura Parc de 01 Mai si chiar au participat la Car Wash-ul organizat pentru strangerea de fonduri pentru tabara Ado din vara aceasta.














Dupa prima actiune de sortare au mai fost necesare altele, de mai mica amploare e-adevarat, cand am pregatit pachete cu hainute pentru alte 10 familii, pentru doua localitati din judetul Tulcea care urmau sa fie vizitate si pentru biserica Trezire Spirituala (a refugiatilor) din Bucuresti.














In zona Armeneasca este un grup de familii care locuiesc in conditii grele, parintii nu au scoala foarte multa, nici loc de munca, iar copiii, care sunt destul de multi, viseaza la o papusa a lor, la o rochita frumoasa, sau se roaga pentru o seara linistita, iar nu una de scandal, in familia lor.















Sambata, 15 mai, o echipa de 9 tineri a pornit din Bucuresti catre Tulcea. Itinerariul lor trecea prin Tichilesti - o localitate unde se afla o comunitate de leprosi vindecati, cat si un azil de batrani, Isaccea si Luncavita. Intreaga tara era sub amenintarea ploilor si a furtunilor, dar in Dobrogea codul era verde. Verde primit de la Domnul :-)


















Invatamintele trase au fost multe. Cum ar fi ca felul cum traiesti tineretea - atunci cand esti in putere si esti tu cel care alege stanga sau dreapta, daca sa mergi sau sa stai, daca sa te intorci de la un rau sau sa continui sa il faci - determina zilele batranetii tale cand alternativele nu iti vor mai fi asa multe, nici asa usor de schimbat felul in care traiesti, cand vei depinde mai mult sau mai putin de altii si te vei uita in urma si nu iti va mai fi nici tie clar cum de te-ai lasat singur dus pe un drum gresit.

Cum ar fi ca oamenii sunt receptivi la Domnul, la invatatura despre El, dar de multe ori nu are cine sa ii cheme fiindca bisericile desi au cladiri incapatoare, mai au putini membri, si de obicei acestia-s oameni varstnici ce nu stiu foarte multe nici nu pot tine programe cu copii sau cu tinerii, tinerii din bisericile acelea fiind de ceva timp plecati spre orasele mari pentru a gasi o viata mai usoara, mai buna.



















Peste darurile de imbracaminte, cu banii dati de frati si surori din biserica pentru aceasta lucrare s-au cumparat de la alimente, la pampers, la pensule si culori pentru un baiat talentat la pictura dar care abandonase aceasta indeletnicire, la coli de pus pe peretii unei casute din chirpici inundata de ploile torentiale ce au avut loc in Bucuresti in ultimul timp.

Mai urmeaza ceva. Dar despre asta in episodul urmator :-)

Rugaciunile sunt ascultate. Fie ca Domnul sa lucreze planul Sau in inimile oamenilor la care ajungem.

Pace!

Carmen (pentru toti)

Cateva motive de rugaciune...

Hristos a inviat!

Domnul este pretutindeni si stie fiecare om si El singur poate gasi solutia cea mai potrivita pentru rezolvarea problemelor din viata fiecaruia. Pentru ca recunoastem aceste lucruri si pentru ca am vazut ceea ce El a facut in vietile noastre, vrem sa continuam sa sustinem in rugaciune familiile la care El ne-a trimis si la care a facut posibil sa ajungem in prima parte a acestei lucrari. De aceea va scriem si voua, celor care intrati pe acest blog, in randurile de mai jos cateva motive de rugaciune (si de multumire :-) ) pentru cativa dintre ei. Pentru ca si voi sa cunoasteti putin despre ei si, daca Domnul va pune pe inima, sa va rugati pentru ei. Fiindca noi ajungem la ei poate o data la cateva saptamani. Insa Domnul priveste asupra lor tot timpul.

Astfel, familia Madalinei, din zona Brancoveanu, care locuieste in prezent intr-o “casa” de 2 x 3 metri in conditii foarte dificile, a primit chiar inainte de Paste cerere de evacuare cat mai rapida din partea fiilor batranului de la care au inchiriat, deoarece acestia vor sa inceapa sa construiasca ceva in acea curte. Isi cauta acum o camera de inchiriat, la curte, sau intr-un apartament, pentru care sa plateasca maxim 400 de lei deoarece numai mama lucreaza acum, cu un salariu destul de mic, tatal avand probleme de sanatate serioase.
Ca si motiv de multumire, tot pentru ei, ar fi acela ca mama Madalinei a gasit de aproximativ o luna un loc de munca.

Marina, mama lui Andrei, cauta un loc de munca, de aproape cinci luni nemaiavand unul si traind din pensia bunicii si pensia alimentara a baiatului. Iar Andrei, are nevoie de putere si sanatate deoarece a suferit in timpul cat tatal lui a stat cu ei si inca nu s-a recuperat complet in urma traumelor de atunci.

