Alti ochi...(by Carmen)

„Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” Mica 6:8
Mă întreb dacă această călătorie ne-a schimbat în vreun fel părerea despre Dumnezeu. Văzând ţara aceasta... participând la această misiune... odată transpuse în realitate filmele vizionate... Oare vedem mai mult acum din măreţia Domnului, odată orizonturile lărgite? Odată ce I-am văzut puterea la lucru într-un mediu care pe noi încă ne şochează? Odată ce ne-am dat seama câtă diversitate există pe planeta aceasta şi totuşi toată creată de acelaşi Dumnezeu? De acelaşi Dumnezeu căruia eu Îi voi mulţumi azi pentru mântuire, pentru Fiul Său, pentru sănătate, pentru familie şi prieteni, pentru mesele din fiecare zi, pentru că mi-a adus aminte de ceva important ce uitasem să fac şi pentru că nu ne-am rătăcit în aeroporturi, acelaşi Dumnezeu de blândeţea căruia eu mă bucur, acelaşi căruia eu îi voi cere lucruri ştiute doar de noi doi?
Oare voi avea acum mai multă grijă când voi formula rugăminţi şi voi îndrăzni să I le aduc înainte, oare mă voi închina mai adânc cu mulţumire pentru apa curată, pentru anotimpuri, pentru situaţia materială, pentru ce pot să fac în timpul liber ştiind că doar El a ales să ne naştem în ţara în care ne-am născut şi să creştem în familia în care am crescut, şi că El ne-a deschis drumul pe care mergem acum în viaţă? Oare vom avea ochii mai deschişi, oare vom observa mai clar şi ne va răsuna mai adânc în suflet recunoştinţa pentru toate lucrurile mici dar totodată minunat de mari ce Domnul ni le-a dat nouă cu o mână aşa de largă?
Oare ne-am învăţat suficient să privim mai adânc de suprafaţă la oameni cât să vedem mai uşor cu ce le putem fi de ajutor, oare ne dăm seama că odată întorşi în ţară nu paharul cu apă curată, farfuria cu mâncare sau hainele noi e nevoie să lipsească oamenilor pentru a merita şi pentru a primi atenţia şi mila noastră, oare am reţinut că dacă eşuăm să-L prezentăm oamenilor pe Dumnezeu intrăm în viaţa lor degeaba?
Oare am înţeles că nu suntem cu nimic mai presus decât cel mai sărac om din Africa şi că nu am făcut nimic care să ne fi câştigat tot ceea ce avem, ci totul L-am primit doar pentru că Dumnezeul nostru este prea bun şi într-un mod pe care nu-l vom reuşi vreodată pricepe a ales să ne copleşească pe noi cu atâtea daruri? Oare recunoscând îndurarea Lui şi dragostea dovedită nouă într-atâtea minunate feluri, cu câtă hotărâre în plus vom căuta acum să Îl ascultăm, să supunem voia noastră voii Lui, să trăim într-un fel mai mult plăcut înaintea Lui, să tăiem din rădăcină orice urmă de egoism care ne strigă drepturile ce credeam nu demult că le avem?
Noi ne bucurăm de bunătatea Domnului. De bogăţiile Lui. Ne dăm seama de asta acum poate mai bine decât niciodată. Dar aş vrea să nu rămânem aici. Nu doar cu atât. Ci tocmai pentru că am descoperit care era de fapt mărimea harului Lui pentru noi, să încercăm de-acum să facem bucuria Lui pentru noi cu tot atât mai mare.