miercuri, 3 februarie 2010

Addis Ababa, Despre prostitutie, Vedere de ansamblu

Un subiect delicat… Si totusi am ales sa scriem despre el deoarece constituie un proiect ce consuma foarte mult din gandurile Doctorului Frew (coordonatorul local al PAAV), pe langa satul Sendafa… Iar in acest proiect nu beneficiaza de sustinere din afara.

Conform estimarilor, in Addis Ababa sunt peste 300.000 de femei prostituate (numarul total de locuitori este de aprox. 3,3 milioane). Factorii majori care conduc la prostitutie sunt dependenta economica a femeilor de barbati, saracia, slaba scolarizare, migrarea catre oras a femeilor din zonele rurale afectate de seceta, foamete sau razboi, posibilitatea de a urma o scoala la oras, cresterea numarului de hoteluri, baruri, cluburi de noapte etc., slaba dezvoltare a micilor afaceri potrivite femeilor, casatorirea minorelor cu barbati in varsta, cresterea rapida a numarului de barbati si femei care actioneaza ca si agenti in recrutarea fetelor ce vin din zonele rurale in capitala asteptandu-le in statiile de autobuz, presiunea din partea familiilor – a parintilor ori a sotilor – care isi incurajeaza fetele / sotiile sa practice prostitutia pentru a face rost de bani etc.

Cea mai frecvent intalnita forma de prostitutie (35%)este cea cu cota fixa cand casa apartine altor persoane – de obicei femei mai in varsta care primesc o parte fixa din plata lucratoarelor. Acestea asteapta clienti in picioare, in fata camerelor lor, iar plata medie variaza intre 5 si 20 birr desi in multe dintre cazuri femeile accepta si mai putin de atat. 40% dintre aceste femei provin din zone rurale, 17% sunt fete sub 15 ani, iar 66% au intre 16 si 20 de ani. 43% nu au mers niciodata la scoala, 50% au abandonat cursurile din scoala primara. Majoritatea spun ca au ajuns sa lucreze ca prostituate ca urmare a manipularii din partea altor persoane. 40% dintre ele au fost aduse pentru a face menaj in casele femeilor pentru care au ajuns ulterior sa lucreze ca prostituate, 22% au urmat exemplul unei prietene, iar 28% au inceput sa se prostitueze deoarece nu au putut gasi un alt loc de munca.
46% dintre ele au copii, dintre acestea, 26% dinainte de a incepe aceasta munca. 31% au persoane total dependente de castigurile lor – copii in cele mai multe cazuri, frati sau parinti.

Prostituatele de strada reprezinta urmatoarea categorie ca si raspandire – 25% din total – acestea detinand colturi sau parti de strada de unde sunt luate de clienti, urmata de cea a prostituatelor independente ce lucreaza acasa (12%) si de cele ce lucreaza in hoteluri si baruri (11%). Studiile arata ca aproape fiecare femeie angajata ca si chelnerita lucreaza totodata si ca prostituata, cele mai multe hoteluri / baruri avand in curtea din spate camere ce pot fi inchiriate de clienti in acest scop.

Un raport privind gradul de raspandire a virusului HIV intre prostituate mentiona o incidenta de sub 1% in 1985. Procentul a crescut la 74% pana in 1998.

(urmeaza: Despre prostitutie - Prim plan)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Exprima-te si tu! E simplu :)