Daria, o fetita de patru ani care locuieste cu strabunica ei avea nevoie sa fie operata pentru scoaterea unei tije ce i-a fost pusa anul trecut in picior, in urma unei fracturi. Bunica nu se incumeta sa mearga cu ea la spital, deoarece nu avea bani pentru asta, iar fetita incepuse sa se simta rau, fiindca osul avea nevoie sa creasca. Cu ajutorul catorva TIM a fost operata inainte de Paste la spitalul Grigore Alexandrescu, fara costuri mari, iar acum se simte bine, este voioasa si alearga la joaca :-)

Paula si Robert locuiesc de doi ani intr-o “baraca” improvizata langa casa nationalizata in care locuiau inainte si din care au fost evacuati, impreuna cu cei doi copii de 3 si 8 ani. Dupa doi ani de insistente la primarie, li s-a spus acum ca sunt 70% sanse ca pana la sfarsitul lunii Mai sa primeasca o locuinta sociala. Cu voia Domnului, sansele vor fi de 100% :-)

Sotul Oanei plecase de la ea si cei trei copii ai lor inainte de Craciun din cauza unor neintelegeri intre el si familia ei in al carei apartament locuiesc. S-a intors de Paste si acesta este un mare motiv de bucurie pentru ea si pentru copii. Daca si ea ar avea un loc de munca stabil, pe perioada nedeterminata, ar putea sa se mute cu chirie ei singuri.

Nicoleta, este o femeie deosebita, care, desi nu se bucura de conditii foarte bune de trai (doar sotul ei lucreaza), incearca la randul ei sa ajute cat poate o alta familie aflata intr-o situatie dificila. Are trei baieti si va mai naste in curand gemeni. Sa ne rugam ca nasterea sa ii fie usoara, copiii sanatosi, si ca Domnul sa se ingrijeasca si de toate nevoile lor materiale.

Andrei (despre care am scris si mai sus) si Daniel, care sunt acum in clasa a 8-a vor sustine in luna mai examenul de capacitate. Si au nevoie de rugaciune pentru viitorul lor, pentru ca Domnul sa le netezeasca un drum in viata.

In afara de acestea, noi toti cei implicati intr-un fel sau altul in TIM avem nevoie de sustinere in rugaciune. Pentru a gasi inimile oamenilor deschise, pentru a putea merge intotdeauna cu atitudinea si cuvintele potrivite la ei, pentru ca ei sa Il vada pe Domnul in ceea ce facem pentru ei, si pentru ca Domnul sa fie Cel care ne calauzeste, aratandu-ne cum sa ii ajutam.

Va multumim pentru ca cititi, pentru ca va rugati, pentru ca va intereseaza. Si vom incerca sa scriem aici periodic despre modul in care Il vom vedea pe Domnul ca lucreaza in vietile lor si ale celorlalte familii.

Sa aveti mult har!

TIM :-)

T.I.M., 14 Februarie - 21 Martie 2010

Prin harul Domnului s-a incheiat prima faza a acestei lucrari. Ne-am bucurat de implicarea si dedicarea asa de multor tineri (de toate varstele :-) ) cu inimi mari pentru Domnul, pentru oamenii din jurul nostru aflati in nevoi.

T.I.M. este despre ei - despre tineri, despre biserica Bunavestire, despre oamenii la care ajungem prin aceasta lucrare.

Un rezumat in imagini al acestei prime faze:



Slava si lauda sunt intru totul ale Domnului!


Carmen (pentru toti)

Quiet my fears.....

Este titlul unei melodii pe care am ascultat-o in ultimul timp si cu care ma identific de multe ori.
Au fost dati cand m-am simtit ca Domnul ma cheama, dar am refuzat chemarea Lui de teama ca voi esua sau ca ceea ce voi face nu va fi destul de bun pentru Dumnezeu. Au fost momente si sunt constienta ca vor fi, cand si eu si tu vom fi chemati la o lucrare pentru care ne simtim prea mici si prea neinsemnati.....dar ma gandesc ca daca Dumnezeu ne-a ales pe mine si pe tine pentru o lucrare asa mareata inseamna ca a vazut ceva in noi..poate...DORINTA, poate...POTENTIAL....poate....DRAGOSTE, poate....O INIMA DISPONIBILA...sau, de ce nu, toate la un loc.
Luand parte si vazand cum incepe sa prinda contur slujirea TIM ( Tineri cu Inimi Mari) , mi-am dat seama ca noi, ca si oameni suntem imbogatiti ajuntandu-i pe altii.
Ca si Carmen si Alina, am mers la familii, am vazut multa saracie, si totusi multa speranta. Ultima oara cand am mers in vizita, am vizitat o familie cu 3 baieti a caror mama este insarcinata cu gemeni. :) Locuiesc in 2 camere si au o bucatarie foarte mica si o baie in care nu poti sa iti faci baie. Tavanul este aproape mucegait pentru ca le-a plouat in casa si in baie este igrasie tot timpul. Se incalzesc cu ajutorul unei sobe care functioneaza cu gaz natural. Soba este intr-o camera, in cealalta camera nu au incalzire.
Pare o descriere destul de trista pentru Bucuresti. Multi dintre cei care au mers in vizite au vazut mai rau de atat, insa , am hotarat sa vorbesc despre ei pentru ca...intr-un fel mi-au intrat la inima.

Am intitulat postarea asta asa...pentru ca teama este un sentiment cu care si eu si tu ne confruntam in fiecare moment, mai mult sau mai putin. Oamenii pe care i-am vizitat se tem de ziua de maine, ca nu vor avea ce sa manance sau cu ce sa isi imbrace copiii la scoala, se tem ca nu au bani cu care sa isi plateasca facturile, se tem de ziua de maine....
Insa, Dumnezeu este in controlul tuturor lucrurilor. Daca este El pentru noi, de partea noastra....cine poate sa ne stea impotriva? NIMENI!!!
Pentru ca Dumnezeu este asa bun si mare, vrem sa il aratam si celor care nu il cunosc inca....

Anita:)

Bucuresti, zona Brancoveanu

Miercurea trecuta am vizitat familia unei fetite de 12 ani ce locuieste intr-o casa in care atunci cand am intrat am zis… wow… parca asa conditii nici macar in Etiopia nu am intalnit… Un om are o curte in care a ridicat mai multe “incaperi” de cam 1,5 x 4 metri. Peretii sunt inveliti cu pagini din reviste, au doua “paturi” mici in care dorm cei doi parinti, fiica lor si cei doi fii ai lor mai mari. De cand am intrat pana ce am iesit le-am daramat sau ne-am lovit de cateva lucruri. Toaleta este comuna, in curte. Nu au chiuveta sau dus inauntru. Nici nu ar avea loc. Prin pereti se aude orice, chiar si sfaraitul mancarii prajite in tigaie de vecini… Cand am ajuns noi nu era lumina, am stat un timp cu o lumanare aprinsa intr-o cana, dar nu ardea cum trebuie, scotea mult fum si a fost stinsa, apoi am continuat sa vorbim la lumina flacarii de aragaz… Doar fiul mijlociu lucreaza. Tatal a fost diagnosticat cu o tumoare intre rinichi si ficat si nu mai poate munci, mama a fost concediata la inceputul iernii de restaurantul unde lucra, fara a i se mai plati salariul pe ultimele trei luni, fetita a avut implant de uretre cu cativa ani in urma cand inca aveau casa lor din care au fost evacuati la sfarsitul anului trecut fiindca nu au mai putut plati intretinerea... Pentru "casa" aceasta platesc 300 de lei chirie pe luna... Incercau sa para optimisti, spuneau ca trebuie sa faca ceva pentru a pleca de acolo (vecinii din aceeasi curte beau, fac scandal, vine des politia etc.) pentru ca fetita sa poata invata, sa aibe un viitor... Nu noi am pornit discutia despre Dumnezeu, biserica nu da aceste ajutoare conditionat de ceva. Dar ei spuneau ca si-au dat seama ca s-au indepartat de Dumnezeu in timp, ca poate tocmai asta a avut ca urmare situatia lor de acum, insa ceva parca ii retinea sa isi puna increderea in El...
M-am gandit ca unii oameni, cand o duc greu, se supara si isi inclesteaza pumnii contra lui Dumnezeu, intorcandu-I de tot spatele, refuzand sa recunoasca in vreun fel prezenta Lui in vietile lor. Altii constientizeaza ca au ajuns unde sunt tocmai pentru ca au cautat cu ardoare alte lucruri, indepartandu-se de El si totusi nu se incumeta acum sa se apropie inapoi... Si este trist, este foarte trist cand vezi ca oamenii nu Il cunosc pe Dumnezeu asa cum este El si se chinuie sa razbeasca prin viata singuri, cand ar putea gasi atatea resurse in El, dar totusi aleg sa apeleze doar la ale lor... Si nu ma refer aici la bogatii.
Saptamana trecuta am vazut pe LCD-urile de la metrou un citat din cineva care spunea ca zambetul este ca stergatorul de parbriz. Nu opreste ploaia, dar te ajuta sa poti merge mai departe... Insa cand viata nu iti da chiar niciun motiv sa zambesti, Dumnezeu in Sine poate constitui un motiv de bucurie. Daca Il ai cu tine... Asa cum am auzit duminica, si asa cum stiam, desi poate uneori uitam... nu exista intamplare, exista doar voia lui Dumnezeu...

Carmen

Despre slujirea TIM (Tineri cu Inimi Mari)

Buna,

Dupa cum poate ati auzit s-a inceput deja slujirea printre oamenii cu nevoi. Sambata a fost prima zi de vizite, ne-am intalnim de dimineata la Liberty Center Rahova de unde am plecat sa vizitam cat mai multe familii. Pana la urma in patru ore am ajuns sa vedem 4 familii, Dumnezeu ne-a dat un timp fain si oamenii au fost deschisi sa vorbeasca cu noi. Un mare plus a fost ca ne-a insotit Sora Margareta, ea fiind profesoara lor de matematica, stia copiii si a fost puntea de legatura intre noi si ei.

Una dintre familiile pe care le-am cunoscut sambata, a fost o familie cu doi copii, fata in clasa a IV-a, baiatul clasa a VIII-a. Locuiesc in "casa" construita de tatal lor (el fiind lucrator in constructii- practic el a construit casa dar se vede ca din lipsa de resurse financiare nu a reusit sa construiasca o casa decenta pentru o famile) , avand amenajata cat de cat doar o camera si bucataria, nici macar acestea nu sunt amenajate asa cum trebuie. Mama lucreaza (de aceea nu era acasa cand am fost acolo), tatal cauta un loc de munca dar din cauza crizei financiare pe care toti o resimtim, nu-si gaseste un loc de munca pentru a-si putea intretine mai bine familia. Cand am ajuns la ei, stateau in jurul unui resou, imbracati bine, acesta fiind singura sursa de caldura, nici nu vreau sa ma gandesc prin ce au trecut in aceasta iarna cand au fost temperaturi foarte scazute. Fetita se vedea ca era cuminte, constiincioasa la scoala. Tatal copiilor, care era prezent cand i-am vizitat, am vazut ca vrea sa munceasca si sa faca orice pentru familie, copii. Am stat la ei c-am 30 de min, si se vedea ca sunt oameni simpli,cu speranta in suflet ca se poate mai bine.

Dupa ce am plecat, am discutat despre situatia lor, nevoile lor si cum am putea sa-i ajutam, am ajuns la concluzia ca pe ei ii putem ajuta cu orice, pentru ca au nevoi mari.

Pentru noi a fost o experienta faina, am avut emotii, fiind primul pas in acesta lucrare, dar am fost incurajati sa vedem ca sunt oameni in jurul nostru pe care noi ii putem ajuta cu ceea ce avem si putinul nostru, conteaza foarte mult pentru ei. Deocamdata putem sa dam putin dar speram ca in viitor sa le putem da mai departe cel mai mare dar pe care il avem si noi, acesta fiind, Dumnezeu.


Aceasta este una dintre multele familii in nevoie din Bucuresti. Dumnezeu ne incurajeaza sa-i cautam si sa-i ajutam; intotdeauna toate lucrurile sunt mai usoare, impreuna.


[by Alina Ilies]

Sliding through memories

Oportunitate de slujire

Oameni buni cu inimi mari :)
A fost si este o bucurie pentru noi sa putem impartasi cu voi experienta noastra in Etiopia. Eu, personal, m-am intors imbogatita si dorind sa fac mai mult pentru Domnul si pentru cei din jurul meu. Si sunt sigura ca nu sunt singura....:)
Unul dintre lucrurile care m-au marcat extrem de mult in Etiopia au fost nevoile oamenilor si nu ma refer aici doar la nevoia spirituala, ma refer la nevoia de prieteni, de imbracaminte,....de hrana, etc.
Asadar, vrem sa va invitam sa va implicati alaturi de noi intr-o activitate de slujire,aici, in Bucuresti.
Despre ce este vorba? Ajutorarea familiilor / persoanelor aflate intr-o situatie materiala dificila. Sunt persoane pe care poate fiecare dintre noi le cunoastem sau despre care putem afla.

Cine este invitat? Oricine este dornic sa slujeasca si sa se implice in aceasta activitate este binevenit. Probabil stiti ca aceasta activitate se desfasoara sub autoritatea si sustinerea Bisericii Bunavestire din Bucuresti. Insa, daca nu faci parte din aceasta biserica si totusi doresti sa te implici, esti binevenit.

Perioada desfasurarii: 21 Februarie- 23 Mai 2010

Cum ma pot implica?
1. Rugaciune ( 1 Tesaloniceni 5:17 :" Rugati-va neincetat!"

2. De asemenea, sunteti bineventiti sa va implicati concret. ( informatii despre familii/ persoane , donatii, participare).
In cazul in care doriti mai multe informatii:
- puteti lasa un comment la acest post
- ne puteti contacta pe e-mail la adresa: misiune@bunavestire.ro

Deci, daca are cineva pe inima sa ajute....este binevenit!

Pana data viitoare multe binecuvantari si Domnul sa fie aproape de inima voastra, a fiecaruia.


Anita:)

Dar de la Dumnezeu: omul - unul pentru celalalt.

Pretious memories.Ei, cei din Etiopia, asa simpli cum sunt ei, au fost pentru noi, pentru mine binecuvantari, daruri extraordinari!Nici nu pot sa va descriu.Nu ca eu nu am cuvinte, dar pentru asa ceva nu exista cuvinte.
Oare eu pentru cine sunt, as putea sa fiu dar, ajutor de la Dumnezeu.Oare noi...?

Ethiopia....I miss you!

Inainte de a pleca in Etiopia ma gandeam cum o sa ma intorc. Ma gandeam cat voi putea sa dau din mine ( timp, energie, dragoste....etc) si da....ne-am intors de mai bine de 3 saptamani. :)
Dumnezeu mi-a aratat si m-a invatat ca atunci cand esti gata sa dai din tine pentru lucrarea Lui , nu numai ca esti foarte bucuros sa o faci...dar primesti si foarte mult inapoi.

Etiopia este asa departe, si....totusi asa aproape de inima noastra. De fiecare data cand arat poze de acolo, cand povestesc experiente sau despre oamenii de acolo, imi e dor de ei. Imi e dor de simplitatea lor, de zambetele lor sincere si de acceptarea cu care traiesc printre ei, de credinta lor, de speranta cu care traiesc in Dumnezeu.
Pentru mine personal este o provocare. O provocare sa imi numar binecuvantarile si sa le indrept si catre ceilalti. Nu e greu, cere doar putina practica, sensibilizare si atentie. :)


Anita:)

Flashbacks

Addis Ababa, Despre prostitutie, Din prim plan

Dr. Frew a fost invitat acum ceva timp de un coleg de breasla la o conferinta pentru tineri pe tema prevenirii raspandirii virusului HIV, insa nimeni nu s-a prezentat la acea conferinta… Colegul lui i-a spus ca daca intr-adevar il intereseaza subiectul si doreste sa faca ceva pentru a ajuta ii poate arata unde. Si a fost astfel condus intr-unul din cartierele de prostituate din Addis Ababa. Starea fara speranta a acelor femei, situatia fara iesire a copiilor lor, conditiile mizere in care traiau si lucrau au facut ca dorinta de a face ceva pentru a scoate acele femei din cercul vicios in care se aflau prinse sa se lipeasca de inima lui si sa incerce sa le dea sansa la o viata normala. Acum povesteste ca este cunoscut printre ele ca Dr. Jesus… Deoarece le vorbeste despre Dumnezeu, despre viata mai buna pe care o pot gasi in El. Insa atata timp cat acele femei nu au educatia, abilitatile, cunostintele sau posibilitatile de a-si gasi un alt loc de munca care sa le asigure traiul lor si celorlalte persoane ce sunt dependente de ele, viata lor interioara nu poate fi decat sufocata de circumstantele dificile si extrem de nefavorabile ale vietii lor exterioare.

Proiectul “Love Never Fails” (“Dragostea Nu Cade Niciodata”) demarat de Dr. Frew impreuna cu alti cativa sustinatori din bisericile unde are prieteni se adreseaza zonei Kirkos din Addis Ababa, ariile Katanga si Cherkos, una dintre zonele cele mai afectate de saracie din capitala Etiopiei.

Aceasta actiune se concentreaza pe scoaterea femeilor din prostitutie. Cele mai multe dintre ele locuiesc in mici camere inchiriate. Fiecare camera are un pat sau o saltea, un raft pentru bauturi alcoolice, un cufar pentru haine ce serveste ca scaun ziua si ca pat pentru copil noaptea. Daca femeia are un copil (si cele mai multe au cel putin un copil) atunci acesta locuieste in aceeasi camera. Camerele sunt inchiriate pentru sume intre 180 – 450 birr / luna.

Studiile efectuate arata ca majoritatea prostituatelor (54%) locuiesc acolo unde si lucreaza.

Sunt cel putin 3000 de prostituate in zona tinta. Acestea primesc intre 1 si 5 birr de la clientii lor pentru sex protejat, sau 10 – 30 birr pentru sex neprotejat. Multe prostituate prefera sa nu foloseasca prezervativ deoarece astfel sunt platite mai mult. O prostituata poate avea chiar si 15 clienti intr-o zi. Daca ar fi sa calculam pentru numai patru clienti pe zi, ajungem la 120 de clienti intr-o luna, sau 1440 intr-un an. Ceea ce inseamna ca numai 100 din cele 3000 de prostituate au pana la 144.000 de parteneri intr-un an. Adica 144.000 de ocazii de a transmite mai departe sau de a primi virusul HIV ori alte boli cu transmitere sexuala.

Cele mai multe dintre aceste femei s-au nascut si au crescut in aceasta zona. Altele au venit din zone rurale. Cele nascute aici au avut mame prostituate, probabil nascute tot din mame prostituate. Fiicele prostituatelor de astazi au toate sansele sa continue aceasta munca. Mame si fiice lucreaza de foarte multe ori impreuna.

Femeile care practica prostitutia nu pot iesi din aceasta “meserie” deoarece nu au alta sursa de venit care sa le asigure supravietuirea. Singura modalitate pentru a se putea lasa de prostitutie este prin gasirea unei alte surse de venit stabile.

Pentru a obtine o sursa de venit stabila pentru ca aceste femei sa inceteze prostitutia, LNF a gasit catorva (deocamdata 14 la numar) locuri de munca in centre de telefonie, mici magazine sau in salubritate, organizandu-le in grupuri mici. LNF nu doar creaza locuri de munca generatoare de venit pentru aceste femei, ci le si incurajeaza si ajuta sa urmeze o scoala la seral. Iar acest proiect nu aduce beneficii numai femeilor respective, ci si copiilor lor care au astfel sansa de a merge la scoala, LNF contribuind la plata taxelor de scolarizare pentru 30 de copii.
Insa locuri de munca sunt in general dificil de gasit in Addis Ababa, cu atat mai mult cand lipseste chiar si educatia elementara. Pentru fiecare loc de munca nou se duce o lupta, se fac mari eforturi, se consuma mult timp si se investeste multa energie.


(Urmeaza: Pasi pentru viitor)

More photos :-)

Pentru ca s-au cerut... :-) si pentru ca zambetele lor aduc putina lumina... :-)

Addis Ababa, Despre prostitutie, Vedere de ansamblu

Un subiect delicat… Si totusi am ales sa scriem despre el deoarece constituie un proiect ce consuma foarte mult din gandurile Doctorului Frew (coordonatorul local al PAAV), pe langa satul Sendafa… Iar in acest proiect nu beneficiaza de sustinere din afara.

Conform estimarilor, in Addis Ababa sunt peste 300.000 de femei prostituate (numarul total de locuitori este de aprox. 3,3 milioane). Factorii majori care conduc la prostitutie sunt dependenta economica a femeilor de barbati, saracia, slaba scolarizare, migrarea catre oras a femeilor din zonele rurale afectate de seceta, foamete sau razboi, posibilitatea de a urma o scoala la oras, cresterea numarului de hoteluri, baruri, cluburi de noapte etc., slaba dezvoltare a micilor afaceri potrivite femeilor, casatorirea minorelor cu barbati in varsta, cresterea rapida a numarului de barbati si femei care actioneaza ca si agenti in recrutarea fetelor ce vin din zonele rurale in capitala asteptandu-le in statiile de autobuz, presiunea din partea familiilor – a parintilor ori a sotilor – care isi incurajeaza fetele / sotiile sa practice prostitutia pentru a face rost de bani etc.

Cea mai frecvent intalnita forma de prostitutie (35%)este cea cu cota fixa cand casa apartine altor persoane – de obicei femei mai in varsta care primesc o parte fixa din plata lucratoarelor. Acestea asteapta clienti in picioare, in fata camerelor lor, iar plata medie variaza intre 5 si 20 birr desi in multe dintre cazuri femeile accepta si mai putin de atat. 40% dintre aceste femei provin din zone rurale, 17% sunt fete sub 15 ani, iar 66% au intre 16 si 20 de ani. 43% nu au mers niciodata la scoala, 50% au abandonat cursurile din scoala primara. Majoritatea spun ca au ajuns sa lucreze ca prostituate ca urmare a manipularii din partea altor persoane. 40% dintre ele au fost aduse pentru a face menaj in casele femeilor pentru care au ajuns ulterior sa lucreze ca prostituate, 22% au urmat exemplul unei prietene, iar 28% au inceput sa se prostitueze deoarece nu au putut gasi un alt loc de munca.
46% dintre ele au copii, dintre acestea, 26% dinainte de a incepe aceasta munca. 31% au persoane total dependente de castigurile lor – copii in cele mai multe cazuri, frati sau parinti.

Prostituatele de strada reprezinta urmatoarea categorie ca si raspandire – 25% din total – acestea detinand colturi sau parti de strada de unde sunt luate de clienti, urmata de cea a prostituatelor independente ce lucreaza acasa (12%) si de cele ce lucreaza in hoteluri si baruri (11%). Studiile arata ca aproape fiecare femeie angajata ca si chelnerita lucreaza totodata si ca prostituata, cele mai multe hoteluri / baruri avand in curtea din spate camere ce pot fi inchiriate de clienti in acest scop.

Un raport privind gradul de raspandire a virusului HIV intre prostituate mentiona o incidenta de sub 1% in 1985. Procentul a crescut la 74% pana in 1998.

(urmeaza: Despre prostitutie - Prim plan)

Alte ganduri...

Cumva cred ca ma asteptam sa facem mai mult... Sa petrecem mai mult timp cu ei, sa aflam chiar si mai mult despre ei, sa le vorbim mai mult despre noi, despre Domnul mai ales... Pentru a-i lasa cu ceva ce poate avea impact in eternitate. Nu a fost intotdeauna asa. Iar bucuria ce o capatai fiindca ii vedeai ca zambesc uitandu-se la cum arata acum casa lor, sau pentru ca reuseau sa te tina de mana parca nu era tot ce ar fi putut fi, daca am fi stiut ca am reusit sa ii atragem putin mai mult catre Hristos.
Mi-am dat seama ca de fapt tot oamenii care raman in continuare cu ei acolo pot avea cea mai mare influenta, cel mai mare aport. Mi-am dat seama ca probabil noi nu vom putea decat sa ii sustinem din afara - material si cu cat mai multa rugaciune. Iar asta va conta foarte mult pentru ei. Si poate aceasta este partea noastra din planul lui Dumnezeu pentru ei.
Mi-am dat seama ca oamenii din echipa PAAV sunt cu adevarat deosebiti, desi cand ne-au luat de la aeroport in prima zi mi-a fost putin teama sa ma urc cu ei in masina.
Mi-am dat seama ca si pentru ei - toti cei de acolo - Dumnezeu este real. Si este acelasi caruia eu ma rog pentru lucruri personale, stiute doar de mine si El. M-am gandit cat de maret este Dumnezeu de ne cunoaste pe fiecare - pe noi si pe ei - in cele mai mici detalii si stie tot ce exista in viata fiecaruia si tese in viata fiecaruia circumstante care sa ne apropie de El.
Si m-am gandit ca nu as vrea sa ne oprim aici. Ca putem gasi cai pentru a le fi aproape chiar si de la distanta. Si cine stie... poate intr-o buna zi, din nou de aproape.

Am fost foarte, foarte impresionati de primirea calduroasa din partea tinerilor din Bunavestire :-) Cu atat mai mult cu cat afara erau -20 de grade... iar drumul pana la aeroport nu este chiar scurt... Eu una, la atatia oameni chiar nu ma asteptam :-) Si cand ma gandeam ca toti dintre ei se rugasera pentru noi, si inca multi, multi altii de acasa... Intelegeam acum si Ii eram si Ii sunt recunoscatoare Domnului pentru grija purtata, pentru rugaciunile ascultate, pentru sanatate, pentru ca ne-a adus cu bine inapoi si pentru tot ce ne-a invatat acolo - prin etiopieni, prin cei din State, unii prin altii. Si ma rog ca flacara dorintei de a nu da uitarii ce am trait acolo, ci de a continua intr-un fel sau altul sa atingem vietilor acelor oameni si poate si ale altora, sa nu scada pe masura ce timpul va trece, iar amintirea acestor zile va deveni mai pala.



Cam atatea ganduri legate de saptamana trecuta... Urmeaza ganduri noi, din zilele ce vor veni... :-)

Looking forward :-)

Carmen

Ultimele zile... Duminica, 24 ianuarie

De dimineata am mers la biserica Doctorului Frew pana la urma, nu la o biserica internationala asa cum se stabilise initial. Ceea ce m-a bucurat foarte mult, fiindca chiar vroiam sa vad cum se inchina ei si cum sunt la ei serviciile de duminica dimineata. Macar ca nu intelegeam nimic, am fost foarte impresionata de muzica lor, de sentimentele ce le transmiteau impreuna cu ea, de bucuria si lumina de pe fetele lor, de entuziasmul lor, de frica sanatoasa de Dumnezeu ce parca o vedeam pe chipul unora dintre ei... Si ma gandeam ca uite, acum si la Bunavestire oamenii Ii inalta cantece lui Dumnezeu... Si in cate alte biserici de pe tot pamantul... Si m-am gandit cum trebuie sa se simta Dumnezeu cand atatia oameni, in acelasi timp, din atatea colturi ale lumii isi indreapta inima si gandurile catre El. Cred ca bucuros :-)



Apoi am predat camerele, am mers acasa la soacra Doctorului Frew unde am vazut cum prajesc si pregatesc ei cafeaua (in casa, pe un platou din tabla pus deasupra unei fel de galeti cu jar), ne-am rugat impreuna pentru cei din PAAV si pentru Etiopia, am cantat "Aceasta e ziua Domnului" in patru limbi (engleza, amharica, romana si... si... maghiara :-) ), am primit si am dat cadouri, iar apoi am plecat spre aeroport. Unde despartirea de echipa etiopiana a fost cam brusca, ei nemai-intrand pe aeroport cu noi... S-a lasat bineinteles cu lacrimi... Insa intentionam sa tinem legatura cu ei si sa nu lasam experienta aceasta sa fie doar o "vacanta" din care sa ramanem peste timp numai cu fotografiile...

Nici despartirea de echipa din State nu a fost mai usoara, avionul lor plecand cu trei ore inainte de al nostru... cum nu a fost usor nici sa ramanem treji pana la ora 3 cand decola avionul nostru... :-)

Despre PAAV

In luna aprilie 2006, biserica Living Word din Pennsylvania, Statele Unite, a “adoptat” satul etiopian Sendafa, aflat la aproximativ 40 de km nord est de capitala Addis Ababa, avand o populatie de aproximativ 15.000 de locuitori. Aceasta este in proportie de 85% ortodoxa, 10 – 15% musulmana si 2 – 3% evanghelica. La nivel local, organizatia non-guvernamentala este numita Project Adopt A Village, “PAAV”.

Sunt cinci domenii asupra carora se concentreaza acest proiect:
- ajutorarea persoanelor afectate cu HIV / SIDA cu medicamente si alimente si acordarea de educatie pentru prevenirea infectarii cu virusul HIV
- intarirea bisericilor evanghelice din Sendafa (cinci la numar)
- construirea de toalete publice, de fantani pentru apa potabila, infiintarea unei clinici medicale
- asistarea scolii elementare locale (sunt 3000 de copii, de la gradinita pana la clasa a 8-a)
- acordarea de micro-imprumuturi pentru inceperea unor mici afaceri

Living Word se implica la nivel local tot timpul anului prin sase etiopieni angajati full time care coordoneaza proiectele mentionate mai sus si prin trimiterea de trei ori pe an de echipe in misiune.

In prezent ei lucreaza cu aproximativ 400 de persoane bolnave de SIDA – majoritatea femei. Ofera lectii educationale de prevenire a infectarii cu virusul HIV in scoli, ajuta pacientii cu SIDA sa aibe acces la medicamente, incearca sa identifice persoanele suferinde de SIDA.



Problema sanatatii publice este majora. In fiecare vara are loc o vizita a unei echipe medicale din State. La prima vizita au estimat ca pana la 90% dintre cei consultati nu mai fusesera niciodata la medic, desi Sendafa se afla la numai 40 de km distanta de capitala. Problemele cu ochii sunt foarte comune si nu exista aproape nicio posibilitate de a consulta un medic oftalmolog. Pentru pana la 50% dintre cazurile tratate cauzele sunt apa si alimentele contaminate.



Scoala are foarte putine resurse. Au fost construite toalete si s-a instalat o pompa de apa. S-au cumparat carti si banci si s-au acordat banii necesari pentru construirea unei noi cladiri.



Pana in prezent s-au dat aproximativ 40 de micro-imprumuturi (intre 200 si 450 USD), rambursabile pe o perioada de 4 ani. Imprumuturile nu poarta dobanda, insa fiecare rata saptamanala contine o componenta de economii, astfel ca la terminarea rambursarii imprumutului persoana imprumutata primeste inapoi o suma considerabila. Cele mai multe afaceri sunt mici magazine in piata locala.



Viziunea americanilor este de a ajuta oamenii sa se ridice din saracie si sa devina independenti financiar. Nu vor ca oamenii sa devina dependenti de ajutorul lor. De aceea nu organizeaza un program de oferire de ajutoare in masa. Totusi, ei dau vitamine si sare la peste 120 de copii prescolari, iar Dr. Frew distribuie in fiecare luna un pachet cu alimente de baza pacientilor HIV care nu au nicio alta modalitate de a-si asigura hrana.
Incepand cu cea de a doua vizita, americanii au inceput sa devina credibili in Sendafa. Oamenii se minunau ca s-au intors fiindca numeroase grupuri trecusera pe la ei, promitand ajutor, insa nici unii nu mai revenisera a doua oara.

Ultimele zile... Sambata, 23 ianuarie

Am mers de dimineata la o ferma (Genesis) infiintata de americani (altii din cate am inteles). Era o ferma de animale, dar si de culturi, intinsa pe o suprafata foarte mare. Multe locuri de munca fusesera create. Un american casatorit recent cu o etiopianca vroia sa mai infiinteze inca o astfel de ferma langa Sendafa. Pentru a crea locuri de munca pentru oamenii de acolo. Apoi la masa la clubul aviatorilor, pe marginea unui lac. Cu siguranta nu ai fi crezut ca in Africa este unde te afli. Apoi la cumparaturi... Cumva am reusit de am ramas ultima si Dr. Frew a mers cu mine la ultimul magazin de unde am cumparat ceva, apoi m-a dus la microbuz... Mi s-a parut ca vad o privire trista pe fata lui... Cred ca se gandea cat de mult am putut noi cheltui pe niste cadouri, cand la ei atata lume nu are un birr cu care sa traiasca de pe o zi pe alta.

Seara am mers la un restaurant cu specific etiopian... Cel putin noi, care fuseseram avertizati despre gorsha (cand iau ei mancare si iti dau in gura sa mananci) cred ca ne simteam putin ca un purcel dus la taiere :-)) Insa am observat chiar o bucurie reala pe fata lor cand au vazut ca mancam singuri :-) Well, cel putin eu si Anita... :-) Baietii nu cred ca mai vor prea curand mancare etiopiana :-)

Noi am stat la o terasa acoperita. In restaurant erau mese si o orchestra si patru dansatori. Toti eram curiosi sa vedem cum danseaza ei. Si danseaza... diferit... :-) Foarte... sa zic... zbuciumat. De parca le-ar lipsi cateva oase cel putin... :-) A fost interesant de privit pret de cateva minute... Dar apoi m-am gandit la ei, la starea lor, cum probabil se mandresc ca ii admira atata lume, cum probabil se bucura si se falesc in inimile lor, insa cat de pierduti sunt, ce viitor ii asteapta si cum Dumnezeu este probabil cel mai indepartat gand al lor...

Carmen

no comment.

(in paranteza)

cum se face cafeau adevarata? cu mult timp... cu unelte interesante... ceea ce este ce mai impresionat in legatura cu cafeau nu este gustul sau modul de preparare ci faptul ca etiopienii sunt farte "mandrii" de cafeaua lor;in multe case cafeaua este cel mai pretios cu care ne-au putut servi.chiar.stiind asta nu am vrut multe ori sa beau "comoara", dar prin simplu fapt ca am acceptat ceea ce au putut sa-mi dea ... erau nedescris de bucurosi. nu prea beau cafea dar timpul petrecut la cafea in etiopia, privirile "mandre", bucuroase, multumitoare imi ramane emintire de viata.(nu stiu cu o sa pot eu sa multumesc oamenilor... e mai pretios ceea ce am primit eu decat "comoara" lor)